Jertfele continue din Cortul Întâlnirii
(Ex. 27:20-21)1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2 „Poruncește-le fiilor lui Israel să-ți aducă pentru luminat ulei pur din măsline presate, ca să ardă în candele și, astfel, sfeșnicul să lumineze continuu. 3 Aaron să-l pregătească în Cortul Întâlnirii, dincoace de draperia Mărturiei, ca să ardă continuu înaintea Domnului, de seara până dimineața. Aceasta să fie o hotărâre veșnică de-a lungul generațiilor voastre. 4 Să așeze candelele în sfeșnicul de aur pur, ca să fie întotdeauna înaintea Domnului.
5 Să iei făină aleasă și să faci din ea douăsprezece turte. Pentru fiecare turtă să folosești două zecimi dintr-o efă. 6 Să le așezi în două șiruri pe masa de aur pur, câte șase pe fiecare șir, înaintea Domnului. 7 Să pui tămâie curată pe fiecare șir, iar aceasta să fie lângă pâine o aducere-aminte, o jertfă mistuită de foc pentru Domnul. 8 În fiecare zi de Sabat să se aducă mereu această pâine înaintea Domnului, fiind luată de la fiii lui Israel printr-un legământ veșnic. 9 Ea să fie a lui Aaron și a fiilor săi, iar aceștia o vor mânca într-un loc sfânt, căci ea este pentru Aaron o parte preasfântă din jertfele mistuite de foc pentru Domnul. Aceasta este o hotărâre veșnică“.
Pedeapsa pentru hulă și Legea Talionului
10 Fiul unei femei israelite și al unui bărbat egiptean a ieșit printre fiii lui Israel. Acest fiu al femeii israelite s-a luat la luptă, în tabără, cu un bărbat israelit. 11 Fiul femeii israelite a blasfemiat Numele și a blestemat. L-au adus la Moise – mama lui se numea Șelomit, fata lui Dibri, din seminția lui Dan – 12 și l-au închis până când avea să le fie arătată hotărârea Domnului.
13 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 14 „Scoateți-l în afara taberei pe cel ce a blestemat. Toți aceia care l-au auzit să-și pună mâinile pe capul lui și întreaga adunare să-l omoare cu pietre. 15 Apoi să le vorbești fiilor lui Israel astfel: «Orice bărbat care Îl va blestema pe Dumnezeul lui își va purta pedeapsa pentru păcatul lui. 16 Cine va blasfemia Numele Domnului să fie omorât. Toată adunarea să-l omoare cu pietre. Fie străin, fie băștinaș, când blasfemiază Numele, să fie omorât.
17 Cine va ucide un om să fie pedepsit cu moartea. 18 Cine va omorî un animal va trebui să dea altul în loc: viață pentru viață. 19 Dacă un om va răni pe semenul său, să i se facă așa cum a făcut el: 20 rană pentru rană, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Să i se facă aceeași rană pe care a făcut-o el semenului său . 21 Cel ce va omorî un animal va trebui să dea altul în loc, însă cel ce va ucide un om să fie omorât. 22 Să aveți aceeași lege atât pentru străin, cât și pentru băștinaș, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru»“.
23 Moise le-a vorbit fiilor lui Israel, iar ei l-au scos în afara taberei pe cel ce hulise și l-au omorât cu pietre. Fiii lui Israel au făcut așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise.
Slujba din Sanctuar
1 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 2 „Poruncește‑le fiilor lui Israel să‑ți aducă untdelemn curat din măsline zdrobite, pentru sfeșnic, ca să ardă necurmat în candele. 3 Aaron să‑l pregătească dincoace de catapeteasma Mărturiei , în Cortul Întâlnirii, ca să ardă necurmat, de seara până dimineața, înaintea DOMNULUI. Aceasta este o rânduială veșnică pentru urmașii voștri. 4 Să așeze candelele în sfeșnicul din aur curat , ca să ardă necurmat înaintea DOMNULUI.
5 Să iei făină aleasă și să coci din ea douăsprezece turte ; fiecare turtă să fie făcută din două zecimi de efă. 6 Să le pui pe două șiruri, câte șase în fiecare șir, pe masa din aur curat, înaintea DOMNULUI. 7 Peste fiecare șir să pui tămâie curată, care să fie ca aducere aminte pentru pâine, o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL. 8 În fiecare zi de sabat, să fie așezate necurmat înaintea DOMNULUI din partea fiilor lui Israel, ca legământ veșnic. 9 Ele să fie ale lui Aaron și ale fiilor lui ; să le mănânce într‑un loc sfânt, căci ele sunt pentru ei un lucru preasfânt din jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI. Aceasta este o rânduială veșnică.”
Pedeapsa împotriva hulitorilor și a ucigașilor
10 Fiul unei femei israelite și al unui bărbat egiptean a ieșit printre fiii lui Israel. Și între fiul femeii israelite și un bărbat israelit a izbucnit o ceartă în tabără. 11 Fiul femeii israelite a hulit Numele lui Dumnezeu și a blestemat . L‑au adus la Moise. (Mama lui se numea Șelomit, fata lui Dibri, din seminția lui Dan.) 12 L‑au pus sub pază până aveau să afle o hotărâre clară din partea DOMNULUI.
13 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 14 „Scoate‑l pe hulitor în afara taberei; toți cei ce l‑au auzit să‑și pună mâinile pe capul lui și toată adunarea să‑l ucidă cu pietre. 15 Să le vorbești fiilor lui Israel astfel: «Oricine Îl blestemă pe Dumnezeu își va purta păcatul . 16 Cine hulește Numele DOMNULUI să fie negreșit pedepsit cu moartea: toată adunarea să‑l ucidă negreșit cu pietre. Fie străin, fie băștinaș, să moară pentru că a hulit Numele lui Dumnezeu . 17 Cine lovește de moarte un om să fie negreșit pedepsit cu moartea. 18 Cine lovește de moarte un animal să‑l înlocuiască: viață pentru viață. 19 Dacă cineva îl rănește pe aproapele lui, să i se facă așa cum a făcut și el: 20 frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; să fie rănit la fel cum l‑a rănit el pe aproapele său. 21 Cine va lovi de moarte un animal să‑l înlocuiască, dar cine va lovi de moarte un om să fie pedepsit cu moartea. 22 O singură lege să aveți, atât pentru străin, cât și pentru băștinaș. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.»” 23 Moise le‑a vorbit fiilor lui Israel; l‑au scos în afara taberei pe cel ce blestemase și l‑au ucis cu pietre. Fiii lui Israel au făcut după cum îi poruncise lui Moise DOMNUL.