Isus spală picioarele ucenicilor
1 Înainte de Sărbătoarea Paștelui, Isus știa că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl. Și , fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. 2 În timpul cinei, diavolul pusese deja în inima lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, gândul să-L trădeze. 3 Isus , știind că Tatăl I-a dat toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu Se duce, 4 S-a ridicat de la cină, Și-a pus deoparte haina și, luând un prosop, Și-a înfășurat mijlocul cu el. 5 Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu prosopul pe care-l avea înfășurat în jurul mijlocului.
6 Când a ajuns la Simon Petru, acesta I-a zis:
‒ Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?
7 Isus a răspuns și i-a zis:
‒ Tu nu pricepi acum ce fac Eu, dar vei înțelege după aceea.
8 Petru I-a zis:
‒ În veci nu-mi vei spăla picioarele!
Isus i-a răspuns:
‒ Dacă nu te spăl, nu vei avea parte cu Mine.
9 Simon Petru I-a zis:
‒ Doamne, nu doar picioarele, ci și mâinile și capul!
10 Isus i-a zis:
‒ Cel ce s-a îmbăiat nu are nevoie să-și spele decât picioarele, dar el este curat în întregime. Și voi sunteți curați, dar nu toți.
11 Căci El îl știa pe cel ce urma să-L trădeze. De aceea a spus: „Nu sunteți toți curați“.
12 După ce le-a spălat picioarele, Și-a luat haina și S-a așezat să mănânce din nou.
El le-a zis:
‒ Înțelegeți voi ce v-am făcut? 13 Voi Mă numiți „Învățătorul“ și „Domnul“ și bine ziceți, pentru că sunt. 14 Așadar, dacă Eu – Domnul și Învățătorul – v-am spălat picioarele, atunci și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. 15 Căci Eu v-am dat un exemplu, ca să faceți și voi așa cum v-am făcut Eu vouă. 16 Adevărat, adevărat vă spun că slujitorul nu este mai mare decât stăpânul lui, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. 17 Dacă știți aceste lucruri, sunteți fericiți dacă le faceți.
Descoperirea trădătorului
(Mt. 26:17-30Mc. 14:12-26Lc. 22:7-23)18 Nu vorbesc despre voi toți; Eu îi cunosc pe cei pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice :
„Cel ce mănâncă pâinea Mea
și-a ridicat călcâiul împotriva Mea!“.
19 Vă spun lucrul acesta încă de pe acum, înainte să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeți că Eu sunt. 20 Adevărat, adevărat vă spun că, cine îl primește pe cel pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primește, iar cel ce Mă primește pe Mine, Îl primește pe Cel Ce M-a trimis pe Mine.
21 După ce a spus aceste lucruri, Isus S-a tulburat în duhul Său și a mărturisit, zicând:
‒ Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va trăda.
22 Ucenicii se uitau unii la alții, fiind nedumeriți despre cine vorbește. 23 Unul dintre ucenicii Lui, cel pe care-l iubea Isus, ședea la masă rezemat pe pieptul lui Isus. 24 Simon Petru i-a făcut semn să-L întrebe pe Isus cine este cel despre care vorbește.
25 Atunci ucenicul acela, care ședea rezemat pe pieptul lui Isus, L-a întrebat:
‒ Doamne, cine este?
26 Isus a răspuns:
‒ Este cel căruia îi voi înmuia bucățica de pâine și i-o voi da.
A înmuiat o bucățică de pâine și i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. 27 Și imediat după ce a primit bucățica de pâine, Satan a intrat în el.
Atunci Isus i-a zis:
‒ Ce ai să faci, fă repede!
28 Dar niciunul dintre cei ce ședeau la masă n-a înțeles de ce îi spusese aceasta. 29 Unii credeau că, de vreme ce Iuda ținea punga, Isus îi spusese: „Cumpără ceea ce avem nevoie pentru sărbătoare!“ sau îi spusese să dea ceva celor săraci. 30 După ce a luat bucățica de pâine, Iuda a ieșit imediat afară. Era noapte.
Isus prevestește lepădarea lui Petru
(Mt. 26:31-35Mc. 14:27-31Lc. 22:31-34)31 După ce acesta a ieșit afară, Isus a zis:
‒ Acum Fiul Omului este glorificat și Dumnezeu este glorificat în El. 32 Dacă Dumnezeu este glorificat în El, atunci și Dumnezeu Îl va glorifica în Sine Însuși și-L va glorifica îndată. 33 Copilași, mai sunt puțin cu voi. Mă veți căuta și, așa cum le-am spus iudeilor că „Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni“, tot așa vă spun și vouă acum. 34 Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții! Așa cum v-am iubit Eu, tot așa să vă iubiți și voi unii pe alții. 35 Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.
36 Simon Petru L-a întrebat:
‒ Doamne, unde Te duci?
Isus i-a răspuns:
‒ Acolo unde Mă duc Eu, tu nu poți să Mă urmezi, dar mai târziu Mă vei urma.
37 Petru I-a zis:
‒ Doamne, de ce nu pot să Te urmez acum? Îmi voi da viața pentru Tine!
38 Isus a răspuns:
‒ Îți vei da viața pentru Mine? Adevărat, adevărat îți spun că nicidecum nu va cânta cocoșul până nu te vei lepăda de Mine de trei ori.
Isus le spală picioarele ucenicilor Săi
1 Înainte de sărbătoarea Paștelui, Isus, fiindcă știa că I‑a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl și fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i‑a iubit până la capăt. 2 În timpul cinei, după ce Diavolul pusese în inima lui Iuda Iscariotul, fiul lui Simon, gândul să‑L vândă, 3 [Isus], fiindcă știa că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu Se duce, 4 S‑a sculat de la masă, Și‑a pus deoparte veșmintele, a luat un ștergar și S‑a încins cu el. 5 Apoi a turnat apă într‑un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. 6 A venit deci la Simon Petru, care I‑a zis: „Doamne, Tu să‑mi speli mie picioarele?” 7 Drept răspuns, Isus i‑a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.” 8 Petru I‑a zis: „Nicidecum nu‑mi vei spăla picioarele, în veac!” Isus i‑a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte cu Mine.” 9 „Doamne”, I‑a zis Simon Petru, „atunci nu numai picioarele, ci și mâinile și capul!” 10 Isus i‑a zis: „Cine s‑a îmbăiat n‑are trebuință să‑și spele decât picioarele, ca să fie curat de tot. Voi sunteți curați, dar nu toți.” 11 (Căci îl știa pe cel ce avea să‑L vândă; de aceea a zis: „Nu sunteți toți curați.” )
12 După ce le‑a spălat picioarele, Și‑a luat veșmintele, S‑a așezat iarăși la masă și le‑a zis: „Înțelegeți voi ce v‑am făcut Eu? 13 Voi Mă numiți Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt. 14 Deci , dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v‑am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. 15 Pentru că Eu v‑am dat o pildă, ca și voi să faceți cum v‑am făcut Eu vouă. 16 Adevărat , adevărat vă spun: robul nu este mai mare decât stăpânul său, nici apostolul, mai mare decât cel ce l‑a trimis. 17 Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceți!
Descoperirea trădătorului
(Matei 26:20‑25. Marcu 14:17‑21. Luca 22:21‑23)18 Nu vorbesc despre voi toți; îi cunosc pe cei pe care i‑am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura: Cel ce mănâncă pâinea Mea și‑a ridicat călcâiul împotriva Mea. 19 De acum , vă spun înainte de a se împlini, ca să credeți, când se va împlini, că Eu Sunt. 20 Adevărat , adevărat vă spun: cine primește pe acela pe care‑l trimit Eu pe Mine Mă primește; și cine Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel care M‑a trimis pe Mine.”
21 După ce a spus aceste cuvinte, Isus S‑a tulburat în duhul Său, a mărturisit și a zis: „Adevărat, adevărat vă spun: unul din voi Mă va vinde.” 22 Ucenicii se uitau unii la alții și nu înțelegeau despre cine vorbește. 23 Unul dintre ucenici, cel pe care‑l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sânul lui Isus. 24 Simon Petru i‑a făcut semn să întrebe despre cine era vorba. 25 Ucenicul acela s‑a rezemat pe pieptul lui Isus și I‑a zis: „Doamne, cine este?” 26 Isus i‑a răspuns: „Este acela pentru care voi întinge bucățica și căruia i‑o voi da.” Întingând deci bucățica, a luat‑o și i‑a dat‑o lui Iuda, fiul lui Simon Iscariotul. 27 De cum a luat Iuda bucățica, a intrat Satana în el. Isus i‑a zis: „Ce ai de făcut, fă repede!” 28 Dar nimeni dintre cei care stăteau la masă n‑a înțeles de ce îi vorbise astfel. 29 Unii credeau că, de vreme ce Iuda avea punga, Isus voia să‑i spună: „Cumpără ce ne trebuie pentru sărbătoare!” sau îi cerea să dea ceva săracilor. 30 Iuda, după ce a luat bucățica, a ieșit de îndată. Era noapte.
O nouă poruncă
31 După ce a ieșit Iuda, Isus a zis: „Acum , Fiul Omului a fost proslăvit, și Dumnezeu a fost proslăvit în El. 32 Dacă Dumnezeu a fost proslăvit în El, și Dumnezeu Îl va proslăvi în Sine Însuși, și‑L va proslăvi îndată . 33 Copilașilor, încă puțin mai sunt cu voi. Mă veți căuta și , precum le‑am spus iudeilor – unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni – tot așa vă spun și vouă acum. 34 Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v‑am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. 35 Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: dacă veți avea dragoste unii pentru alții.”
Înștiințarea lui Petru
(Matei 26:31‑35. Marcu 14:27‑31. Luca 22:31‑34)36 „Doamne”, I‑a zis Simon Petru, „unde Te duci?” Isus i‑a răspuns: „Unde Mă duc [Eu], tu nu poți să Mă urmezi acum, dar Mă vei urma după aceea .” 37 „Doamne”, I‑a zis Petru, „de ce nu pot să Te urmez acum? Eu îmi voi da viața pentru Tine.” 38 Isus i‑a răspuns: „Îți vei da viața pentru Mine? Adevărat, adevărat îți spun: nu va cânta cocoșul, și te vei lepăda de Mine de trei ori.