Judecată asupra Ierusalimului și asupra Iudeei
1 Iată, Stăpânul, Domnul Oștirilor,
va lua din Ierusalim și din Iuda
resursele și sprijinul,
orice resursă de pâine
și orice resursă de apă,
2 pe viteaz și pe războinic,
pe judecător și pe profet,
pe cel care practică divinația și pe bătrân,
3 pe conducătorul peste cincizeci și pe demnitar,
pe sfetnic, pe meșterul priceput și pe descântătorul iscusit.

4 „Le voi da tineri drept conducători
și niște dezmățați îi vor stăpâni“.

5 Oamenii se vor asupri unii pe alții,
fiecare îl va asupri pe celălalt,
fiecare pe semenul său.
Cel tânăr se va ridica împotriva celui bătrân
și omul de rând împotriva celui onorat.

6 Un om îl va apuca pe fratele său
din casa tatălui său, zicând :
„Tu ai o mantie; fii conducătorul nostru!
Iar această grămadă de ruine fie sub comanda ta!“.
7 Însă, tot în ziua aceea, el va răspunde:
„Nu pot eu să fiu doctor!
În casa mea n-am nici mâncare, nici îmbrăcăminte;
nu mă puneți conducător al acestui popor!“.

8 Ierusalimul s-a clătinat,
și Iuda s-a prăbușit,
pentru că limba și faptele lor sunt împotriva Domnului,
răzvrătindu-se împotriva prezenței Lui glorioase.
9 Înfățișarea feței lor mărturisește împotriva lor.
Își arată păcatul precum făcea Sodoma;
nu-l ascund!
Vai de sufletul lor!
Și-au adus nenorocirea asupra lor.

10 Spuneți-i celui drept că îi va merge bine!
Căci ei vor mânca din rodul faptelor lor.
11 Vai de cel rău! Îi va merge rău,
căci i se va face după munca mâinilor lui.

12 Cei ce-mi asupresc poporul se poartă ca niște copii,
iar femeile îl stăpânesc.
Poporul meu, călăuzele tale te duc în rătăcire
și încurcă mersul căilor tale!

13 Domnul Se ridică să acuze;
stă în picioare să judece popoarele.
14 Domnul intră la judecată
cu bătrânii și cu conducătorii poporului Său.
„Voi ați devorat via!
Prada de la cel sărac este în casele voastre!
15 Cu ce drept Îmi călcați în picioare poporul
și zdrobiți fața celui sărac?“,
zice Stăpânul, Domnul Oștirilor.

16 Domnul a zis:
„Fiicele Sionului sunt mândre,
umblă cu gâtul întins,
aruncă priviri galeșe,
călcând cu pași mărunți
și cu podoabele zornăindu-le pe glezne.
17 De aceea Stăpânul va aduce bube
pe capetele fiicelor Sionului;
Domnul le va dezveli creștetele“.
18 În ziua aceea, Stăpânul le va îndepărta frumusețea verigilor, a sorișorilor și a lunișoarelor, 19 a cerceilor, a brățărilor și a maramelor, 20 a vălurilor de pe cap și a lănțișoarelor de la gleznă, a eșarfelor, a sticluțelor cu parfum și a talismanelor, 21 a inelelor cu sigiliu, a inelelor din nas, 22 a hainelor lungi de sărbătoare, a cămășilor, a mantiilor, a traistelor, 23 a oglinzilor, a lenjeriei, a turbanelor și a voalurilor.
24 În loc de parfum, va fi putregai,
în loc de brâu, va fi o funie,
în loc de păr aranjat, chelie,
în loc de haină frumoasă, o pânză de sac strâmtă,
în loc de frumusețe, însemnare cu fierul roșu.
25 Bărbații voștri vor cădea loviți de sabie,
iar vitejii voștri vor cădea în luptă.
26 Porțile Sionului vor jeli și vor boci
și astfel, gol, el se va așeza pe pământ.