Israeliții salvează seminția lui Beniamin
1 Bărbații lui Israel juraseră la Mițpa, zicând: „Niciunul dintre noi să nu-și dea fata de soție celor din Beniamin!“.
2 Poporul s-a dus la Betel și a rămas acolo, în prezența lui Dumnezeu, până seara. Și-au ridicat glasul, s-au jelit 3 și au zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, de ce s-a întâmplat așa ceva în Israel? Să lipsească astăzi o seminție întreagă din Israel?“.
4 A doua zi, poporul s-a sculat dimineață, a construit acolo un altar și a adus arderi-de-tot și jertfe de pace. 5 Apoi fiii lui Israel au zis: „Care dintre semințiile lui Israel nu a venit la adunare, înaintea Domnului?“. Făcuseră un jurământ ferm ca oricine nu va veni înaintea Domnului, la Mițpa, să fie pedepsit cu moartea.
6 Fiilor lui Israel le părea rău de fratele lor Beniamin și ziceau: „Astăzi a fost nimicită o seminție din Israel. 7 Ce să facem pentru aceia care au rămas fără soții, fiindcă am jurat pe Domnul că nu le vom da de soții pe fetele noastre?“. 8 Apoi au zis: „Este vreuna dintre semințiile lui Israel care nu a venit înaintea Domnului, la Mițpa?“. Și iată că niciun bărbat din Iabeșul Ghiladului nu venise la adunare. 9 Au numărat poporul și iată că acolo nu era niciun bărbat dintre locuitorii Iabeșului Ghiladului.
10 Atunci adunarea a trimis împotriva lor douăsprezece mii de războinici și le-a poruncit, zicând: „Duceți-vă și treceți prin ascuțișul sabiei pe locuitorii din Iabeșul Ghiladului, cu tot cu femei și copii! 11 Iată ce să faceți: să dați spre nimicire orice persoană de parte bărbătească și orice femeie care a cunoscut împreunarea cu un bărbat!“. 12 Au găsit printre locuitorii din Iabeșul Ghiladului patru sute de fete fecioare și le-au adus în tabără la Șilo, în țara Canaanului.
13 Toată adunarea a trimis mesageri ca să le vorbească fiilor lui Beniamin care se aflau la Stânca lui Rimon și să le vestească pacea. 14 În acea vreme, cei din Beniamin s-au întors și li s-au dat de soții dintre acelea care au fost lăsate în viață – dintre femeile din Iabeșul Ghiladului. Totuși, nu erau destule pentru ei.
15 Poporului îi părea rău de Beniamin, căci Domnul făcuse o ruptură în semințiile lui Israel. 16 Atunci bătrânii adunării au zis: „Cum să facem rost de soții pentru cei rămași, căci femeile au fost nimicite din Beniamin?“. 17 Apoi au zis: „Să fie o moștenire pentru supraviețuitorii lui Beniamin, ca să nu fie ștearsă o seminție din Israel! 18 Dar noi nu putem să le dăm de soții pe fetele noastre, căci toți fiii lui Israel au jurat, zicând: «Blestemat este cel ce va da vreo femeie lui Beniamin!»“. 19 După aceea au zis: „Iată că în fiecare an este o sărbătoare a Domnului la Șilo, la nord de Betel, în partea de est a drumului care duce de la Betel la Șechem și la sud de Lebona!“.
20 Apoi, le-au poruncit fiilor lui Beniamin, zicând: „Duceți-vă și stați la pândă în vii! 21 Urmăriți ce se întâmplă și când le veți vedea pe fetele din Șilo că vor ieși să danseze, să ieșiți din vii și să vă răpiți fiecare câte o soție dintre fetele din Șilo. Apoi să vă duceți în teritoriul lui Beniamin. 22 Dacă părinții sau frații lor vor veni să se plângă la noi, le vom spune: «Arătați bunăvoință față de noi și dați-ni-le nouă, căci în luptă n-am reușit să luăm pradă câte o femeie pentru fiecare om. Dacă ni le dați acum, nu veți fi vinovați de încălcarea jurământului!»“.
23 Fiii lui Beniamin au făcut întocmai: și-au luat soții după numărul lor dintre dansatoarele pe care le-au răpit. Apoi, au plecat și s-au întors la moștenirea lor; au construit din nou cetăți și au locuit în ele. 24 Tot atunci, fiii lui Israel au plecat de acolo, fiecare la seminția și la clanul lui. Și, astfel, fiecare om s-a dus la proprietatea lui.
25 În zilele acelea, nu era rege în Israel și fiecare făcea ce considera că este drept.
Planul de refacere a seminției lui Beniamin
1 Bărbații lui Israel juraseră astfel la Mițpa: „Niciunul dintre noi să nu‑și dea fata de nevastă unui beniamit!” 2 Poporul s-a dus la Betel și a stat acolo înaintea lui Dumnezeu până seara. Israeliții au ridicat glasul, au vărsat multe lacrimi 3 și au zis: „DOAMNE, Dumnezeul lui Israel, de ce s‑a întâmplat așa ceva în Israel, încât să lipsească astăzi o seminție întreagă din Israel?” 4 A doua zi, poporul s‑a trezit dis‑de‑dimineață, a zidit acolo un altar și a adus arderi‑de‑tot și jertfe‑de‑pace. 5 Fiii lui Israel au zis: „Cine dintre toate semințiile lui Israel nu s‑a suit la adunare înaintea DOMNULUI?” Căci ei făcuseră un jurământ mare împotriva oricui nu s‑ar sui înaintea DOMNULUI, la Mițpa, și ziseseră: „Să fie negreșit pedepsit cu moartea!” 6 Fiilor lui Israel le părea rău de fratele lor Beniamin și ziceau: „Astăzi a fost nimicită o seminție din Israel! 7 Cum să găsim neveste pentru cei ce au rămas în viață , de vreme ce am jurat pe DOMNUL să nu le dăm fetele noastre de neveste?” 8 Ei au zis: „Este vreuna dintre semințiile lui Israel care să nu se fi suit înaintea DOMNULUI, la Mițpa?” Și iată că nimeni din Iabesul Galaadului nu venise în tabără, la adunare. 9 S‑a făcut numărătoarea poporului și iată că nu era acolo niciunul dintre locuitorii din Iabesul Galaadului. 10 Atunci, adunarea a trimis acolo douăsprezece mii de oameni viteji și le‑a poruncit: „Duceți‑vă și treceți‑i prin ascuțișul sabiei pe locuitorii din Iabesul Galaadului, cu tot cu femei și copii! 11 Și să faceți așa: să dați spre nimicire orice bărbat și orice femeie care a cunoscut împreunarea cu un bărbat.” 12 Au găsit între locuitorii din Iabesul Galaadului patru sute de fete fecioare, care nu cunoscuseră împreunarea cu un bărbat, și le‑au adus în tabără la Șilo , care este în țara Canaanului.
13 Toată adunarea a trimis soli să le vorbească fiilor lui Beniamin care erau la stânca Rimon și să le vestească pacea. 14 În timpul acela, beniamiții s‑au întors și li s‑au dat de neveste femeile pe care israeliții le lăsaseră cu viață în Iabesul Galaadului. Dar nu erau destule. 15 Poporului i s‑a făcut milă de Beniamin, căci DOMNUL făcuse o spărtură în semințiile lui Israel.
16 Atunci, bătrânii adunării au zis: „Cum să găsim neveste pentru cei ce au rămas în viață , căci femeile din Beniamin au fost nimicite?” 17 Și au zis: „Trebuie să fie o moștenire pentru cei scăpați din Beniamin, ca să nu fie ștearsă o seminție din Israel! 18 Dar noi nu putem să le dăm neveste dintre fetele noastre, căci fiii lui Israel au jurat: «Blestemat să fie cel care va da o nevastă unui beniamit!»” 19 Și au zis: „Iată, în fiecare an este o sărbătoare a DOMNULUI la Șilo, care este la miazănoapte de Betel, la răsăritul drumului care suie din Betel la Sihem și la miazăzi de Lebona.” 20 Apoi le‑au poruncit fiilor lui Beniamin: „Duceți‑vă și stați la pândă în vii! 21 Uitați‑vă și, când veți vedea că fetele din Șilo ies să joace , să ieșiți din vii, să răpiți fiecare câte o nevastă dintre fetele din Șilo și să vă duceți în țara lui Beniamin! 22 Dacă părinții sau frații lor vor veni să se plângă la noi, le vom spune: «‘Îngăduiți‑ne să le păstrăm , căci în urma luptei nu am reușit să ne luăm fiecare câte o nevastă!’ Nu voi li le‑ați dat, deci nu sunteți vinovați.»” 23 Fiii lui Beniamin au făcut așa: și‑au luat neveste, după numărul lor, dintre cele ieșite să joace. Le‑au răpit, apoi au plecat și s‑au întors în moștenirea lor; au rezidit cetățile și au locuit în ele. 24 În același timp, fiii lui Israel s‑au împrăștiat de acolo fiecare în seminția lui și în familia lui; au plecat de acolo fiecare în moștenirea lui.
25 În zilele acelea , nu era rege în Israel; fiecare făcea ce‑i plăcea.