Lăsarea la vatră a semințiilor transiordaniene
1 Atunci Iosua i-a chemat pe rubeniți, pe gadiți și pe jumătate din seminția lui Manase 2 și le-a zis: „Voi ați păzit tot ceea ce v-a poruncit Moise, slujitorul Domnului, și ați ascultat de mine în tot ceea ce v-am poruncit. 3 Nu i-ați părăsit pe frații voștri în această perioadă îndelungată, până în ziua aceasta, ci ați îndeplinit cu grijă responsabilitatea dată de Domnul, Dumnezeul vostru. 4 Și acum, fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, le-a dat odihnă fraților voștri, așa cum le-a spus, întoarceți-vă și duceți-vă la corturile voastre, în țara pe care o veți stăpâni, pe care v-a dat-o Moise, slujitorul Domnului, dincolo de Iordan. 5 Însă aveți grijă să împliniți porunca și Legea pe care vi le-a poruncit Moise, slujitorul Domnului: să-L iubiți pe Domnul, Dumnezeul vostru, să umblați pe toate căile Lui, să păziți poruncile Lui, să vă alipiți de El și să-L slujiți din toată inima voastră și din tot sufletul vostru“.
6 Apoi Iosua i-a binecuvântat și i-a trimis în drumul lor. Astfel, ei s-au întors la corturile lor. 7 Unei jumătăți din seminția lui Manase, Moise îi dăduse moștenirea în Bașan, iar celeilalte jumătăți Iosua îi dăduse moștenirea lângă frații lor, în partea de vest a Iordanului. Când Iosua i-a trimis la corturile lor, el i-a binecuvântat 8 și le-a zis: „Întoarceți-vă la corturile voastre cu mulțimea bogățiilor voastre – cu nenumăratele cirezi de vite, cu argintul, cu aurul, cu bronzul, cu fierul și cu îmbrăcămintea voastră numeroasă – și împărțiți apoi și cu ceilalți frați ai voștri prada luată de la dușmani!“.
Altarul mărturiei de la Ghelilot
9 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase s-au întors și au plecat de la fiii lui Israel, din Șilo, care este în țara Canaanului, ca să se ducă în țara Ghiladului, în țara moștenirii lor, pe care o luaseră în stăpânire potrivit cu porunca Domnului dată prin Moise.
10 Când au ajuns la Ghelilotul Iordanului, în țara Canaanului, fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au construit un altar acolo, la Iordan, un altar de o mărime impresionantă. 11 Fiii lui Israel au auzit zicându-se: „Iată că fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au construit un altar la intrarea în țara Canaanului, la Ghelilot, lângă Iordan, pe partea fiilor lui Israel“. 12 Când au auzit fiii lui Israel lucrul acesta, întreaga comunitate a fiilor lui Israel s-a mobilizat la Șilo ca să pornească la luptă împotriva lor.
13 Atunci fiii lui Israel l-au trimis la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătatea seminției lui Manase, în țara Ghiladului, pe preotul Fineas, fiul lui Elazar, 14 împreună cu zece conducători, câte un conducător de fiecare casă părintească, potrivit cu toate semințiile lui Israel, toți fiind conducători ai caselor lor părintești, între miile lui Israel.
15 Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătatea seminției lui Manase, în țara Ghiladului, și le-au vorbit, zicând: 16 „Așa vorbește întreaga comunitate a Domnului: «Ce înseamnă această necredincioșie pe care ați arătat-o față de Dumnezeul lui Israel și de ce v-ați abătut în această zi de la Domnul, construindu-vă un altar ca să vă răzvrătiți astăzi împotriva Domnului? 17 A fost oare prea neînsemnată pentru noi nelegiuirea de la Peor, de care n-am reușit să ne curățim nici până în ziua aceasta, deși comunitatea Domnului a fost lovită cu urgie? 18 Iar voi vă abateți astăzi de la Domnul?
Dacă voi vă răzvrătiți astăzi împotriva Domnului, mâine El Se va mânia pe întreaga comunitate a lui Israel. 19 Dar dacă țara care este în stăpânirea voastră este necurată, atunci traversați în țara care este posesiunea Domnului, acolo unde este așezat Tabernaculul Domnului, și luați-vă moștenirea printre noi, dar nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă răzvrătiți împotriva noastră, construindu-vă un altar, altul decât altarul Domnului, Dumnezeul nostru. 20 Când Acan, fiul lui Zerah, a comis o nelegiuire cu privire la ceea ce trebuia dat spre nimicire, oare mânia nu s-a revărsat asupra întregii comunități a lui Israel? Iar el nu a fost singurul care a murit în urma nelegiuirii lui»“.
21 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au răspuns conducătorilor peste miile lui Israel și au zis: 22 „Dumnezeu, da Dumnezeu, Domnul Dumnezeu, Însuși Dumnezeu, Domnul, El știe și Israel însuși să știe lucrul acesta: dacă este răzvrătire sau nelegiuire în noi față de Domnul, să nu ne cruți astăzi! 23 Dacă ne-am construit un altar ca să ne abatem de la Domnul și ca să aducem pe el arderi-de-tot și daruri de mâncare sau ca să aducem jertfe de pace, atunci Domnul să ne ceară socoteală!
24 Dimpotrivă, am făcut lucrul acesta fiindcă ne-am temut că într-o zi urmașii voștri s-ar putea să le zică urmașilor noștri: «Ce legătură este între voi și Domnul, Dumnezeul lui Israel? 25 Domnul a pus Iordanul ca graniță între noi și voi, fii ai lui Ruben și fii ai lui Gad. Voi nu aveți nicio legătură cu moștenirea Domnului!». Așa că fiii voștri i-ar putea face pe fiii noștri să nu se mai teamă de Domnul.
26 De aceea ne-am hotărât să ne construim un altar, nu pentru arderi-de-tot sau jertfe, 27 ci ca să fie o mărturie între noi și voi, și între generațiile noastre după noi, că dorim să slujim Domnului, în prezența Lui, prin arderile-de-tot, prin darurile de mâncare și prin jertfele de pace. Așadar, urmașii voștri nu le vor putea spune urmașilor noștri: «Voi nu aveți parte de Domnul!».
28 Dacă vreodată ne vor vorbi astfel nouă sau celor din generațiile noastre, ne-am gândit să le răspundem astfel: «Priviți modelul altarului Domnului pe care l-au făcut strămoșii noștri, nu pentru a aduce arderi-de-tot și jertfe, ci pentru a fi o mărturie între noi și voi». 29 Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului și să ne abatem astăzi de la Domnul, construindu-ne un altar pentru arderi-de-tot, daruri de mâncare sau jertfe, altul decât altarul Domnului, Dumnezeul nostru, care este înaintea Tabernaculului Său!“.
30 Când preotul Fineas, conducătorii comunității și căpeteniile miilor lui Israel care erau cu el, au auzit cuvintele pe care le-au rostit fiii lui Ruben, fiii lui Gad și fiii lui Manase, au fost mulțumiți. 31 Preotul Fineas, fiul lui Elazar, le-a zis fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad și fiilor lui Manase: „Știm astăzi că Domnul este în mijlocul nostru, fiindcă nu ați comis nelegiuirea aceasta împotriva Domnului și i-ați scăpat astfel pe fiii lui Israel din mâna Domnului!“.
32 Apoi preotul Fineas, fiul lui Elazar, și conducătorii, au plecat de la fiii lui Ruben și de la fiii lui Gad, din țara Ghiladului, s-au întors în țara Canaanului, la fiii lui Israel, și le-au adus un răspuns. 33 Fiii lui Israel au fost mulțumiți cu acest răspuns. Ei l-au binecuvântat pe Dumnezeu și n-au mai vorbit să pornească la război împotriva lor, ca să distrugă țara în care locuiau fiii lui Ruben și fiii lui Gad.
34 Fiii lui Ruben și fiii lui Gad au numit altarul „Mărturie“, zicând: „Altarul este o mărturie între noi că Domnul este Dumnezeu“ .
Trimiterea galaadiților acasă
1 Atunci, Iosua i‑a chemat pe rubeniți, pe gadiți și jumătate din seminția lui Manase 2 și le‑a zis: „Voi ați păzit tot ce v‑a poruncit Moise, robul DOMNULUI, și ați ascultat de glasul meu în tot ce v‑am poruncit. 3 Nu i‑ați părăsit pe frații voștri în tot acest timp, până în ziua de azi, ci ați avut grijă să păziți porunca DOMNULUI, Dumnezeului vostru. 4 Acum, DOMNUL, Dumnezeul vostru, le‑a dat odihnă fraților voștri, cum le spusese. Întoarceți‑vă deci și mergeți la corturile voastre, în țara moștenirii voastre, pe care v‑a dat‑o Moise, robul DOMNULUI, dincolo de Iordan! 5 Numai să aveți mare grijă să împliniți porunca și Legea pe care v‑a poruncit‑o Moise, robul DOMNULUI, și anume să‑L iubiți pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, să umblați în toate căile Lui, să păziți poruncile Lui, să vă alipiți de El și să‑I slujiți din toată inima voastră și din tot sufletul vostru.”
6 Iosua i‑a binecuvântat , le‑a dat drumul să plece, și ei s‑au dus la corturile lor. 7 (O jumătate din seminția lui Manase primise de la Moise moștenire în Bașan, iar cealaltă jumătate a primit de la Iosua moștenire lângă frații lor, dincoace de Iordan, la apus.)
8 Când Iosua i‑a trimis la corturile lor, i‑a binecuvântat și le‑a zis: „Voi vă întoarceți la corturile voastre cu mari bogății, cu foarte multe turme și cu mult argint, aur, aramă, fier și multe haine. Împărțiți cu frații voștri prada luată de la vrăjmașii voștri!”
9 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase s‑au întors acasă; i‑au lăsat pe fiii lui Israel la Șilo, în țara Canaanului, ca să se ducă în ținutul Galaadului , ținut pe care îl primiseră ca moștenire, după cum poruncise DOMNUL prin Moise.
Altarul de la Iordan
10 Când au ajuns în ținuturile Iordanului , care fac parte din țara Canaanului, fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au zidit acolo un altar lângă Iordan, un altar a cărui mărime izbea privirile. 11 Fiii lui Israel au auzit zicându‑se: „Iată că fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au zidit un altar la intrarea în țara Canaanului, pe malurile Iordanului, în părțile fiilor lui Israel.”
12 Când au auzit fiii lui Israel lucrul acesta, toată adunarea fiilor lui Israel s‑a strâns la Șilo, ca să se suie la luptă împotriva lor. 13 Fiii lui Israel l‑au trimis la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătate din seminția lui Manase, în țara Galaadului, pe Fineas , fiul preotului Eleazar, 14 și zece conducători împreună cu el, câte unul pentru fiecare din semințiile lui Israel; toți aceștia erau capi de case părintești între miile lui Israel. 15 Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătate din seminția lui Manase, în țara Galaadului, și le‑au vorbit astfel:
16 „Așa vorbește toată adunarea DOMNULUI: «Ce înseamnă această trădare pe care ați arătat‑o față de Dumnezeul lui Israel? De ce Îi întoarceți astăzi spatele DOMNULUI, zidindu‑vă un altar, ca să vă răzvrătiți astăzi împotriva DOMNULUI? 17 Este oare pentru noi puțin lucru vina nelegiuirii de la Peor – de care nu ne‑am curățit până astăzi și care a adus urgia în adunarea DOMNULUI18 încât să Îi întoarceți astăzi spatele DOMNULUI? Voi vă răzvrătiți astăzi împotriva DOMNULUI, iar mâine El Se mânie împotriva întregii adunări a lui Israel! 19 Dacă țara moșiei voastre este necurată, atunci treceți în țara care este moșia DOMNULUI, unde este așezat Lăcașul DOMNULUI, și veți primi moștenire în mijlocul nostru! Dar nu vă răzvrătiți împotriva DOMNULUI și împotriva noastră zidindu‑vă un alt altar în afară de altarul DOMNULUI, Dumnezeului nostru! 20 Oare atunci când Acan , fiul lui Zerah, a săvârșit un păcat cu privire la lucrurile date spre nimicire, nu S‑a aprins de mânie DOMNUL împotriva întregii adunări a lui Israel? Și n‑a pierit numai el din pricina nelegiuirii lui!»”
21 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase le‑au răspuns astfel capilor miilor lui Israel:
22 DOMNUL Dumnezeu cel Atotputernic, DOMNUL Dumnezeu cel Atotputernic știe și Israel însuși să știe lucrul acesta! Dacă din răscoală și trădare față de DOMNUL am făcut‑o , să nu ne cruțe DOMNUL în ziua aceasta! 23 Dacă ne‑am zidit un altar ca să‑I întoarcem spatele DOMNULUI aducând pe el arderi‑de‑tot, ofrande și jertfe-de-pace, DOMNUL să ne ceară socoteală! 24 Dimpotrivă, noi am făcut acest altar din îngrijorarea că mâine fiii voștri le‑ar putea zice fiilor noștri: «Ce legătură este între voi și DOMNUL, Dumnezeul lui Israel? 25 DOMNUL a pus Iordanul hotar între noi și voi, fii ai lui Ruben și fii ai lui Gad: voi nu aveți parte de DOMNUL!» Și fiii voștri i‑ar face astfel pe fiii noștri să nu I se mai închine DOMNULUI. 26 De aceea am zis: să ne zidim deci un altar, nu pentru arderi‑de‑tot, nici pentru jertfe, 27 ci ca o mărturie între noi și voi, între urmașii noștri și ai voștri, că Îi putem sluji DOMNULUI înaintea Lui prin arderile‑de‑tot și jertfele noastre de ispășire și de pace, pentru ca mâine fiii voștri să nu le zică fiilor noștri: «Voi nu aveți parte de DOMNUL28 Noi am zis: dacă mâine ne vor zice astfel nouă sau urmașilor noștri, vom răspunde: «Priviți chipul altarului DOMNULUI pe care l‑au făcut părinții noștri nu pentru arderi‑de‑tot și pentru jertfe, ci ca mărturie între noi și voi!» 29 Departe de noi gândul de a ne răzvrăti împotriva DOMNULUI, de a‑I întoarce spatele DOMNULUI zidind un alt altar pe care să aducem arderi‑de‑tot, ofrande și jertfe în afară de altarul DOMNULUI, Dumnezeului nostru, care este înaintea Lăcașului Lui!”
30 Când preotul Fineas, conducătorii adunării și capii miilor lui Israel care erau cu el au auzit cuvintele spuse de fiii lui Ruben, fiii lui Gad și fiii lui Manase, au privit cu ochi buni lucrul acesta. 31 Și Fineas, fiul preotului Eleazar, le‑a zis fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad și fiilor lui Manase: „Acum știm că DOMNUL este în mijlocul nostru, fiindcă n‑ați păcătuit împotriva DOMNULUI și i‑ați izbăvit astfel pe fiii lui Israel din mâna DOMNULUI.” 32 Fineas, fiul preotului Eleazar, și căpeteniile i‑au părăsit pe fiii lui Ruben și pe fiii lui Gad și s‑au întors din ținutul Galaadului în țara Canaanului, la fiii lui Israel, cărora le‑au făcut o dare de seamă. 33 Fiii lui Israel au privit cu ochi buni lucrul acesta; L‑au binecuvântat pe Dumnezeu și n‑au mai vorbit să se suie la luptă împotriva lor și să pustiască ținutul în care locuiau fiii lui Ruben și fiii lui Gad. 34 Fiii lui Ruben și fiii lui Gad au pus acelui altar numele „Martor” , zicând: „El este martor între noi că DOMNUL este Dumnezeu”.