Trimiterea spionilor la Ierihon, în casa lui Rahab
1 După aceea, Iosua, fiul lui Nun, a trimis în secret, din Șitim, doi spioni, zicând: „Duceți-vă să cercetați țara și mai ales Ierihonul!“.
Ei au plecat și au intrat în casa unei prostituate numită Rahab, culcându-se acolo.
2 Regelui Ierihonului i s-a zis: „Iată că niște bărbați dintre fiii lui Israel au venit aici, în timpul nopții, ca să cerceteze țara“.
3 Atunci regele Ierihonului a trimis să i se spună prostituatei Rahab:
‒ Scoate-i afară pe bărbații care au venit la tine și au intrat în casa ta, fiindcă au venit să cerceteze întreaga țară!
4 Femeia însă îi luase pe cei doi bărbați și-i ascunsese.
Ea a răspuns:
‒ Este adevărat că acei bărbați au venit la mine, dar nu știam de unde sunt. 5 Când s-a făcut noapte și poarta urma să fie închisă, bărbații au ieșit și nu știu unde s-au dus. Urmăriți-i repede și îi veți ajunge!
6 Ea îi urcase pe acoperiș și îi ascunsese printre snopii de in pe care-i avea întinși pe acoperiș.
7 Ei i-au urmărit pe drumul care duce la vadurile Iordanului. După ce au ieșit urmăritorii, poarta s-a închis în urma lor.
8 Înainte să se culce spionii , Rahab s-a urcat la ei pe acoperiș.
9 Ea le-a zis bărbaților:
‒ Știu că Domnul v-a dat țara aceasta. Din cauza voastră a căzut groaza peste noi, iar locuitorii țării sunt topiți de frică. 10 Am auzit cum, la ieșirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele Mării Roșii și am aflat ce le-ați făcut lui Sihon și lui Og, cei doi regi amoriți care locuiau la est de Iordan, pe care i-ați dat spre nimicire. 11 Când am auzit lucrurile acestea, ni s-au înmuiat inimile și fiecare om și-a pierdut curajul din cauza voastră, fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în Ceruri și jos pe pământ!
12 Acum, deci, vă rog, jurați-mi pe Domnul că veți arăta față de familia tatălui meu aceeași bunătate pe care am avut-o eu față de voi. Dați-mi un semn demn de încredere 13 că-i veți lăsa în viață pe tatăl meu, mama mea, frații mei și surorile mele împreună cu tot ce au și că ne veți scăpa sufletele de la moarte.
14 Bărbații i-au răspuns:
‒ Suntem gata să ne dăm viața pentru voi, dacă nu ne vei trăda. Iar atunci când Domnul ne va da țara, îți vom arăta îndurare și credincioșie.
15 Ea i-a coborât atunci pe fereastră cu o frânghie, căci casa ei era parte din zid, ea locuind chiar în zid.
16 Apoi, le-a zis:
‒ Mergeți spre munte, ca să nu vă întâlniți cu cei care vă urmăresc, și ascundeți-vă acolo timp de trei zile, până se vor întoarce. După aceea veți putea să vă continuați drumul.
17 Bărbații i-au spus:
‒ Noi vom fi dezlegați de jurământul acesta, pe care ne-ai pus să-l facem, 18 dacă atunci când vom intra în țară nu vei lega această frânghie din fir stacojiu de fereastra prin care ne-ai coborât și dacă nu vei aduce în casa ta pe tatăl tău, pe mama ta și pe frații tăi, toată familia ta. 19 Dacă cineva va ieși afară, dincolo de porțile casei tale, sângele lui va fi asupra capului său, iar noi vom fi nevinovați. Dar dacă va pune cineva mâna pe vreunul dintre cei ce vor fi în casă cu tine, sângele lui va fi asupra capului nostru. 20 Dacă ne vei trăda, atunci vom fi dezlegați de jurământul acesta, pe care ne-ai pus să-l facem.
21 Ea le-a răspuns:
‒ Să fie precum ați spus!
Apoi i-a trimis, și ei au plecat, iar ea a legat frânghia stacojie de fereastră. 22 Ei s-au dus și au ajuns la munte, unde au rămas trei zile, până când s-au întors cei care îi urmăreau și care îi căutaseră de-a lungul întregului drum fără să-i găsească. 23 Apoi, cei doi bărbați s-au întors, au coborât muntele și au traversat Iordanul . Au venit la Iosua, fiul lui Nun, și i-au istorisit tot ce li s-a întâmplat. 24 Ei i-au spus lui Iosua: „Într-adevăr, Domnul a dat în mâinile noastre întreaga țară și toți locuitorii țării tremură înaintea noastră!“.
Două iscoade cercetează Ierihonul
1 Iosua, fiul lui Nun, a trimis în taină din Șitim doi oameni ca iscoade, zicându‑le: „Mergeți și cercetați țara, și mai ales Ierihonul!” Ei au plecat și au ajuns în casa unei prostituate care se chema Rahav și au dormit acolo. 2 Regele Ierihonului a fost înștiințat : „Iată, niște bărbați dintre fiii lui Israel au venit aici astă‑noapte, ca să cerceteze țara.” 3 Regele Ierihonului a trimis la Rahav să‑i spună: „Scoate‑i afară pe bărbații care au venit la tine și au intrat în casa ta, căci au venit să cerceteze țara!”
4 Femeia însă i‑a luat pe cei doi bărbați și i‑a ascuns; și a răspuns: „Este adevărat că bărbații aceia au venit la mine, dar nu știam de unde sunt; 5 și, fiindcă urma să se închidă poarta la sosirea nopții, bărbații aceia au ieșit din cetate . Nu știu unde s‑au dus: grăbiți‑vă pe urmele lor, căci îi veți ajunge!” 6 (Ea îi suise pe acoperiș și‑i ascunsese sub niște snopi de in pe care îi întinsese pe acoperiș.) 7 Oamenii regelui i‑au urmărit pe drumul care duce la vadul Iordanului. Iar poarta s‑a închis de îndată ce au ieșit urmăritorii.
8 Înainte de a se culca cei doi , Rahav s‑a suit la ei pe acoperiș 9 și le‑a zis: „Știu că DOMNUL v‑a dat țara aceasta, căci ne‑a apucat groaza de voi și toți locuitorii țării se topesc de frică înaintea voastră. 10 Fiindcă am auzit cum, la ieșirea voastră din Egipt, DOMNUL a secat înaintea voastră apele Mării Roșii și, de asemenea, ce le‑ați făcut celor doi regi ai amoriților dincolo de Iordan, lui Sihon și lui Og, pe care i‑ați dat spre nimicire. 11 Când am auzit, ni s‑a strâns inima și n‑a mai rămas în noi pic de curaj din pricina voastră; pentru că DOMNUL , Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri și jos pe pământ. 12 Acum, vă rog, jurați‑mi pe DOMNUL că, după cum eu am avut bunăvoință față de voi, așa veți avea și voi bunăvoință față de casa tatălui meu! Dați‑mi un semn de bună‑credință 13 că‑i veți lăsa cu viață pe tatăl meu, pe mama mea, pe frații mei, pe surorile mele și pe toți ai lor și că ne veți scăpa de la moarte !”
14 Bărbații aceia i‑au spus: „Viața noastră e chezășie pentru a voastră! Dacă nu veți dezvălui fapta noastră, când DOMNUL ne va da țara aceasta , îți vom arăta bunăvoință și credincioșie.” 15 Ea i‑a coborât cu o funie pe fereastră, căci casa ei era pe o latură a zidului (în zidul cetății își avea locuința), 16 și le‑a zis: „Duceți‑vă spre munte, ca să nu dea peste voi urmăritorii, și ascundeți‑vă acolo trei zile, până la întoarcerea urmăritorilor; după aceea vă puteți vedea de drum.” 17 Bărbații aceia i‑au mai spus: „Iată cum vom fi dezlegați de jurământul pe care ne‑ai pus să‑l facem. 18 La intrarea noastră în țară, leagă funia aceasta din fir stacojiu la fereastra prin care ne‑ai coborât și adună‑i în casă la tine pe tatăl tău, pe mama ta, pe frații tăi și pe toată familia tatălui tău! 19 Dacă vreunul va ieși afară pe ușile casei tale, sângele lui va fi asupra capului său, iar noi vom fi nevinovați. Dar, dacă va pune cineva mâna pe vreunul din cei ce vor fi cu tine în casă, sângele lui va fi asupra capului nostru. 20 Iar, dacă vei dezvălui fapta noastră, vom fi dezlegați de jurământul pe care ne‑ai pus să‑l facem.” 21 Ea a răspuns: „Fie după cuvintele voastre!” Apoi i‑a trimis la drum , ei au plecat și ea a legat funia stacojie la fereastră.
22 Ei au plecat și au ajuns în ținutul muntos, unde au rămas trei zile, până s‑au întors cei care‑i urmăreau. Urmăritorii i‑au căutat pretutindeni pe drum, dar nu i‑au găsit. 23 Cei doi oameni s‑au întors: au coborât din ținutul muntos, au trecut Iordanul , au venit la Iosua, fiul lui Nun, și i‑au istorisit tot ce li se întâmplase. 24 Ei i‑au zis lui Iosua: „Cu adevărat, DOMNUL a dat toată țara în mâinile noastre și toți locuitorii țării se topesc de frică înaintea noastră!”