1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2 „Dacă cineva dintre voi va păcătui și va arăta necredincioșie față de Domnul, înșelându-l pe semenul său cu privire la un lucru dat lui spre păstrare ori în garanție sau cu privire la un lucru însușit prin jaf, sau asuprindu-l pe semenul său; 3 sau dacă a găsit un lucru pierdut și minte cu privire la el sau dacă face un jurământ fals cu privire la vreunul dintre aceste lucruri pe care le face omul și astfel păcătuiește, 4 deci, dacă va păcătui astfel și, prin urmare, se va face vinovat, să dea înapoi lucrul pe care și l-a însușit prin jaf sau lucrul pe care și l-a însușit prin asuprire, să înapoieze garanția care i-a fost încredințată sau lucrul pierdut pe care l-a găsit 5 sau orice lucru despre care a făcut un jurământ fals. Să-l restituie pe deplin și să mai adauge încă o cincime la valoarea lui. Să-l dea înapoi semenului său, chiar în ziua în care va aduce jertfa de vinovăție. 6 Iar ca jertfă pentru vină să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbec fără cusur din turmă, după aprecierea ta, și să-l dea preotului. 7 Preotul să facă ispășire pentru acesta înaintea Domnului și el va fi iertat de orice păcat pe care l-a comis și de care s-a făcut vinovat“.
Alte instrucțiuni pentru aducerea jertfelor – arderea-de-tot
8 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 9 „Iată ce să le poruncești lui Aaron și fiilor săi: «Cu privire la legea arderii-de-tot, aceasta să rămână pe vatra altarului toată noaptea, până dimineața și în felul acesta focul de pe altar să ardă continuu. 10 Preotul să se îmbrace cu veșmintele de in după ce și-a luat indispensabilii pe el. Să ia cenușa arderii-de-tot de pe altar și s-o așeze lângă altar. 11 Apoi să-și scoată veșmintele, să-și ia alte haine și să ducă cenușa într-un loc curat, în afara taberei. 12 Focul de pe altar să continue să ardă și să nu se stingă. În fiecare dimineață, preotul să ardă lemne pe altar, să așeze pe ele arderea-de-tot și să ardă deasupra grăsimea jertfelor de pace. 13 Focul să ardă continuu pe altar și să nu se stingă deloc .
Darul de mâncare
14 Cu privire la legea darului de mâncare, fiii lui Aaron să-l aducă înaintea Domnului, înaintea altarului. 15 Să ia un pumn din făina aleasă și din uleiul pentru darul de mâncare, cu toată tămâia care a fost adăugată la acest dar de mâncare și să le ardă pe altar ca jertfă de aducere-aminte de o aromă plăcută Domnului. 16 Aaron și fiii săi să mănânce ce va mai rămâne din ea; s-o mănânce, sub formă de turte nedospite, într-un loc sfânt; să le mănânce în curtea Cortului Întâlnirii. 17 Să nu fie coapte cu aluat dospit. Aceasta este partea pe care Eu le-am dat-o din jertfele Mele mistuite de foc. Ea este preasfântă, la fel ca jertfa pentru păcat și jertfa pentru vină. 18 S-o mănânce fiecare persoană de parte bărbătească dintre urmașii lui Aaron. Aceasta este o hotărâre veșnică, de-a lungul generațiilor voastre, cu privire la jertfele mistuite de foc pentru Domnul. Oricine se va atinge de ele va fi sfânt»“.
Darul de mâncare al preotului
19 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 20 „Iată care este ofranda pe care Aaron și fiii săi o vor aduce Domnului în ziua în care vor primi ungerea: a zecea parte dintr-o efă de făină aleasă, ca dar de mâncare continuu, jumătate din ea dimineața și jumătate seara. 21 Să fie făcută cu ulei pe un grătar; s-o aduci frământată bine. Apoi s-o aduci coaptă și tăiată în bucăți, ca dar de mâncare de o aromă plăcută Domnului. 22 Preotul care va fi uns în locul lui Aaron , dintre fiii lui, să-l pregătească în felul acesta ca parte cuvenită Domnului printr-o hotărâre veșnică; să fie ars ca jertfă întreagă. 23 Orice dar de mâncare al unui preot să fie ars ca jertfă întreagă; să nu se mănânce“.
Jertfa pentru păcat
24 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 25 „Vorbește-le lui Aaron și fiilor săi și spune-le: «Aceasta este legea jertfei pentru păcat: jertfa pentru păcat să fie înjunghiată înaintea Domnului, în locul în care este înjunghiat animalul pentru arderea-de-tot; aceasta este preasfântă. 26 S-o mănânce preotul care aduce jertfa pentru păcat. Să fie mâncată într-un loc sfânt, în curtea Cortului Întâlnirii. 27 Orice se atinge de carnea jertfei va fi sfânt. Dacă va sări sânge pe veșmânt, locul stropit să fie spălat într-un loc sfânt. 28 De asemenea, vasul de pământ în care a fost fiartă jertfa să fie spart, iar dacă a fost fiartă într-un vas de bronz, să fie frecat și limpezit cu apă. 29 Fiecare persoană de parte bărbătească dintre preoți să mănânce din ea. Aceasta este o jertfă preasfântă. 30 Dar să nu se mănânce nicio jertfă pentru păcat din al cărei sânge se va aduce în Cortul Întâlnirii pentru facerea ispășirii în Locul Sfânt, ci aceea să fie arsă în foc.
1 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise zicând: 2 „Dacă cineva păcătuiește, fiindu‑I necredincios DOMNULUI, și refuză să‑i înapoieze aproapelui său un bun încredințat lui, lăsat ca zălog sau luat prin furt ori îl asuprește pe aproapele lui 3 ori găsește un lucru pierdut și minte cu privire la el ori jură strâmb cu privire la oricare dintre faptele prin care omul ajunge să păcătuiască – 4 dacă păcătuiește și se face astfel vinovat, să înapoieze lucrul prădat, lucrul stors prin asuprire, lucrul încredințat lui, lucrul pierdut pe care l‑a găsit 5 sau lucrul pentru care a făcut un jurământ strâmb, oricare ar fi, să‑l restituie în întregime, să adauge a cincea parte din valoarea lui și să‑l dea în mâna proprietarului, chiar în ziua când se descoperă că e vinovat. 6 Iar ca jertfă‑pentru‑vină să‑I aducă DOMNULUI un berbec fără cusur din turmă, după socoteala ta, ca jertfă‑pentru‑păcat, și să‑l dea preotului. 7 Preotul să facă ispășire pentru el înaintea DOMNULUI și va primi iertare pentru acel lucru prin care s‑a făcut vinovat.”
Partea preoților din jertfele lui Israel
8 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise zicând: 9 „Poruncește‑le lui Aaron și fiilor săi astfel: «Aceasta este legea arderii‑de‑tot. Arderea‑de‑tot să rămână pe vatra altarului toată noaptea, până dimineața, și să ardă pe altar. 10 Preotul să se îmbrace cu tunica de in, să‑și acopere goliciunea cu izmenele de in, să ia cenușa rămasă de la focul care a mistuit arderea‑de‑tot de pe altar și s‑o pună lângă altar. 11 Apoi să se dezbrace de veșmintele lui, să se îmbrace cu alte haine și să scoată cenușa în afara taberei, într‑un loc curat. 12 Focul de pe altar să ardă și să nu se stingă: preotul să aprindă lemne pe altar în fiecare dimineață, să pună peste ele întâi arderea‑de‑tot și să ardă deasupra grăsimea jertfelor‑de‑pace. 13 Focul să ardă necurmat pe altar și să nu se stingă.
14 Aceasta este legea ofrandei‑din‑cereale. Fiii lui Aaron să o aducă înaintea DOMNULUI, înaintea altarului. 15 Preotul să ia un pumn de făină aleasă din ofrandă și din untdelemn, cu toată tămâia adăugată la ofrandă, și s‑o ardă pe altar ca aducere aminte de un miros plăcut pentru DOMNUL. 16 Partea rămasă din ofrandă să fie mâncată de Aaron și de fiii lui; s‑o mănânce cu azime într‑un loc sfânt; în curtea Cortului Întâlnirii s‑o mănânce. 17 nu fie coaptă cu aluat. Aceasta este partea pe care le‑am dat‑o din jertfele mistuite de foc aduse Mie; este un lucru preasfânt , ca jertfa‑pentru‑păcat și jertfa‑pentru‑vină. 18 Toți cei de parte bărbătească dintre fiii lui Aaron să mănânce din ea. Aceasta este o rânduială veșnică pentru urmașii voștri cu privire la jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI: oricine se va atinge de ele va fi sfințit.»”
19 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise zicând: 20 „Acesta este darul pe care Aaron și fiii lui I‑l vor aduce DOMNULUI în ziua consacrării lor: a zecea parte dintr‑o efă de făină aleasă, ca ofrandă necurmată, jumătate dimineața și jumătate seara, 21 să fie coaptă în tavă, stropită din belșug cu untdelemn; să fie tăiată în bucăți și adusă ca ofrandă de un miros plăcut pentru DOMNUL. 22 Să fie adusă de acela dintre fiii lui Aaron care este uns preot în locul lui. Aceasta este o rânduială veșnică înaintea DOMNULUI: ofranda să fie arsă în întregime. 23 Orice ofrandă a unui preot să fie arsă în întregime: să nu se mănânce.”
24 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise zicând: 25 „Vorbește‑le lui Aaron și fiilor lui astfel: «Aceasta este legea jertfei‑pentru‑păcat. Jertfa‑pentru‑păcat să fie înjunghiată înaintea DOMNULUI în locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot: este un lucru preasfânt . 26 Preotul care va aduce jertfa‑pentru‑păcat, acela să o mănânce; să fie mâncată într‑un loc sfânt, în curtea Cortului Întâlnirii. 27 Oricine se va atinge de carnea ei va fi sfințit. Dacă sare sânge din ea pe vreun veșmânt, partea stropită cu sânge să fie spălată într‑un loc sfânt. 28 Vasul de pământ în care se fierbe să fie spart; dacă s‑a fiert într‑un vas de aramă, vasul să fie frecat și spălat cu apă. 29 Toți cei de parte bărbătească din neamul preoțesc să mănânce din ea: este un lucru preasfânt. 30 Dar să nu mâncați jertfa‑pentru‑păcat dacă din sângele ei o parte a fost adusă în Cortul Întâlnirii pentru a se face ispășire în Sfântul Lăcaș, ci să fie arsă.