Muntele Casei Domnului
(Is. 2:2-4)1 În zilele de pe urmă,
muntele Casei Domnului
va fi întemeiat drept cel mai înalt dintre munți,
va fi înălțat deasupra dealurilor
și popoarele vor curge spre el.
2 Multe națiuni vor veni și vor zice:
„Să mergem și să ne suim la muntele Domnului,
la Casa Dumnezeului lui Iacov!
El să ne învețe căile Sale,
și noi să umblăm pe cărările Sale!“.
Căci din Sion va ieși Legea,
iar Cuvântul Domnului – din Ierusalim.
3 El va judeca între multe popoare
și va hotărî pentru națiuni puternice, depărtate.
Ei își vor face din săbii pluguri,
și din sulițe – cosoare.
Nicio națiune nu va mai ridica sabia împotriva altei națiuni
și nu se vor mai pregăti pentru război.
4 Fiecare va locui sub vița lui
și sub smochinul lui
și nimeni nu-l va mai înspăimânta,
căci gura Domnului Oștirilor a vorbit.
5 Toate popoarele umblă,
fiecare în numele dumnezeilor lor.
Noi însă vom umbla în Numele Domnului,
Dumnezeul nostru, pentru veci de veci!
Promisiunea restaurării
6 „În ziua aceea“, zice Domnul,
„îi voi aduna pe cei șchiopi
și îi voi strânge laolaltă pe cei alungați,
pe cei pe care i-am rănit.
7 Voi face din cei șchiopi o rămășiță
și din cei alungați – o națiune puternică.
Domnul va împărăți peste ei pe muntele Sion,
de acum și pentru totdeauna.
8 Cât despre tine, turn de veghe al turmei,
deal al fiicei Sionului,
stăpânirea de odinioară îți va fi redată,
regatul se va întoarce la fiica Ierusalimului“.
9 Acum, de ce strigi așa de tare?
Nu este niciun rege în mijlocul tău?
Ți-a pierit sfetnicul,
de te apucă durerea ca pe o femeie la naștere?
10 Zvârcolește-te și geme, fiică a Sionului,
ca o femeie la naștere,
căci acum va trebui să ieși din cetate
și vei locui în câmp!
Te vei duce la Babilon
și abia acolo vei fi eliberată.
Acolo, Domnul te va răscumpăra
din mâna dușmanilor tăi.
11 Dar acum multe națiuni
sunt adunate împotriva ta,
zicând: „Să fie pângărit,
iar ochii noștri să privească de sus Sionul!“.
12 Ei însă nu cunosc gândurile Domnului,
nu înțeleg planul Lui,
nu știu că El i-a strâns
ca pe niște snopi în aria de treierat.
13 „Ridică-te și treieră, fiică a Sionului,
căci îți voi face cornul din fier.
Copitele ți le voi face din bronz,
ca să sfărâmi multe popoare“.
Vei închina Domnului câștigul lor nedrept,
iar bogăția lor – Stăpânului întregului pământ.
Slava viitoare a Ierusalimului
1 În vremurile viitoare se va întâmpla
că muntele Casei DOMNULUI
va fi statornicit ca vârf al munților
și înălțat deasupra dealurilor.
Popoare vor curge spre el,
2 multe neamuri vor merge la el,
zicând: „Haidem să ne suim la muntele DOMNULUI,
la Casa Dumnezeului lui Iacov,
ca să ne învețe căile Lui
și să umblăm pe cărările Lui!”
Căci din Sion va ieși Legea,
și din Ierusalim, Cuvântul DOMNULUI.
3 El va judeca între multe popoare,
va hotărî între neamuri puternice de departe,
așa că din săbii își vor făuri pluguri
și din sulițe – cosoare;
niciun neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia
și nu vor mai învăța să facă război,
4 ci fiecare va locui sub vița lui și sub smochinul lui
și nimeni nu‑l va mai tulbura;
căci gura DOMNULUI Oștirilor a vorbit.
5 După cum toate popoarele umblă fiecare
în numele dumnezeului său ,
la fel vom umbla și noi
în Numele DOMNULUI, Dumnezeului nostru,
în veci de veci!
Promisiunea restaurării lui Israel
6 „În ziua aceea”, zice DOMNUL,
„voi aduna oile șchioape ,
le voi strânge pe cele risipite
și pe cele pe care le‑am vătămat.
7 Voi face din oile șchioape o rămășiță
și din cele alungate, un neam puternic.
Și DOMNUL va împărăți peste poporul Lui,
pe muntele Sionului,
de acum și până‑n veac!
8 Iar la tine, turn al turmei ,
cetățuie a fiicei Sionului,
va veni iarăși stăpânirea dintâi,
regatul fiicei Ierusalimului!”
9 Acum însă de ce strigi tu așa de tare?
Oare nu ai rege ?
Ori ți-au pierit sfetnicii,
de te apucă dureri ca la naștere?
10 Zvârcolește‑te și geme,
fiică a Sionului, ca o femeie care naște,
căci de acum vei ieși din cetate
și vei locui în câmp!
Te vei duce până la Babilon
și acolo vei fi izbăvită;
acolo te va răscumpăra DOMNUL
din mâna vrăjmașilor tăi.
11 Acum s‑au strâns împotriva ta
multe neamuri, care zic:
„Să fie pângărită cetatea,
ca să ni se bucure ochii de soarta Sionului!”
12 Dar ei nu cunosc gândurile DOMNULUI
și nu pricep planul Lui,
că i‑a strâns ca pe niște snopi în arie.
13 „Scoală‑te și treieră, fiică a Sionului!
Căci îți voi face coarne de fier
și copite de aramă;
vei sfărâma multe popoare,
Îi vei închina DOMNULUI câștigul lor nedrept,
și averea lor I-o vei da Domnului întregului pământ!”