Isus și tradiția bătrânilor
(Mc. 7:1-23)1 Atunci niște farisei și niște cărturari din Ierusalim s-au apropiat de Isus, zicând:
2 ‒ De ce ucenicii Tăi încalcă tradiția bătrânilor? Căci ei nu-și spală mâinile înainte să mănânce pâine.
3 Isus, răspunzând, le-a zis:
‒ Dar voi de ce încălcați porunca lui Dumnezeu din cauza tradiției voastre? 4 Căci Dumnezeu a zis: „Să-ți respecți tatăl și mama“ și „Cel ce-și vorbește de rău tatăl sau mama să fie pedepsit cu moartea“ . 5 Însă voi ziceți: „Cel ce îi spune tatălui său sau mamei sale: «Orice ajutor ai putea primi de la mine este deja închinat ca dar lui Dumnezeu », 6 acela nu mai este dator să-și respecte tatăl sau mama“ . Și ați desființat astfel Cuvântul lui Dumnezeu prin tradiția voastră. 7 Ipocriților! Bine a profețit Isaia despre voi, când a zis:
8 „Poporul acesta Mă onorează cu buzele,
dar inima lui este departe de Mine!
9 Degeaba însă Mi se închină ei,
dând ca învățături
niște porunci de-ale oamenilor!“.
Lucrurile care îl întinează pe om
10 Isus a chemat mulțimea și a zis: „Ascultați și înțelegeți! 11 Nu ceea ce intră în gură îl întinează pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl întinează pe om!“.
12 Atunci ucenicii s-au apropiat și I-au zis:
‒ Știi că fariseii s-au simțit insultați când au auzit aceste cuvinte?
13 Isus , răspunzând, a zis:
‒ Orice plantă pe care nu a sădit-o Tatăl Meu ceresc va fi smulsă. 14 Lăsați-i! Sunt niște călăuze oarbe pentru cei orbi. Și dacă un orb călăuzește un alt orb, amândoi vor cădea în groapă.
15 Petru, răspunzând, I-a zis:
‒ Explică-ne pilda aceasta!
16 Isus a zis:
‒ Și voi sunteți încă fără pricepere? 17 Nu înțelegeți că orice intră în gură ajunge în stomac, apoi este dat afară în latrină? 18 Dar ceea ce iese din gură vine din inimă și aceea îl întinează pe om. 19 Căci din inimă ies gândurile rele, crimele, adulterele, preacurviile, furturile, mărturiile mincinoase și blasfemiile. 20 Acestea sunt lucrurile care îl întinează pe om. Dar a consuma mâncare cu mâinile nespălate nu-l întinează pe om.
Credința canaanitei
(Mc. 7:24-30)21 Isus S-a retras de acolo și S-a dus în părțile Tyrului și Sidonului.
22 Și iată că o femeie canaanită, venind din regiunile acelea, striga, zicând:
‒ Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fata mea este posedată cumplit de un demon.
23 Isus nu i-a răspuns niciun cuvânt.
Ucenicii s-au apropiat și L-au rugat, zicând:
‒ Ajut-o și las-o să plece, căci strigă după noi.
24 El însă, răspunzând, a zis:
‒ Eu nu am fost trimis decât la oile pierdute ale Casei lui Israel.
25 Dar ea a venit și I s-a închinat, zicând:
‒ Doamne, ajută-mă!
26 Isus , răspunzând, a zis:
‒ Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței.
27 Însă ea a zis:
‒ Da, Doamne, dar și cățeii mănâncă din firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.
28 Atunci Isus, răspunzând, i-a zis:
‒ O, femeie, mare este credința ta! Să ți se facă după cum dorești.
Și fata ei a fost vindecată chiar în ceasul acela.
Isus vindecă mulți oameni bolnavi
(Mc. 7:31-37)29 Isus a plecat de acolo și a venit lângă Marea Galileei. Apoi a urcat pe munte și S-a așezat acolo. 30 Au venit la El mulțimi mari de oameni , având cu ei ologi, orbi, schilozi, muți și mulți alți bolnavi . Ei i-au așezat la picioarele Lui, iar El i-a vindecat, 31 astfel că mulțimea a rămas uimită văzând că muții vorbesc, cei schilozi se însănătoșesc, cei ologi umblă, iar cei orbi văd. Și L-au glorificat pe Dumnezeul lui Israel.
Isus hrănește peste patru mii de oameni
(Mc. 8:1-10)32 Isus i-a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis:
‒ Mi-e milă de cei din mulțime, pentru că sunt deja trei zile de când ei stau cu Mine și n-au ce să mănânce. Nu vreau să-i las să plece flămânzi, ca nu cumva să leșine pe drum.
33 Ucenicii I-au zis:
‒ De unde să luăm atâtea pâini în deșertul aceasta , ca să săturăm atâta mulțime?
34 Isus i-a întrebat:
‒ Câte pâini aveți?
Ei au zis:
‒ Șapte… și câțiva pești.
35 Și poruncind mulțimii să se așeze pe pământ, 36 Isus a luat cele șapte pâini și peștii și, după ce a mulțumit, le-a frânt și le-a dat ucenicilor, iar ucenicii le-au împărțit mulțimilor. 37 Au mâncat toți și s-au săturat. Și au adunat șapte coșuri pline cu firimiturile rămase. 38 Cei ce mâncaseră erau patru mii de bărbați, în afară de femei și de copii. 39 După ce a lăsat mulțimile să plece, Isus S-a urcat în barcă și S-a dus în regiunile Magadanului.
Fariseii și tradiția din bătrâni
(Marcu 7:1‑13)1 Atunci au venit la Isus niște farisei și niște cărturari din Ierusalim și I‑au zis: 2 „De ce calcă ucenicii Tăi tradiția din bătrâni, căci nu‑și spală mâinile când mănâncă?” 3 El le‑a răspuns zicând: „Și voi de ce călcați porunca lui Dumnezeu pentru tradiția voastră? 4 Căci Dumnezeu a zis: Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta și: Cine își va blestema tatăl sau mama să fie pedepsit cu moartea. 5 Dar voi ziceți: «Cine îi va zice tatălui său ori mamei sale: ‘Orice lucru cu care ți‑aș putea fi de folos este deja dăruit lui Dumnezeu ’ 6 nu mai trebuie să‑și cinstească tatăl [sau mama].» Și ați desființat astfel Cuvântul lui Dumnezeu pentru tradiția voastră. 7 Fățarnicilor , bine a profețit Isaia despre voi, când a zis:
8 Poporul acesta Mă cinstește cu buzele,
însă inima lui este departe de Mine.
9 Degeaba Mă cinstesc ei
dând învățături care sunt porunci omenești.”
Lucrurile care‑l spurcă pe om
(Marcu 7:14‑23)10 Isus a chemat mulțimea la Sine și a zis: „Ascultați și înțelegeți: 11 nu ce intră în gura omului îl face necurat; ce iese din gură, aceea‑l face necurat!” 12 Atunci, ucenicii Lui s‑au apropiat și I‑au zis: „Știi că fariseii, auzind cuvântul acesta , s‑au poticnit?” 13 Drept răspuns, El le‑a zis: „Orice răsad pe care nu l‑a sădit Tatăl Meu ceresc va fi smuls din rădăcină. 14 Lăsați‑i! Sunt niște călăuze oarbe; iar când un orb îl călăuzește pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” 15 Petru i‑a zis: „Deslușește‑ne pilda aceasta!” 16 El le‑a zis: „Și voi sunteți încă fără pricepere? 17 Nu înțelegeți că orice intră în gură merge în pântece și apoi este aruncat afară, în hazna? 18 Dar ce iese din gură vine din inimă, și aceea îl spurcă pe om. 19 Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, adulterele, desfrânările, furturile, mărturiile mincinoase, blasfemiile. 20 Acestea sunt lucrurile care‑l spurcă pe om, pe când mâncatul cu mâinile nespălate nu‑l spurcă pe om.”
Femeia canaaneană
(Marcu 7:24‑30)21 După ce a plecat de acolo, Isus S‑a dus în părțile Tirului și ale Sidonului. 22 Și iată că o canaaneancă din ținuturile acelea a venit și a început să strige către El : „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuită rău de un demon.” 23 Dar El nu i‑a răspuns niciun cuvânt. Atunci ucenicii Lui s‑au apropiat și au început să‑L roage, zicând: „Dă‑i un răspuns, căci strigă în urma noastră!” 24 El le‑a răspuns: „Eu n‑am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.” 25 Dar ea a venit și I s‑a închinat, zicând: „Doamne, ajută‑mă!” 26 Drept răspuns, El i‑a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor și s‑o arunci la căței !” 27 „Da, Doamne”, a zis ea, „dar și cățeii mănâncă din firimiturile ce cad de la masa stăpânilor lor.” 28 Atunci, Isus i‑a răspuns: „Femeie, mare este credința ta! Facă‑ți‑se după cum dorești!” Și fiica ei s‑a vindecat chiar în ceasul acela.
Vindecarea multor bolnavi
29 Isus a plecat de acolo și a venit lângă Marea Galileei. Și, suindu‑Se pe munte, S‑a așezat acolo. 30 Atunci au venit la El mulțimi numeroase, având cu ele șchiopi, orbi, ciungi, muți și mulți alți bolnavi . I‑au pus la picioarele Lui și El i‑a vindecat, 31 iar mulțimea se minuna văzând că muții vorbesc, ciungii sunt vindecați, șchiopii umblă și orbii văd. Și Îl slăveau pe Dumnezeul lui Israel.
A doua înmulțire a pâinilor
(Marcu 8:1‑10)32 Isus i‑a chemat pe ucenicii Săi și le‑a zis: „Îmi este milă de mulțimea aceasta, pentru că acești oameni stau de trei zile lângă Mine și nu au ce mânca. Nu vreau să‑i trimit flămânzi, ca nu cumva să leșine de foame pe drum.” 33 Ucenicii I‑au zis: „De unde să luăm în pustiu atâtea pâini încât să săturăm atâta mulțime?” 34 „Câte pâini aveți?” , i‑a întrebat Isus. „Șapte”, I‑au răspuns ei, „și puțini pești.” 35 Atunci, Isus a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ. 36 A luat cele șapte pâini și peștii și, aducând mulțumire , le‑a frânt și le‑a dat ucenicilor, iar ucenicii, mulțimilor. 37 Au mâncat toți și s‑au săturat; și au strâns șapte coșuri pline cu bucățile rămase. 38 Cei ce mâncaseră erau patru mii de bărbați, în afară de femei și de copii. 39 Apoi , Isus a dat drumul mulțimilor, S‑a suit în barcă și S‑a dus în ținutul Magadanului .