1 Căci fiecare mare preot ales dintre oameni este pus responsabil să reprezinte oamenii în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă atât daruri, cât și jertfe pentru păcate. 2 El poate fi îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciți, pentru că el însuși este cuprins de slăbiciune. 3 Și, din cauza acestei slăbiciuni , el trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât și pentru ale poporului. 4 Și nimeni nu-și atribuie această onoare singur, ci este chemat de Dumnezeu, așa cum a fost și Aaron.
5 Tot astfel și Cristos, nu Și-a atribuit singur gloria de a fi Mare Preot, ci Dumnezeu I-a spus:
„Tu ești Fiul Meu!
Astăzi Te-am născut!“ .
6 Iar în altă parte mai spune:
„Tu ești Preot pe veci,
după modelul preoției lui Melchisedek“ .
7 El este Acela Care, în zilele vieții Lui pe pământ, a adus rugăciuni și cereri cu strigăte puternice și cu lacrimi către Cel Care putea să-L scape de la moarte, și a fost ascultat datorită evlaviei Sale. 8 Cu toate că era Fiu, El a învățat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit 9 și, fiind făcut desăvârșit, a devenit autorul unei mântuiri veșnice pentru toți cei care ascultă de El, 10 fiind numit Mare Preot de către Dumnezeu, după modelul preoției lui Melchisedek.
Avertizare împotriva apostaziei
11 Cu privire la aceasta, cuvintele pe care le spunem sunt multe și greu de explicat, pentru că ați ajuns să pricepeți greu. 12 Căci voi, deși trebuia să fiți deja învățători, aveți nevoie din nou de cineva care să vă învețe principiile elementare ale cuvintelor lui Dumnezeu și ați ajuns să aveți nevoie de lapte, nu de hrană tare. 13 Căci oricine se hrănește cu lapte este nepriceput în ce privește învățătura despre dreptate, fiindcă este un copilaș. 14 Însă hrana tare este pentru cei maturi, pentru aceia a căror discernământ s-a obișnuit, prin practică, să distingă binele și răul.
1 Orice mare‑preot, fiind luat dintre oameni, este rânduit în relația cu Dumnezeu, anume aducă daruri și jertfe pentru păcate. 2 El se poate arăta îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciți fiindcă și el este supus slăbiciunii, 3 din pricina căreia trebuie să aducă jertfe pentru păcate atât pentru popor, cât și pentru sine. 4 Dar nimeni nu‑și ia singur cinstea aceasta , ci trebuie să fie chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron .
5 Tot astfel , nici Hristos nu Și‑a luat singur slava de a fi Mare‑Preot, ci o are de la Cel ce I‑a zis:
Tu ești Fiul Meu, astăzi Te‑am născut.
6 După cum și în alt loc zice:
Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.
7 El, care în timpul vieții Sale pământești a făcut rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi către Cel ce putea să‑L izbăvească de moarte (fiind ascultat datorită evlaviei Sale ), 8 a învățat ascultarea prin ceea ce a suferit, deși era Fiu. 9 Și, după ce a fost făcut desăvârșit , S‑a făcut pentru toți cei ce ascultă de El sursa unei mântuiri veșnice, 10 căci a fost numit de Dumnezeu Mare‑Preot după rânduiala lui Melhisedec .
Pericolul apostaziei
11 Asupra celor de mai sus avem multe de zis, lucruri greu de explicat, căci v‑ați făcut greoi la pricepere. 12 Deși se cuvenea să fiți învățători de multă vreme, aveți nevoie să fiți învățați iarăși adevărurile elementare ale cuvintelor lui Dumnezeu; ați ajuns să aveți nevoie de lapte , nu de hrană tare. 13 Cine se hrănește cu lapte încă nu s‑a obișnuit cu învățătura despre dreptate, ci este un copil . 14 Hrana tare este însă pentru cei maturi, pentru cei a căror judecată s‑a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele de rău.