Jertfa de pace
1 Dacă ofranda cuiva este o jertfă de pace și dacă el o aduce din cireadă, animalul, mascul sau femelă, trebuie să fie fără cusur; așa să fie adus înaintea Domnului. 2 Să pună mâna pe capul ofrandei sale și s-o înjunghie la intrarea în Cortul Întâlnirii, iar preoții, fiii lui Aaron, să stropească sângele pe altar, de jur împrejur. 3 Apoi, din această jertfă de pace, să aducă o jertfă mistuită de foc pentru Domnul. S-o aducă din grăsimea care acoperă măruntaiele și din toată grăsimea din jurul măruntaielor, 4 din cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și de pe coapse, precum și din membrana ficatului, pe care o va desprinde odată cu rinichii. 5 Fiii lui Aaron să le ardă pe altar, deasupra arderii-de-tot care va fi pe lemnele de pe foc, ca o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului.
6 Dacă ofranda lui, ca jertfă de pace pentru Domnul, este din turmă, să aducă un animal , mascul sau femelă, fără cusur. 7 Dacă aduce ca ofrandă un miel, să-l aducă înaintea Domnului, 8 să-și pună mâna pe capul ofrandei sale și s-o înjunghie înaintea Cortului Întâlnirii, iar fiii lui Aaron să-i stropească sângele pe altar, de jur împrejur. 9 Apoi, din jertfa de pace, să aducă o jertfă mistuită de foc pentru Domnul. S-o aducă din grăsime – și anume toată grăsimea cozii care va fi desprinsă de la șira spinării, grăsimea de pe măruntaie și toată grăsimea din jurul măruntaielor – 10 din cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și de pe coapse, precum și din membrana ficatului, pe care o va desprinde odată cu rinichii. 11 Apoi, preotul să le ardă pe altar. Aceasta este o mâncare adusă ca jertfă mistuită de foc pentru Domnul.
12 Dacă ofranda lui este o capră, atunci s-o aducă înaintea Domnului, 13 să-și pună mâna pe capul ei și s-o înjunghie înaintea Cortului Întâlnirii, iar fiii lui Aaron să stropească sângele pe altar, de jur împrejur. 14 Apoi să aducă din ofranda sa o jertfă mistuită de foc pentru Domnul. S-o aducă din grăsimea de pe măruntaie, din toată grăsimea din jurul măruntaielor, 15 din cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și de pe coapse, precum și din membrana ficatului, pe care o va desprinde odată cu rinichii. 16 Apoi preotul să le ardă pe altar ca o jertfă de mâncare mistuită de foc, de o aromă plăcută. Toată grăsimea este a Domnului.
17 Aceasta să fie o hotărâre veșnică de-a lungul generațiilor voastre, în toate locuințele voastre: să nu mâncați grăsimea și să nu mâncați sângele» “.
Jertfa‑de‑pace
1 Dacă cineva aduce ca dar o jertfă‑de‑pace , dacă aduce un animal din cireadă, fie de parte bărbătească, fie de parte femeiască, acel animal să fie fără cusur când este adus înaintea DOMNULUI. 2 Omul să pună mâna pe capul animalului adus ca dar, să‑l înjunghie la intrarea în Cortul Întâlnirii, iar preoții, fiii lui Aaron, să stropească de jur împrejurul altarului cu sângele lui. 3 Din această jertfă‑de‑pace să aducă jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL grăsimea din jurul măruntaielor și toată grăsimea de pe măruntaie, 4 cei doi rinichi și grăsimea de pe ei și de pe coapse și prapurul de pe ficat, pe care‑l va desprinde de lângă rinichi. 5 Fiii lui Aaron să le ardă pe altar, deasupra arderii‑de‑tot care va fi pe lemnele puse pe foc, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL.
6 Dacă darul este din turmă, fie de parte bărbătească, fie de parte femeiască, să aducă un animal fără cusur.
7 Dacă darul este un miel, să‑l aducă înaintea DOMNULUI, 8 să‑și pună mâna pe capul lui și să‑l înjunghie înaintea Cortului Întâlnirii; fiii lui Aaron să stropească de jur împrejurul altarului cu sângele lui. 9 Din jertfa‑de‑pace să‑I aducă DOMNULUI ca jertfă mistuită de foc grăsimea ei: toată grăsimea cozii, pe care o va desface de la osul spinării, grăsimea din jurul măruntaielor și toată grăsimea de pe măruntaie, 10 cei doi rinichi și grăsimea de pe ei și de pe coapse și prapurul de pe ficat, pe care‑l va desprinde de lângă rinichi. 11 Preotul să le ardă pe altar, ca hrană , ca jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL.
12 Dacă darul este o capră, s‑o aducă înaintea DOMNULUI. 13 Să‑și pună mâna pe capul ei și s‑o înjunghie înaintea Cortului Întâlnirii, iar fiii lui Aaron să stropească de jur împrejurul altarului cu sângele ei. 14 Apoi, din ea să‑și aducă darul, ca jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL: grăsimea din jurul măruntaielor și toată grăsimea de pe măruntaie, 15 cei doi rinichi și grăsimea de pe ei și de pe coapse și prapurul de pe ficat, pe care‑l va desprinde de lângă rinichi. 16 Preotul să le ardă pe altar, ca hrană, ca jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut.
Toată grăsimea este a DOMNULUI. 17 Aceasta este o rânduială veșnică pentru urmașii voștri, în toate locuințele voastre. Să nu mâncați deloc grăsime și sânge .»”