Rugăciunea poporului
1 Adu-Ți aminte, Doamne,
de ce ni s-a întâmplat!
Uită-Te și vezi disprețul nostru!
2 Moștenirea noastră s-a dus la necunoscuți,
iar casele noastre – la străini.
3 Am ajuns orfani de tată,
iar mamele noastre sunt ca niște văduve.
4 Apa noastră o bem pe bani,
iar lemnele noastre trebuie să le cumpărăm.
5 Cei ce ne urmăresc sunt chiar în spatele nostru.
Suntem obosiți, dar nu suntem lăsați să ne odihnim.
6 Am dat mâna cu Egiptul și cu Asiria,
ca să ne săturăm cu pâine.
7 Părinții noștri au păcătuit și nu mai sunt,
iar noi purtăm pedeapsa pentru nelegiuirea lor.
8 Sclavii stăpânesc peste noi
și nimeni nu ne eliberează din mâna lor.
9 Ne câștigăm pâinea riscându-ne viața
din cauza sabiei din deșert.
10 Ne arde pielea ca un cuptor,
de febra cauzată de foame.
11 Le-au dezonorat pe femei în Sion,
și pe fecioare în cetățile lui Iuda.
12 Prinții au fost spânzurați de mâinile lor,
iar bătrânilor nu li s-a dat cinste.
13 Tinerii trudesc la piatra de moară,
iar copiii cad sub poverile de lemne.
14 Bătrânii nu mai vin la poarta cetății ,
iar tinerii au încetat să mai cânte.
15 A încetat bucuria inimii noastre,
iar dansul nostru s-a transformat în bocet.
16 A căzut coroana de pe capul nostru.
Vai de noi, căci am păcătuit!
17 Iată de ce ne leșină inima,
iată de ce ni s-au întunecat ochii:
18 muntele Sion a ajuns pustiit;
se plimbă șacalii pe el.
19 Doamne, Tu împărățești veșnic.
Tronul Tău dăinuie din generație în generație.
20 De ce să ne uiți pentru totdeauna?
De ce să ne părăsești
pentru atât de multe zile?
21 Întoarce-ne la Tine, Doamne,
ca astfel să ne întoarcem!
Dă-ne iarăși zile
precum cele din trecut!
22 Să ne fi respins Tu oare de tot
și să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură?
Apel la îndurarea divină
1 Adu‑Ți aminte, DOAMNE, de ce ni s‑a întâmplat!
Privește și vezi‑ne ocara !
2 Moștenirea noastră a trecut la străini,
casele noastre, la niște venetici!
3 Am rămas orfani, fără tată;
mamele noastre sunt ca niște văduve.
4 Apa o bem pe argint,
iar lemnele le primim pe bani.
5 Cu jugul pe grumaz suntem goniți
și, când obosim, nu ni se dă odihnă.
6 Spre Egipt întindeam mâna,
spre Asiria, ca să ne săturăm de pâine.
7 Părinții noștri, care au păcătuit , nu mai sunt,
iar noi le purtăm păcatele.
8 Niște sclavi ne stăpânesc,
și nimeni nu ne smulge din mâinile lor.
9 Cu riscul vieții ne câștigăm pâinea,
sub amenințarea sabiei din pustiu.
10 Pielea ne arde ca un cuptor
de frigurile foametei.
11 În Sion au fost siluite femeile,
în cetățile lui Iuda, fecioarele.
12 Căpeteniile noastre au fost spânzurate de mâini
și bătrânilor nu li s-a dat cinste .
13 Flăcăii au fost puși la râșniță
și copiii cad sub povara lemnelor.
14 Bătrânii nu se mai duc la poartă
și tinerii au încetat să mai cânte.
15 S‑a dus bucuria inimii noastre,
hora ni s-a prefăcut în doliu,
16 ne-a căzut coroana de pe cap;
vai de noi, căci am păcătuit!
17 De aceea ne este inima bolnavă ,
de aceea ni se întunecă ochii,
18 pentru că muntele Sionului este pustiit
și vulpile umblă prin el.
19 Dar Tu, DOAMNE, în veac vei domni ;
Tronul Tău va dăinui din neam în neam.
20 Oare ne vei uita la nesfârșit
și ne vei părăsi pentru totdeauna?
21 Întoarce‑ne la Tine, DOAMNE, și ne vom întoarce!
Dă-ne iarăși zile ca cele de odinioară!
22 Să ne fi lepădat Tu oare de tot
și să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult?