Moartea lui Nadab și Abihu
1 Nadab și Abihu, fiii lui Aaron, și-au luat fiecare fărașul pentru cărbuni, au pus foc în el și au pus tămâie pe foc. Astfel, ei au adus foc străin înaintea Domnului, lucru pe care El nu li-l poruncise. 2 Atunci a ieșit un foc dinaintea Domnului, i-a ars și au murit înaintea Domnului. 3 Moise i-a zis lui Aaron: „Aceasta este ceea ce a vrut Domnul să spună atunci când a zis:
«În mijlocul celor ce se apropie de Mine
Mă voi arăta sfânt
și înaintea întregului popor
voi fi glorificat» “.
Aaron a tăcut.
4 Moise i-a chemat pe Mișael și pe Elțafan, fiii lui Uziel, unchiul lui Aaron, și le-a zis: „Apropiați-vă, luați-i pe frații voștri dinaintea Lăcașului și duceți-i în afara taberei“. 5 Ei au venit și i-au dus pe fiii lui Aaron afară din tabără, îmbrăcați în tunicile lor, așa cum poruncise Moise.
6 După aceea, Moise le-a zis lui Aaron și fiilor săi, Elazar și Itamar: „Să nu vă descoperiți capetele și să nu vă sfâșiați veșmintele, ca nu cumva să muriți și El să Se mânie pe toată adunarea. Lăsați-i pe frații voștri, toată Casa lui Israel, să-i jelească pe cei ce au fost arși de focul Domnului. 7 Să nu ieșiți dincolo de intrarea în Cortul Întâlnirii ca să nu muriți, căci uleiul pentru ungere, uleiul Domnului, este peste voi“. Ei au făcut așa cum le-a poruncit Moise.
8 Domnul i-a vorbit lui Aaron, zicând: 9 „Nici tu și nici fiii tăi să nu beți vin sau băutură tare când veți intra în Cortul Întâlnirii, ca să nu muriți. Aceasta este o hotărâre veșnică de-a lungul generațiilor voastre, 10 ca să faceți deosebire între ce este sfânt și ce este obișnuit, între ce este curat și ce este necurat 11 și să-i învățați pe fiii lui Israel toate hotărârile pe care li le-a dat Domnul prin Moise“.
Părțile cuvenite preoților
12 Moise le-a zis lui Aaron și fiilor care i-au mai rămas acestuia, Elazar și Itamar: „Luați darul de mâncare rămas de la jertfele mistuite de foc pentru Domnul și mâncați-l nedospit lângă altar, căci este preasfânt. 13 Să-l mâncați într-un loc sfânt. El este dreptul cuvenit ție și dreptul cuvenit fiilor tăi din jertfele mistuite de foc pentru Domnul, căci așa mi s-a poruncit. 14 Dar pieptul adus prin legănare și spata adusă drept contribuție să le mâncați într-un loc curat, atât tu, cât și fiii tăi și fiicele tale împreună cu tine, căci ele v-au fost date, ca un drept cuvenit ție și ca un drept cuvenit fiilor tăi, din jertfele de pace ale fiilor lui Israel. 15 Spata adusă drept contribuție și pieptul jertfei legănate să fie aduse împreună cu grăsimea jertfelor mistuite de foc și să fie legănate înaintea Domnului ca jertfă legănată; ele vor fi ale tale și ale fiilor tăi printr-o hotărâre veșnică, așa cum a poruncit Domnul“.
16 Apoi Moise a căutat cu atenție țapul jertfei pentru păcat, dar iată că acesta fusese ars. El s-a mâniat pe Elazar și pe Itamar, fiii care-i mai rămăseseră lui Aaron, și le-a zis: 17 „De ce n-ați mâncat jertfa pentru păcat în Lăcaș? Căci aceasta este preasfântă și Dumnezeu v-a dat-o vouă ca să purtați nelegiuirea adunării și să faceți ispășire pentru ei înaintea Domnului. 18 Iată, sângele ei nici n-a fost adus în Locul Sfânt! Trebuia s-o mâncați în Lăcaș, așa cum am poruncit!“.
19 Aaron i-a zis lui Moise: „Iată, ei au adus astăzi jertfa pentru păcatul lor, precum și arderea-de-tot înaintea Domnului și totuși aceste lucruri au venit peste mine. Dacă aș fi mâncat azi jertfa pentru păcat, ar fi fost oare bine în ochii Domnului?“. 20 Când a auzit Moise aceste cuvinte , a fost mulțumit.
Nadab și Abihu sunt pedepsiți cu moartea
1 Fiii lui Aaron Nadab și Abihu și‑au luat cădelnițele, au pus foc în ele, au pus tămâie pe foc și au adus astfel înaintea DOMNULUI foc străin , lucru pe care El nu li‑l poruncise. 2 Atunci a ieșit un foc dinaintea DOMNULUI, i‑a mistuit și au murit înaintea DOMNULUI. 3 Moise i‑a zis lui Aaron: „Nu degeaba a vorbit DOMNUL astfel:
«Voi fi sfințit prin cei ce se apropie de Mine
și voi fi slăvit în fața întregului popor.»”
Aaron tăcea. 4 Moise i‑a chemat pe Mișael și pe Elțafan, fiii lui Uziel , unchiul lui Aaron, și le‑a zis: „Apropiați‑vă, duceți‑i pe frații voștri din Sfântul Lăcaș în afara taberei!” 5 Ei s‑au apropiat și i‑au dus, așa cum erau îmbrăcați în tunicile lor, în afara taberei, cum zisese Moise. 6 Moise le‑a zis lui Aaron, lui Eleazar și lui Itamar, fiii lui: „Să nu vă lăsați capul neîngrijit și să nu vă rupeți hainele, ca nu cumva să muriți și Dumnezeu să Se mânie împotriva întregii adunări. Frații voștri și toată casa lui Israel, ei să plângă arderea care a venit de la DOMNUL. 7 Voi să nu treceți dincolo de intrarea în Cortul Întâlnirii, ca nu cumva să muriți, căci untdelemnul ungerii DOMNULUI este peste voi.” Ei au făcut după cuvântul lui Moise.
8 DOMNUL i‑a vorbit lui Aaron astfel: 9 „Vin sau băutură amețitoare să nu beți când veți intra în Cortul Întâlnirii, nici tu și nici fiii tăi care sunt cu tine, ca să nu muriți: aceasta va fi o rânduială veșnică pentru urmașii voștri, 10 ca să puteți deosebi ce este sfânt de ce este profan și ce este necurat de ce este curat 11 și să‑i puteți învăța pe fiii lui Israel toate rânduielile pe care DOMNUL i le‑a dat prin viu grai lui Moise.”
12 Moise le‑a vorbit lui Aaron, lui Eleazar și lui Itamar, cei doi fii care îi mai rămăseseră lui Aaron: „Luați ofranda‑din‑cereale rămasă din jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI și mâncați‑o cu azime lângă altar, căci este un lucru preasfânt! 13 Să o mâncați într‑un loc sfânt; acesta este dreptul tău și dreptul fiilor tăi, ca parte din jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI, căci așa mi‑a fost poruncit. 14 Pieptul legănat și spata ridicată să le mâncați într‑un loc curat, atât tu, cât și fiii tăi și fiicele tale împreună cu tine, căci sunt dreptul tău și al fiilor tăi din jertfele‑de‑pace ale fiilor lui Israel. 15 Spata ridicată și pieptul legănat să fie aduse împreună cu grăsimea oferită în jertfele mistuite de foc; să fie legănate ca dar înaintea DOMNULUI; ele să fie ale tale și ale fiilor tăi împreună cu tine printr‑o rânduială veșnică, după cum a poruncit DOMNUL.”
16 Moise a căutat țapul adus ca jertfă‑pentru‑păcat și iată că fusese ars. Atunci s‑a mâniat pe Eleazar și pe Itamar, fiii care îi mai rămăseseră lui Aaron, și le‑a zis: 17 „De ce n‑ați mâncat jertfa‑pentru‑păcat într‑un loc sfânt? Ea este un lucru preasfânt, și Dumnezeu v‑a dat‑o ca să înlăturați vina adunării și să faceți ispășire pentru ea înaintea DOMNULUI. 18 Iată, sângele jertfei n‑a fost dus înăuntrul Sfântului Lăcaș; trebuia s‑o mâncați în Sfântul Lăcaș, cum am poruncit.” 19 Aaron i‑a vorbit lui Moise: „Iată , ei și‑au adus azi jertfa‑pentru‑păcat și arderea‑de‑tot înaintea DOMNULUI și, după toate câte mi s‑au întâmplat, dacă aș fi mâncat azi jertfa‑pentru‑păcat, ar fi fost mulțumit DOMNUL?” 20 Moise a auzit și a fost mulțumit.