Pilda cu oaia pierdută
(Mt. 18:12-14)
1 Toți colectorii de taxe și păcătoșii se apropiau de El ca să-L asculte.
2 Dar fariseii și cărturarii murmurau și ziceau:
‒ Acest Om îi primește pe păcătoși și mănâncă împreună cu ei.
3 El însă le-a spus următoarea pildă:
4 ‒ Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde una din ele, nu le lasă pe câmp pe celelalte nouăzeci și nouă, și nu se duce după cea pierdută, până când o găsește? 5 Iar când o găsește, o pune bucuros pe umeri, 6 vine acasă și-și cheamă prietenii și vecinii, zicându-le: „Bucurați-vă împreună cu mine, fiindcă mi-am găsit oaia pierdută!“. 7 Tot așa, vă spun că va fi mai mare bucurie în Cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți care n-au nevoie de pocăință!
Pilda cu moneda pierdută
8 Sau care femeie, dacă are zece drahme și pierde una din ele, nu aprinde o candelă, nu mătură casa și nu caută cu atenție până când o găsește? 9 Iar când o găsește, își cheamă prietenele și vecinele și le spune: „Bucurați-vă împreună cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem!“. 10 Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește!
Pilda fiului risipitor
11 El a mai zis:
‒ Un om avea doi fii. 12 Cel mai tânăr dintre ei i-a zis tatălui: „Tată, dă-mi partea de avere care mi se cuvine!“. Și tatăl a împărțit între ei avuția. 13 Nu după multe zile, fiul cel tânăr a strâns totul și a plecat într-o țară îndepărtată, iar acolo și-a risipit averea, trăind într-un mod destrăbălat. 14 După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, iar el a început să ducă lipsă. 15 S-a dus și s-a alipit de unul dintre cetățenii acelei țări, iar acesta l-a trimis pe câmpurile lui ca să-i pască porcii. 16 El tânjea să se sature din roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. 17 Atunci și-a venit în fire și a zis: „Câți angajați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici! 18 Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta 19 și nu mai sunt demn să fiu numit fiul tău. Fă-mă ca pe unul dintre angajații tăi!»“. 20 Și s-a ridicat și s-a dus la tatăl lui. În timp ce el era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el. A alergat la el , l-a îmbrățișat și l-a sărutat mult. 21 Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta și nu mai sunt demn să fiu numit fiul tău!“. 22 Dar tatăl le-a zis sclavilor săi: „Aduceți repede cea mai bună robă și îmbrăcați-l cu ea ! Puneți-i un inel în deget și sandale în picioare! 23 Aduceți apoi vițelul cel îngrășat și tăiați-l! Să mâncăm și să ne înveselim, 24 pentru că acest fiu al meu era mort, și trăiește iarăși, era pierdut, și a fost găsit!“. Și au început să se înveselească.
25 Fiul lui cel mai în vârstă era la câmp. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și dansuri 26 și l-a chemat pe unul dintre slujitori ca să-l întrebe ce se întâmplă. 27 Acesta i-a răspuns: „A venit fratele tău, iar tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit înapoi sănătos“. 28 Atunci el s-a mâniat și n-a vrut să intre. Tatăl lui a ieșit afară și l-a rugat să intre , 29 însă el, răspunzând, i-a zis tatălui său: „Iată, eu îți slujesc de atâția ani și niciodată nu ți-am încălcat porunca! Și mie nu mi-ai dat niciodată nici măcar un ied ca să mă înveselesc cu prietenii mei! 30 Dar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu prostituatele, lui i-ai tăiat vițelul cel îngrășat!“.
31 Tatăl i-a zis: „Fiule, tu întotdeauna ești cu mine și tot ce este al meu este și al tău. 32 Dar trebuia să ne înveselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, și acum trăiește, era pierdut, și a fost găsit!“.
Pilda cu oaia rătăcită
(Matei 18:12‑14)
1 Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de Isus ca să‑L asculte. 2 Dar fariseii și cărturarii cârteau, zicând: „Acesta îi primește pe păcătoși și mănâncă împreună cu ei.” 3 Însă El le‑a spus pilda aceasta: 4 „Care din voi, dacă are o sută de oi și pierde una dintre ele, nu le lasă pe celelalte nouăzeci și nouă în pustiu și nu umblă după cea pierdută până când o găsește? 5 După ce o găsește, o pune bucuros pe umeri 6 și, când se întoarce acasă, își cheamă prietenii și vecinii, zicându‑le: «Bucurați‑vă împreună cu mine, căci mi‑am găsit oaia pierdută!» 7 Tot la fel, vă spun că este mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți, care n‑au nevoie de pocăință.
Pilda cu drahma pierdută
8 Sau care femeie, dacă are zece drahme și pierde una dintre ele, nu aprinde o lampă, nu mătură casa și nu caută cu grijă până când o găsește? 9 După ce o găsește, își cheamă prietenele și vecinele, zicând: «Bucurați‑vă împreună cu mine, căci mi‑am găsit drahma pe care o pierdusem!» 10 La fel – vă spun – este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește.”
Pilda fiului risipitor
11 El a mai zis: „Un om avea doi fii. 12 Cel mai tânăr i‑a spus tatălui său: «Tată, dă‑mi partea de avere ce mi se cuvine!» Și tatăl le‑a împărțit averea. 13 Nu după multe zile, fiul mai tânăr și‑a strâns toate lucrurile și a plecat într‑o țară îndepărtată și acolo și‑a risipit averea trăind în destrăbălare. 14 După ce a cheltuit totul, a venit o foamete cumplită peste țara aceea, iar el a început să ducă lipsă. 15 Atunci a mers și s‑a pripășit pe lângă unul dintre locuitorii acelei țări, care l‑a trimis pe câmpurile lui să‑i pască porcii. 16 Mult și‑ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. 17 Atunci, venindu‑și în fire, și‑a zis: «Câți argați ai tatălui meu au pâine din belșug, iar eu mor de foame aici! 18 Mă voi ridica, voi merge la tatăl meu și‑i voi spune: ‘Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta; 19 nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; fă‑mă ca pe unul dintre argații tăi!’» 20 Și s‑a ridicat și a plecat la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl său l‑a văzut și i s‑a făcut milă de el; a alergat, l‑a îmbrățișat și l‑a sărutat. 21 Fiul i‑a zis: «Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.» 22 Dar tatăl le‑a zis robilor săi: «Aduceți repede haina cea mai aleasă și îmbrăcați‑l; puneți‑i un inel în deget și încălțăminte în picioare! 23 Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați‑l! Să mâncăm și să ne veselim, 24 căci acest fiu al meu era mort și a revenit la viață; era pierdut și a fost găsit.» Și au început să se veselească.
25 Fiul cel mare era pe câmp. Când a venit și s‑a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri. 26 L‑a chemat pe unul dintre robi și l‑a întrebat ce înseamnă acestea. 27 Robul acela i‑a răspuns: «Fratele tău s‑a întors, iar tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l‑a găsit sănătos.» 28 El s‑a mâniat și nu voia să intre. Tatăl său a ieșit și a început să‑l roage stăruitor. 29 Dar el, drept răspuns, i‑a zis tatălui său: «Iată, eu de atâția ani îți slujesc ca un rob și niciodată nu ți‑am încălcat porunca; iar mie niciodată nu mi‑ai dat măcar un ied ca să mă veselesc cu prietenii mei! 30 Dar când a venit acest fiu al tău, care ți‑a mâncat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el vițelul cel îngrășat!» 31 Tatăl i‑a spus: «Fiule, tu ești totdeauna cu mine și tot ce am eu este al tău. 32 Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort și a revenit la viață, era pierdut și a fost găsit.»”