Dumnezeu Își disciplinează fiii
1 De aceea, având un nor așa de mare de martori care ne înconjoară, să dăm la o parte orice greutate și păcatul care ne înfășoară atât de ușor și să alergăm cu răbdare cursa care ne stă înainte. 2 Să privim țintă la Isus, Inițiatorul credinței și Cel Ce desăvârșește credința, Care, pentru bucuria ce-I stătea înainte, a îndurat crucea, disprețuindu-i rușinea, și S-a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. 3 Gândiți-vă bine la Cel Ce a îndurat o astfel de împotrivire din partea păcătoșilor, ca să nu vă descurajați în sufletele voastre și să obosiți.
4 Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului 5 și ați uitat îndemnul pe care vi-l dă ca unor fii:
„Fiul meu, nu disprețui disciplinarea Domnului,
nici nu te descuraja când ești mustrat de El,
6 căci Domnul îl disciplinează pe cel pe care-l iubește
și-l lovește cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește“ .
7 Să îndurați având în vedere disciplinarea. Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl? 8 Dar dacă sunteți scutiți de disciplinare, la care toți au devenit părtași, atunci sunteți copii nelegitimi, iar nu fii. 9 Mai mult, am avut părinți trupești care ne disciplinau și pe care îi respectam. Cu cât mai mult deci trebuie să ne supunem Tatălui duhurilor și să trăim? 10 Căci ei, într-adevăr, ne disciplinau pentru puține zile, așa cum li se părea lor că este bine, însă El o face spre folosul nostru, ca să avem parte de sfințenia Lui. 11 Orice disciplinare nu pare în prezent un motiv de bucurie, ci mai degrabă un motiv de întristare, dar mai târziu produce rodul pașnic al dreptății, pentru cei ce au fost încercați prin ea.
12 De aceea, întăriți-vă brațele obosite și genunchii slăbiți! 13 „Faceți cărări drepte pentru picioarele voastre“ , pentru ca șchiopul să nu-și scrântească piciorul, ci mai degrabă să fie vindecat.
14 Urmăriți cu toții pacea și sfințirea, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul. 15 Aveți grijă ca nu cumva vreunul să ducă lipsă de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva să crească vreo rădăcină de amărăciune, care să provoace durere, iar prin ea mulți să fie pângăriți, 16 ca nu cumva vreunul să fie imoral sau lumesc ca Esau, care, pentru o mâncare, și-a vândut drepturile de întâi născut. 17 Voi știți că, mai târziu, când a dorit să moștenească binecuvântarea, a fost respins, căci n-a mai găsit loc pentru pocăință, chiar dacă a căutat binecuvântarea cu lacrimi.
18 Căci nu v-ați apropiat de ceea ce poate fi atins, de ceea ce este cuprins de foc, de întuneric, negură și furtună, 19 nici de sunet de trâmbiță sau de un glas ale cărui cuvinte i-au făcut pe cei ce l-au auzit să ceară să nu li se mai vorbească – 20 pentru că n-au putut îndura ce s-a poruncit: „Chiar dacă un animal atinge muntele, să fie omorât cu pietre!“ ; 21 priveliștea aceea era atât de înfricoșătoare, încât Moise a spus: „Sunt înspăimântat și tremur!“ – 22 ci v-ați apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, de miile de îngeri adunați pentru sărbătoare, 23 de Biserica întâilor născuți scriși în Ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile desăvârșite ale celor drepți, 24 de Isus, Mijlocitorul Noului Legământ, și de sângele stropit, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel.
25 Aveți grijă să nu-L respingeți pe Cel Ce vă vorbește! Căci, dacă n-au scăpat aceia care L-au respins pe Cel Ce i-a avertizat pe pământ, cu atât mai mult nici noi nu vom scăpa, dacă ne întoarcem de la Cel Ce ne avertizează din Ceruri, 26 al Cărui glas a clătinat atunci pământul, dar Care acum a promis, zicând: „Voi clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul“ . 27 Cuvintele „încă o dată“ arată înlăturarea lucrurilor „clătinate“, adică a lucrurilor create, astfel încât să rămână lucrurile care nu pot fi clătinate.
28 De aceea, fiindcă primim o Împărăție care nu poate fi clătinată, să avem în inimile noastre o mulțumire prin care să ne închinăm lui Dumnezeu într-un mod plăcut, cu evlavie și reverență, 29 pentru că „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor“ .
Disciplinarea să fie făcută în dragoste
1 De aceea și noi, fiindcă suntem înconjurați de un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm stăruitor în cursa care ne stă înainte. 2 Să privim țintă la Întemeietorul și Desăvârșitorul credinței noastre , adică la Isus, care , pentru bucuria ce Îi era pusă înainte, a răbdat crucea, disprețuind rușinea, și S‑a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu! 3 Luați aminte la Cel care a răbdat din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare, ca să nu obosiți și să vă descurajați în sufletul vostru!
4 Voi încă nu v‑ați împotrivit până la sânge în lupta cu păcatul 5 și ați uitat îndemnul pe care vi‑l dă ca unor fii:
Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului
și nu te descuraja când ești mustrat de El!
6 Căci Domnul îl pedepsește pe cel pe care‑l iubește
și îl ceartă pe orice fiu pe care‑l primește.
7 Îndurați pedeapsa: Dumnezeu Se poartă astfel cu voi fiindcă sunteți fiii Lui! Într‑adevăr, care este fiul pe care nu‑l pedepsește tatăl său ? 8 Dacă ați fi scutiți de pedeapsa de care toți au parte, ați fi copii nelegitimi, nu fii. 9 Și apoi, dacă părinții noștri trupești ne‑au pedepsit și le‑am dat cinstea cuvenită, nu ne vom supune cu atât mai mult Tatălui duhurilor, ca să trăim? 10 Ei ne pedepseau pentru puține zile, după cum găseau de cuviință, dar Dumnezeu ne pedepsește cu folos, ca să ne facă părtași sfințeniei Sale. 11 La început, nicio pedeapsă nu pare motiv de bucurie, ci de întristare; dar mai pe urmă aduce rodul pașnic al dreptății în cei care au trecut prin școala ei .
Pericolul respingerii harului
12 De aceea, întăriți mâinile obosite și genunchii slăbănogiți; 13 croiți cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca piciorul care șchiopătează să nu se scrântească, ci mai degrabă să fie vindecat! 14 Urmăriți pacea cu toți oamenii , precum și sfințirea, fără de care nimeni nu‑L va vedea pe Domnul! 15 Vegheați ca nimeni să nu ajungă lipsit de harul lui Dumnezeu; nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune , să aducă tulburare și mulți să fie întinați de ea! 16 Nimeni să nu fie desfrânat sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și‑a vândut dreptul de întâi născut! 17 Știți că mai pe urmă, când a vrut să moștenească binecuvântarea, a fost respins. N‑a mai fost loc pentru o schimbare, cu toate că o ceruse cu lacrimi.
18 Voi nu v‑ați apropiat de un munte care se poate atinge și care era cuprins de foc, nici de întuneric, neguri și furtună, 19 nici de sunetul trâmbiței, nici de un glas care vorbea în așa fel, încât cei ce l‑au auzit au cerut să nu li se mai vorbească 20 (pentru că nu puteau suporta porunca aceasta : „Și o fiară, dacă se va atinge de munte, să fie ucisă cu pietre.” 21 Și atât de înfricoșătoare era priveliștea, încât Moise a zis: „Sunt îngrozit și tremur”). 22 Voi însă v‑ați apropiat de muntele Sionului și de Ierusalimul ceresc, cetatea Dumnezeului celui viu, de zecile de mii de îngeri în sărbătoare 23 și de Biserica celor întâi născuți , care sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor drepți, făcuți desăvârșiți, 24 de Isus, Mijlocitorul noului legământ, și de sângele stropirii, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel.
25 Luați seama ca nu cumva să‑L respingeți pe Cel ce vă vorbește! Căci dacă n‑au scăpat aceia care s‑au ferit de Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai puțin vom scăpa noi dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri, 26 al cărui glas a clătinat pământul odinioară și care a făgăduit astfel:
Voi zgudui încă o dată nu doar pământul,
ci și cerul.
27 Cuvintele încă o dată arată schimbarea lucrurilor care pot fi clătinate, adică a lucrurilor create, ca să rămână cele de neclătinat. 28 De aceea, fiindcă primim o împărăție care nu se clatină, să‑I fim recunoscători lui Dumnezeu și să‑I aducem astfel o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică, 29 fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor !