1 Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe și de toate vietățile sălbatice și toate animalele care erau cu el în arcă. Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele s-au liniștit. 2 Izvoarele adâncului și ferestrele cerurilor au fost închise, iar ploaia din cer a fost oprită. 3 Apele au început să se retragă de pe pământ. La sfârșitul celor o sută cincizeci de zile, ele au scăzut, 4 iar în luna a șaptea, în a șaptesprezecea zi a lunii, arca s-a oprit pe munții Ararat. 5 Apele au continuat să scadă până în luna a zecea, iar în ziua întâi a lunii a zecea, s-au văzut vârfurile munților.
6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra arcei pe care a făcut-o 7 și a trimis afară un corb, care a ieșit, ducându-se și întorcându-se, până când apele de pe pământ au secat. 8 Apoi a trimis un porumbel ca să vadă dacă apele de pe suprafața pământului au scăzut. 9 Dar porumbelul n-a găsit niciun loc de odihnă pentru picioarele sale și s-a întors la Noe în arcă, deoarece încă mai era apă pe suprafața întregului pământ. Noe și-a întins mâna, l-a luat și l-a adus la el în arcă. 10 A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul afară din arcă. 11 Porumbelul s-a întors la el seara și iată că în ciocul lui avea o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a înțeles că apele de pe pământ scăzuseră. 12 A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul, dar acesta nu s-a mai întors la el.
13 În anul șase sute unu, în prima lună, în ziua întâi a lunii, apele secaseră de pe pământ. Noe a dat la o parte învelitoarea arcei, s-a uitat și iată că suprafața pământului era uscată. 14 În a douăzeci și șaptea zi a lunii a doua, pământul era uscat.
15 Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Noe, zicând: 16 „Ieși din arcă, tu, împreună cu soția ta, cu fiii tăi și cu soțiile acestora. 17 Scoate afară toate vietățile, de orice fel, care sunt cu tine – păsări, animale și orice animal care se târăște pe pământ – pentru ca ele să se răspândească pe pământ, să fie roditoare și să se înmulțească“.
18 Astfel, Noe a ieșit din arcă împreună cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi. 19 De asemenea, orice vietate, orice târâtoare și orice pasăre, tot ce mișună pe pământ, potrivit familiilor lor, au ieșit și ele din arcă.
20 Atunci Noe a construit un altar Domnului, a luat din toate animalele curate și din toate păsările curate și le-a adus ca ardere-de-tot pe altar. 21 Domnul a simțit aroma plăcută și a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului, căci înclinația inimii lui este rea din tinerețe, și nici nu voi mai distruge toate viețuitoarele, așa cum am făcut-o.
22 Atât timp cât va fi pământul, nu vor înceta
semănatul și seceratul,
frigul și căldura,
vara și iarna,
ziua și noaptea“.
Sfârșitul potopului
1 Dumnezeu și‑a adus aminte de Noe, de toate fiarele și de toate vitele care erau cu el în arcă; și Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, iar apele s‑au domolit. 2 Izvoarele adâncului și stăvilarele cerurilor au fost închise , iar ploaia din cer s‑a oprit. 3 Apele s‑au tot retras de pe pământ și, după o sută cincizeci de zile, au scăzut, 4 astfel încât, în luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, arca s‑a oprit pe munții Ararat. 5 Apele au tot scăzut până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s‑au văzut vârfurile munților.
6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra arcei pe care o făcuse. 7 A dat drumul corbului, care a tot ieșit și s‑a întors până când au secat apele de pe pământ. 8 A dat drumul porumbelului, ca să vadă dacă se retrăseseră apele de pe fața pământului. 9 Dar porumbelul n‑a găsit loc de odihnă pentru piciorul lui și s‑a întors la arcă, pentru că pe toată fața pământului erau ape. Noe a întins mâna, l‑a luat și l‑a adus în arcă. 10 A mai așteptat alte șapte zile și iarăși a dat drumul porumbelului din arcă. 11 Porumbelul s‑a întors la el pe înserate și, iată, avea în cioc o frunză de măslin ruptă de curând. Astfel a înțeles Noe că apele se retrăseseră de pe pământ. 12 A mai așteptat alte șapte zile și a dat drumul porumbelului, iar acesta nu s‑a mai întors la el.
13 În al șase sute unulea an al vieții lui Noe , în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele se zvântaseră de pe pământ. Noe a dat la o parte acoperământul arcei, s‑a uitat și, iată, fața pământului se zvântase. 14 În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat.
15 Dumnezeu i‑a vorbit lui Noe și i‑a zis: 16 „Ieșiți din arcă tu, nevasta ta, fiii tăi și nevestele fiilor tăi împreună cu tine! 17 Scoate împreună cu tine toate viețuitoarele de tot felul care sunt cu tine: păsări, vite și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ; să mișune, să rodească și să se înmulțească pe pământ.” 18 Și Noe a ieșit cu fiii săi, cu nevasta sa și cu nevestele fiilor săi. 19 Toate viețuitoarele, toate târâtoarele, toate păsările, toate câte se mișcă pe pământ au ieșit din arcă pe familii.
20 Noe I‑a zidit DOMNULUI un altar, a luat din toate animalele curate și din toate păsările curate și a adus arderi‑de‑tot pe altar. 21 DOMNUL a mirosit mireasmă plăcută și a zis în inima Sa: „Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, chiar dacă pornirea inimii omului este rea din tinerețea lui, și nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.
22 Cât va fi pământul nu vor înceta
semănatul și seceratul, frigul și căldura,
vara și iarna, ziua și noaptea .”