Isus hrănește peste cinci mii de oameni
(Mt. 14:13-21Mc. 6:30-44Lc. 9:10-17)
1 După acestea, Isus a plecat pe celălalt mal al Mării Galileei, adică Marea Tiberiadei. 2 O mare mulțime de oameni Îl urma, pentru că vedea semnele pe care le făcea peste cei bolnavi. 3 Isus a urcat pe munte și S-a așezat acolo cu ucenicii Lui. 4 Paștele, sărbătoarea iudeilor, era aproape.
5 Când Isus Și-a ridicat ochii și a văzut că vine la El o mare mulțime de oameni , l-a întrebat pe Filip:
‒ De unde să cumpărăm pâini, ca să mănânce oamenii aceștia?
6 Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, căci El știa ce urmează să facă.
7 Filip I-a răspuns:
‒ Pâinile pe care le putem cumpăra cu două sute de denari nu le sunt de ajuns nici măcar ca să primească fiecare câte puțin!
8 Unul dintre ucenicii Lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis:
9 ‒ Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești. Dar ce sunt acestea la atât de mulți?
10 Isus a zis:
‒ Puneți oamenii să se așeze!
În locul acela era multă iarbă. Prin urmare, oamenii s-au așezat, ei fiind în număr de aproape cinci mii. 11 Atunci Isus a luat pâinile și, după ce a mulțumit, le-a împărțit celor ce se așezaseră. De asemenea, le-a dat și din pești cât au vrut.
12 Când s-au săturat, le-a zis ucenicilor Săi:
‒ Adunați firimiturile rămase, ca să nu se piardă nimic.
13 Le-au adunat deci și au umplut douăsprezece coșnițe cu firimiturile de la cele cinci pâini de orz, firimituri pe care le lăsaseră cei ce mâncaseră.
14 Când au văzut oamenii acest semn pe care l-a făcut El, au zis: „Într-adevăr, Acesta este Profetul Care urma să vină în lume!“. 15 Atunci Isus, știind că au de gând să vină să-L ia cu forța ca să-L facă rege, S-a retras din nou înspre munte, doar El singur.
Isus umblă pe apă
(Mt. 14:22-33Mc. 6:45-51)
16 Când s-a lăsat seara, ucenicii Lui au coborât la mare, 17 s-au urcat într-o barcă și au pornit să traverseze marea spre Capernaum. Se făcuse deja întuneric și Isus încă nu venise la ei, 18 iar marea devenea agitată, pentru că sufla un vânt puternic. 19 După ce au vâslit cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, L-au văzut pe Isus umblând pe mare și apropiindu-Se de barcă, și li s-a făcut frică. 20 El însă le-a zis: „Eu sunt! Nu vă temeți!“. 21 Atunci ei au dorit să-L ia în barcă. Și barca a ajuns imediat la țărmul spre care se îndreptau.
Isus, Pâinea vieții
22 În ziua următoare, mulțimea care stătuse pe celălalt mal al mării a văzut că acolo nu era decât o singură barcă și că Isus nu Se urcase în barcă cu ucenicii Săi, ci ucenicii plecaseră singuri. 23 De asemenea, și alte bărci din Tiberiada sosiseră aproape de locul unde mâncaseră pâinea, după ce Domnul adusese mulțumiri. 24 Când cei din mulțime au văzut că nici Isus, nici ucenicii Lui nu sunt acolo, s-au urcat ei înșiși în bărci și s-au dus la Capernaum ca să Îl caute pe Isus.
25 Când L-au găsit, de cealaltă parte a mării, I-au zis:
Rabbi, când ai venit aici?
26 Isus le-a răspuns și a zis:
‒ Adevărat, adevărat vă spun că voi Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. 27 Lucrați nu pentru mâncarea care se strică, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veșnică și pe care v-o va da Fiul Omului. Căci pe El Și-a pus pecetea Dumnezeu Tatăl!
28 Atunci ei L-au întrebat:
‒ Ce să facem ca să înfăptuim lucrările lui Dumnezeu?
29 Isus a răspuns și le-a zis:
‒ Lucrarea lui Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe Care L-a trimis El.
30 Drept urmare, ei L-au întrebat:
‒ Ce semn faci Tu, deci, ca să-l vedem și să credem în Tine? Ce lucrare faci Tu? 31 Strămoșii noștri au mâncat mană în deșert, așa cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer“ .
32 Atunci Isus le-a zis:
‒ Adevărat, adevărat vă spun că nu Moise v-a dat pâinea din Cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine din Cer. 33 Căci Pâinea lui Dumnezeu este Cel Care coboară din Cer și dă lumii viață.
34 Ei I-au zis:
‒ Domnule, dă-ne întotdeauna această pâine!
35 Isus le-a răspuns:
‒ Eu sunt Pâinea vieții. Cel ce vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată! 36 Dar v-am spus că M-ați văzut, și nu credeți. 37 Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine, iar pe cel ce vine la Mine nu-l voi alunga niciodată afară. 38 Căci M-am coborât din Cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui Ce M-a trimis. 39 Și voia Celui Ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de pe urmă. 40 Căci voia Tatălui Meu este ca oricine Îl vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică, iar Eu Îl voi învia în ziua de pe urmă.
41 Atunci iudeii au început să murmure cu privire la El, pentru că spusese: „Eu sunt Pâinea Care S-a coborât din Cer“.
42 Ei ziceau:
‒ Nu este Acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai Cărui tată și mamă îi cunoaștem? Așadar, cum de spune acum: „M-am coborât din Cer“?
43 Isus a răspuns și le-a zis:
‒ Nu murmurați între voi! 44 Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, Care M-a trimis. Iar Eu îl voi învia în ziua de pe urmă. 45 Este scris în Profeți: „Toți vor fi învățați de Dumnezeu“ . Oricine a auzit și a învățat de la Tatăl, vine la Mine. 46 Căci nimeni nu L-a văzut pe Tatăl, în afară de Cel Care este de la Dumnezeu; El L-a văzut pe Tatăl. 47 Adevărat, adevărat vă spun că cel ce crede în Mine are viață veșnică. 48 Eu sunt Pâinea vieții. 49 Strămoșii voștri au mâncat mană în deșert și totuși au murit. 50 Pâinea Care coboară din Cer este de așa fel, încât cineva să mănânce din ea și să nu moară. 51 Eu sunt Pâinea vie Care S-a coborât din Cer. Dacă mănâncă cineva din Această Pâine, va trăi în veci. Și pâinea pe care o voi da Eu pentru viața lumii este trupul Meu.
52 Atunci iudeii au început să se certe unii cu alții și să zică:
‒ Cum poate Acesta să ne dea să mâncăm trupul Lui?
53 Dar Isus le-a zis:
‒ Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele Lui, nu aveți viață în voi înșivă! 54 Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, iar Eu îl voi învia în ziua cea de pe urmă. 55 Căci trupul Meu este o adevărată hrană, iar sângele Meu este o adevărată băutură. 56 Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine, iar Eu rămân în el. 57 Așa cum Tatăl cel viu M-a trimis, iar Eu trăiesc datorită Tatălui, tot astfel și cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi datorită Mie. 58 Aceasta este Pâinea Care S-a coborât din Cer, nu precum aceea pe care au mâncat-o strămoșii voștri, dar care totuși au murit: cel ce mănâncă Această Pâine va trăi în veac!
59 Aceste lucruri le-a spus în timp ce îi învăța pe oameni în sinagogă, în Capernaum.
Mulți ucenici Îl părăsesc pe Isus
60 Auzind acestea, mulți dintre ucenicii Lui au zis:
‒ Vorbirea aceasta este prea de tot! Cine poate s-o asculte?
61 Dar Isus, știind în Sine Însuși că ucenicii Lui murmurau cu privire la aceasta, le-a zis:
Vorbirea aceasta vă face să vă împiedicați? 62 Dar dacă L-ați vedea pe Fiul Omului înălțându-Se acolo unde era mai înainte? 63 Duhul este Cel Ce dă viață. Carnea nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și viață. 64 Dar sunt unii dintre voi care nu cred.
Căci Isus știa de la început cine sunt cei care nu cred și cine este cel ce urma să-L trădeze.
65 Apoi a zis:
‒ Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de către Tatăl.
66 Din acel moment, mulți dintre ucenicii Lui s-au întors și nu mai umblau cu El.
67 Atunci Isus le-a zis celor doisprezece:
‒ Nu vreți să plecați și voi?
68 Simon Petru I-a răspuns:
‒ Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice, 69 iar noi am ajuns să credem și să știm că Tu ești Sfântul lui Dumnezeu!
70 Isus le-a răspuns:
‒ Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Și totuși unul dintre voi este un diavol.
71 Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, pentru că acesta, deși era unul dintre cei doisprezece, urma să-L trădeze.
Hrănirea celor cinci mii
(Matei 14:13‑21. Marcu 6:30‑44. Luca 9:10‑17)
1 După aceea , Isus S‑a dus dincolo de Marea Galileei, adică a Tiberiadei. 2 O mare mulțime Îl urma, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi. 3 Isus S‑a suit pe munte și stătea acolo cu ucenicii Săi. 4 Paștele, sărbătoarea iudeilor, era aproape. 5 Isus Și‑a ridicat ochii și, când a văzut că o mare mulțime vine spre El, i‑a zis lui Filip: „De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceștia?” 6 Spunea lucrul acesta ca să‑l încerce, pentru că știa ce avea să facă. 7 Filip i‑a răspuns: „Dacă am cumpăra pâini de două sute de dinari, tot n‑ar ajunge nici cât să capete fiecare puțintel din ele.” 8 Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I‑a zis: 9 „Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești, dar ce sunt acestea la atâția?” 10 Isus a zis: „Puneți‑i pe oameni să se așeze!” În locul acela era multă iarbă. Așadar, s‑au așezat, numărul bărbaților fiind de aproape cinci mii. 11 Isus a luat pâinile și, după ce a adus mulțumire, le‑a împărțit [ucenicilor, iar ucenicii le‑au împărțit] celor ce se așezaseră; de asemenea, și din pești cât au vrut. 12 Când s‑au săturat, Isus le‑a zis ucenicilor Săi: „Strângeți bucățile rămase, ca să nu se piardă nimic!” 13 Le‑au adunat deci și au umplut douăsprezece coșuri cu bucăți rămase de la cele cinci pâini de orz, care au prisosit celor ce mâncaseră. 14 Oamenii aceia, când au văzut semnul pe care‑l făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este Profetul care urma să vină în lume.” 15 Isus, fiindcă știa că vor veni să‑L ia cu de‑a sila ca să‑L facă rege, S‑a retras iarăși pe munte, numai El singur.
Isus umblă pe mare
(Matei 14:22‑27. Marcu 6:45‑52)
16 Când s‑a înserat, ucenicii Lui s‑au coborât la mare. 17 S‑au suit într‑o barcă și s‑au pornit să treacă marea, spre Capernaum. (Se întunecase, și Isus încă nu venise la ei.) 18 Sufla un vânt puternic, și marea era agitată. 19 După ce au vâslit cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii , L‑au văzut pe Isus umblând pe mare și apropiindu‑Se de barcă. Și s‑au înfricoșat. 20 Dar El le‑a zis: „Eu Sunt; nu vă temeți!” 21 Voiau să‑L ia în barcă, iar barca a sosit îndată la locul spre care mergeau.
Isus, Pâinea vieții
22 A doua zi, mulțimea care rămăsese de cealaltă parte a mării a băgat de seamă că acolo nu mai era decât o barcă și că Isus nu Se suise cu ucenicii Săi în barcă, ci ucenicii plecaseră singuri. 23 Au sosit și alte bărci din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul adusese mulțumire. 24 Când au văzut cei din mulțime că nici Isus, nici ucenicii Săi nu erau acolo, s‑au suit și ei în bărci și s‑au dus la Capernaum să‑L caute pe Isus. 25 Când L‑au găsit, dincolo de mare, I‑au zis: „Rabbí, când ai ajuns aici?” 26 Drept răspuns, Isus le‑a zis: „Adevărat, adevărat vă spun: Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini și v‑ați săturat. 27 Lucrați nu pentru mâncarea care piere, ci pentru mâncarea care dăinuie în viața veșnică și pe care v‑o va da Fiul Omului, căci pe El L‑a pecetluit Tatăl, Dumnezeu!” 28 Ei I‑au zis: „Ce să facem ca să înfăptuim lucrările lui Dumnezeu?” 29 Isus le‑a răspuns: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeți în Acela pe care L‑a trimis El.”
30 Ei I‑au zis: „Ce semn faci tu ca să‑l vedem și să credem în tine? Ce lucrezi tu? 31 Părinții noștri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: Pâine din cer le‑a dat să mănânce. 32 Isus le‑a zis: „Adevărat, adevărat vă spun: nu Moise v‑a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine din cer, 33 căci Pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer și dă viață lumii.” 34 „Doamne ”, I‑au zis ei, „dă‑ne totdeauna această pâine!” 35 Isus le‑a zis: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nicidecum nu va flămânzi, și cine crede în Mine nu va înseta niciodată.
36 Dar v‑am spus că M‑ați și văzut, și nu credeți. 37 Tot ce‑Mi dă Tatăl va ajunge la Mine, și pe cel ce vine la Mine nicidecum nu‑l voi izgoni afară, 38 căci M‑am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M‑a trimis. 39 Și aceasta este voia Celui ce M‑a trimis: să nu pierd pe niciunul din cei pe care Mi i‑a dat El, ci să‑i înviez în ziua de apoi. 40 Aceasta este voia Tatălui Meu: ca oricine Îl vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.”
41 Iudeii murmurau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt Pâinea care s‑a coborât din cer.” 42 Și ziceau: „Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată și mamă îi cunoaștem? Atunci cum zice el: «Eu M‑am coborât din cer» ?” 43 Isus le‑a răspuns: „Nu murmurați între voi! 44 Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu‑l atrage Tatăl, care M‑a trimis; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. 45 În Profeți este scris: Toți vor fi învățați de Dumnezeu. Așa că oricine a auzit de la Tatăl și a învățat de la El vine la Mine. 46 Nu că cineva L‑a văzut pe Tatăl, în afară de Cel care este de la Dumnezeu; Acesta L‑a văzut pe Tatăl. 47 Adevărat, adevărat vă spun: cine crede în Mine are viață veșnică. 48 Eu sunt Pâinea vieții. 49 Părinții voștri au mâncat mană în pustiu și au murit. 50 Aceasta este Pâinea care se coboară din cer ca omul să mănânce din ea și să nu moară. 51 Eu sunt Pâinea vie, care s‑a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din Pâinea aceasta, va trăi în veac; și Pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, [pe care îl voi da] pentru viața lumii.”
52 Iudeii se certau între ei și ziceau: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul lui să‑l mâncăm?” 53 Isus le‑a spus: „Adevărat, adevărat vă spun: dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele Lui, n‑aveți viață în voi înșivă. 54 Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. 55 Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, și sângele Meu este cu adevărat o băutură. 56 Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine, și Eu rămân în el. 57 După cum M‑a trimis pe Mine Tatăl, care este viu, și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa cel care Mă mănâncă pe Mine va trăi și el prin Mine. 58 Aceasta este Pâinea care s‑a coborât din cer: nu precum au mâncat părinții voștri [mană] și au murit. Cine mănâncă Pâinea aceasta va trăi în veac.” 59 Isus a spus acestea în sinagogă, când îi învăța pe oameni în Capernaum.
Unii ucenici Îl părăsesc. Mărturisirea lui Petru
60 Mulți din ucenicii Lui, când au auzit aceste cuvinte, au zis: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să‑l primească?” 61 Isus, care știa în Sine că ucenicii Săi murmurau în această privință, le‑a zis: „Cuvântul acesta vă face să vă poticniți? 62 Dar dacă L‑ați vedea pe Fiul Omului suindu‑Se unde era mai înainte?… 63 Duhul este cel care dă viață; carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le‑am spus Eu sunt duh și viață. 64 Dar între voi sunt unii care nu cred.” Căci Isus știa de la început cine erau cei ce nu cred și cine era cel ce Îl va vinde. 65 Și a adăugat: „Tocmai de aceea v‑am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i‑a fost dat de Tatăl [Meu].”
66 De atunci, mulți din ucenicii Lui s‑au întors și nu mai umblau cu El. 67 Atunci, Isus le‑a spus celor doisprezece: „Voi nu vreți să vă duceți?” 68 „Doamne”, I‑a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice. 69 Și noi am crezut și am ajuns la cunoștința că Tu ești [Hristosul], Sfântul lui Dumnezeu.” 70 Isus le‑a răspuns: „Nu v‑am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Și totuși, unul din voi este diavol.” 71 Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscariotul, căci el avea să‑L vândă: el, unul din cei doisprezece.