Regii din Transiordania, înfrânți de Moise
1 Aceștia sunt regii țării, pe care fiii lui Israel i-au învins și ale căror teritorii le-au luat în stăpânire la est de Iordan, de la pârâul Arnon până la muntele Hermon, precum și toată partea de est a Arabei:2 Sihon, regele amoriților, locuia la Heșbon.
El stăpânea de la Aroer, care se află pe malul pârâului Arnon, de la jumătatea pârâului, peste o jumătate din Ghilad, până la pârâul Iabok, granița fiilor lui Amon.
3 El stăpânea, de asemenea, de la Araba până la Marea Chineret, în est, și până la Marea Arabei (Marea Sărată), tot în est, pe drumul către Bet-Ieșimot, iar în partea de sud până la poalele muntelui Pisga.
4 Og, regele Bașanului, unul dintre ultimii refaiți, locuia atât la Aștarot, cât și la Edrei.5 El stăpânea peste Hermon, Salca, peste întregul Bașan până la granița cu gheșuriții și cu maacatiții și peste jumătate din Ghilad până la granița cu Sihon, regele Heșbonului.
6 Moise, slujitorul Domnului, împreună cu fiii lui Israel i-au învins, și Moise, slujitorul Domnului, a dat acest teritoriu în stăpânirea rubeniților, gadiților și jumătății seminției lui Manase.
Regii din Cisiordania, înfrânți de Iosua
7 Aceștia sunt regii țării, pe care Iosua și fiii lui Israel i-au învins în partea de vest a Iordanului, de la Baal-Gad în Valea Libanului, până la muntele Halak, care se înalță către Seir. Iosua a dat-o ca moștenire semințiilor lui Israel, potrivit cu părțile alocate fiecăruia, 8 în munte, în zona deluroasă, în Araba, la poalele munților , în deșert și în Neghev (teritoriul hitiților, amoriților, canaaniților, periziților, hiviților și iebusiților):
9 regele din Ierihon, unul;regele din Ai, care este lângă Betel, unul;10 regele din Ierusalim, unul;regele din Hebron, unul;11 regele din Iarmut, unul;regele din Lachiș, unul;12 regele din Eglon, unul;regele din Ghezer, unul;13 regele din Debir, unul;regele din Gheder, unul;14 regele din Horma, unul;regele din Arad, unul;15 regele din Libna, unul;regele din Adulam, unul;16 regele din Makkeda, unul;regele din Betel, unul;17 regele din Tapuah, unul;regele din Hefer, unul;18 regele din Afek, unul;regele din Lașaron, unul;19 regele din Madon, unul;regele din Hațor, unul;20 regele din Șimron-Meron, unul;regele din Acșaf, unul;21 regele din Taanah, unul;regele din Meghido, unul;22 regele din Kedeș, unul;regele din Iokneam, lângă Carmel, unul;23 regele din Dor (din Nafot-Dor), unul;regele din Goyim, lângă Ghilgal, unul;24 și regele din Tirța, unul.În total treizeci și unu de regi.
Regii învinși de Moise
1 Aceștia sunt regii pe care i‑au bătut fiii lui Israel și a căror țară au luat‑o în stăpânire de cealaltă parte a Iordanului, spre răsăritul soarelui, de la Valea Arnonului până la muntele Hermon, cu toată Arava de la răsărit:
2 Sihon , regele amoriților, care locuia la Heșbon și a cărui stăpânire se întindea de la Aroer (care este pe malul Văii Arnonului), cuprindea mijlocul acestei văi și jumătate din Galaad, până la Valea Iabocului, hotarul fiilor lui Amon, 3 de la Arava până la marea Chinerot , la răsărit, și până la Marea Aravei (Marea Sărată ), la răsărit, spre Bet‑Ieșimot, și către miazăzi, până la poalele muntelui Pisga.
4 Og , regele Bașanului , din rămășița refaimilor, care locuia la Aștarot și la Edrei 5 și care stăpânea peste muntele Hermon, peste Salca , peste tot Bașanul, până la hotarul gheșuriților și al maacatiților și până la jumătatea Galaadului, adică până la hotarul cu Sihon, regele Heșbonului.
6 Moise , robul DOMNULUI, și fiii lui Israel i‑au biruit. Și Moise , robul DOMNULUI, le‑a dat țara în stăpânire rubeniților, gadiților și unei jumătăți din seminția lui Manase.
Regii învinși de Iosua
7 Aceștia sunt regii țării pe care i‑au bătut Iosua și fiii lui Israel dincoace de Iordan, la apus, de la Baal‑Gad, în Valea Libanului, până la Muntele Pleșuv, care se înalță spre Seir . Iosua le‑a dat țara lor în stăpânire semințiilor lui Israel, după cum erau ele împărțite 8 în munte , în Șefela, în Arava, pe costișe, în pustiu și în Neghev: țara hitiților , a amoriților, a canaaniților, a fereziților, a hiviților și a iebusiților:
9 regele Ierihonului, unu;regele din Ai, lângă Betel, unu;10 regele Ierusalimului, unu;regele Hebronului, unu;11 regele Iarmutului, unu;regele Lachișului, unu;12 regele Eglonului, unu;regele Ghezerului , unu;13 regele Debirului , unu;regele Ghederului, unu;14 regele Hormei, unu;regele Aradului, unu;15 regele Libnei , unu;regele Adulamului, unu;16 regele Machedei , unu;regele Betelului , unu;17 regele Tapuahului, unu;regele Heferului , unu;18 regele Afecului, unu;regele Șaronului , unu;19 regele Madonului, unu;regele Hațorului , unu;20 regele Șimron‑Meronului , unu;regele Acșafului, unu;21 regele Taanacului, unu;regele Meghidoului, unu;22 regele Chedeșului , unu;regele Iocneamului, în Carmel, unu;23 regele Dorului, de pe colinele Dorului , unu;regele Goiimului , în Ghilgal , unu;24 regele Tirței, unu.În total, treizeci și unu de regi.