1 „Vai de copiii răzvrătiți“,
zice Domnul,
„care fac un plan care nu este de la Mine
și o alianță care nu este de la Duhul Meu,
adăugând astfel păcat peste păcat.
2 Ei pleacă, ducându-se în Egipt,
fără să-Mi ceară sfatul,
ca să caute refugiu în protecția oferită de Faraon
și să se adăpostească la umbra Egiptului!
3 De aceea protecția oferită de Faraon va fi pentru voi o rușine,
iar refugiul la umbra Egiptului vă va aduce dispreț.
4 Pentru că, deși are conducători în Țoan
și trimișii săi au ajuns până la Hanes,
5 fiecare va fi făcut de rușine
de către un popor care nu le este de niciun folos,
care nu aduce nici ajutor, nici câștig,
ci doar rușine și dispreț“.
6 O rostire despre animalele din Neghev.
Printr-o regiune a necazului și a durerii,
de unde vin leoaica și leul,
vipera și șarpele zburător,
ei își duc bogățiile pe spinarea măgarilor
și averile pe cocoașa cămilelor,
către un popor care nu le va fi de folos,
7 către Egipt, al cărui ajutor este deșertăciune
și nimic.
De aceea îl numesc:
„Rahab, cel ce stă nepăsător“.
8 Acum, du-te și scrie aceste lucruri pentru ei pe o tăbliță,
scrie-le pe un sul,
ca să fie o mărturie veșnică
pentru vremea care vine!
9 Căci ei sunt un popor răzvrătit, niște copii mincinoși,
copii care nu vor să asculte Legea Domnului,
10 care zic văzătorilor: „Să nu mai aveți vedenii!“
și profeților: „Nu ne mai profețiți ce este drept!
Spuneți-ne lucruri măgulitoare,
profețiți-ne iluzii!
11 Părăsiți calea!
Îndepărtați-vă de pe cărare
și nu ne mai confruntați
cu Sfântul lui Israel!“.
12 De aceea, așa vorbește Sfântul lui Israel:
„Pentru că respingeți acest mesaj,
pentru că vă încredeți în asuprire și-n înșelăciune
și vă sprijiniți pe ele,
13 de aceea, această nelegiuire va fi pentru voi
asemenea unei spărturi într-un zid înalt,
care se lărgește și-i provoacă prăbușirea,
prăbușire care va veni deodată, într-o clipă.
14 Îl va sfărâma așa cum se sfărâmă un vas de-al olarilor,
care este zdrobit fără milă
și printre fragmentele căruia nu se mai găsește
nici măcar un ciob pentru a lua cărbuni din vatră
sau pentru a scoate apă din fântână“.
15 Căci așa vorbește Stăpânul Domn, Sfântul lui Israel:
„Prin pocăință și odihnă veți fi salvați;
în liniște și în încredere va fi puterea voastră.
Dar n-ați vrut!
16 Ați zis: «Nu! Ci vom fugi pe cai!» –
tocmai de aceea veți fi nevoiți să fugiți!
«Vom călări pe cai iuți!» –
tocmai de aceea urmăritorii voștri vor fi și ei iuți!
17 La amenințarea unuia singur, vor fugi o mie
și la amenințarea a cinci, veți fugi cu toții
până veți fi lăsați ca un stâlp pe vârful unui munte
și ca un steag pe un deal“.
18 Totuși, Domnul așteaptă să-Și arate bunăvoința față de voi.
Totuși, El Se ridică să vă arate milă.
Căci Domnul este un Dumnezeu al dreptății!
Ferice de toți cei ce-și pun speranța în El!
19 Da, popor al Sionului, care locuiești în Ierusalim, nu vei mai plânge! Cu siguranță El Își va arăta bunăvoința față de tine când îți va auzi strigătul după ajutor. Imediat ce te va auzi, îți va răspunde. 20 Deși Stăpânul vă va da pâinea necazului și apa suferinței, învățătorii tăi nu se vor mai ascunde și ochii tăi îi vor vedea pe învățătorii tăi. 21 Iar dacă vă veți întoarce fie spre dreapta, fie spre stânga, veți auzi înapoia voastră o voce, zicând: „Aceasta este calea! Mergeți pe ea!“. 22 Atunci vă veți pângări chipurile voastre cioplite, placate cu argint, și chipurile voastre turnate, acoperite cu aur. Le veți împrăștia ca pe niște zdrențe murdare, zicându-le: „Afară cu voi!“.
23 El va da ploaie seminței pe care o semeni în pământ, iar pâinea, rodul pământului, va fi gustoasă și din abundență. În ziua aceea, turmele voastre vor paște pe pășuni întinse; 24 boii și măgarii care lucrează pământul vor mânca nutreț sărat, care a fost vânturat cu lopata și cu furca. 25 Pe fiecare munte semeț și pe orice deal înalt vor curge pârâuri, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea. 26 Luna va străluci ca soarele, iar lumina soarelui va fi de șapte ori mai puternică, așa cum este lumina a șapte zile, în ziua când Domnul va lega rana poporului Său, va vindeca vânătaia loviturii Lui.
27 Iată, Numele Domnului vine de departe;
vine arzând de mânie
și înconjurat de un nor gros de fum.
Buzele Sale sunt pline de indignare,
iar limba Sa este ca un foc nimicitor.
28 Suflarea Lui este ca un torent care se revarsă
și ajunge până la gât.
Vine să cearnă națiunile prin sita nimicirii
și să pună un frâu în fălcile popoarelor,
care să-i ducă în rătăcire.
29 Veți cânta
ca în noaptea unei sărbători sfinte.
Vi se va bucura inima
ca și când ați merge, în sunetul flautului,
la muntele Domnului,
la Stânca lui Israel.
30 Domnul va face să se audă glasul Său măreț
și să fie văzut brațul Său coborând să lovească,
cu foarte mare mânie și cu flacără de foc nimicitoare,
cu rupere de nori, cu furtună și grindină.
31 Căci Asiria va fi zdrobită de glasul Domnului,
când El va lovi cu toiagul.
32 La fiecare lovitură de nuia hotărâtă,
pe care Domnul o va îndrepta asupra ei,
se vor auzi tamburinele și lirele.
Cu loviturile brațului Său, El Se va lupta împotriva ei.
33 Căci Tofetul este de mult timp pregătit,
este gata chiar și pentru împărat.
Groapa lui este săpată adânc și larg,
având foc și lemn din belșug.
Suflarea Domnului,
ca un șuvoi de sulf, îl aprinde.