Conspirație împotriva lui Isus
(Mt. 26:2-5Lc. 22:1-2Ioan 11:45-53)
1 Peste două zile era Paștele și Sărbătoarea Azimelor. Conducătorii preoților și cărturarii căutau cum să pună mâna pe Isus prin viclenie și să-L omoare. 2 Însă ei ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca nu cumva să se facă tulburare în popor“.
Ungerea lui Isus la Betania
(Mt. 26:6-13Lc. 7:37-38Ioan 12:1-8)
3 În timp ce El Se afla în Betania, șezând la masă în casa lui Simon, leprosul, a venit o femeie care avea un vas de alabastru cu parfum de nard pur, foarte scump. Ea a spart vasul de alabastru și a turnat parfumul pe capul Lui.
4 Dar unii, indignați, își ziceau între ei: „Pentru ce s-a făcut risipa aceasta de parfum? 5 Căci parfumul acesta s-ar fi putut vinde cu peste trei sute de denari, iar banii să fi fost dați săracilor“. Și o mustrau pe femeie .
6 Însă Isus a zis: „Lăsați-o! De ce o necăjiți? Ea a făcut o faptă bună față de Mine! 7 Căci pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi și puteți să le faceți bine oricând vreți, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna. 8 Ea a făcut ce a putut: Mi-a uns trupul mai dinainte, în vederea pregătirii Mele pentru înmormântare. 9 Adevărat vă spun că oriunde va fi proclamată Evanghelia, în toată lumea, se va spune și ce a făcut această femeie , în amintirea ei“.
Trădarea lui Iuda
(Mt. 26:14-16Lc. 22:3-6)
10 Atunci Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece, s-a dus la conducătorii preoților ca să-L dea pe mâna lor. 11 Când au auzit ei lucrul acesta, s-au bucurat și i-au promis că-i vor da argint. Și el căuta cum să-L dea pe mâna lor la momentul potrivit.
Masa pascală
(Mt. 26:17-19Lc. 22:7-13)
12 În prima zi a Sărbătorii Azimelor, când se jertfește mielul de Paște, ucenicii Lui L-au întrebat:
‒ Unde vrei să ne ducem să-Ți pregătim să mănânci jertfa de Paște?
13 El i-a trimis pe doi dintre ucenicii Lui în cetate și le-a zis:
‒ Duceți-vă în cetate și acolo vă va întâlni un om care duce un vas cu apă. Urmați-l, 14 și acolo unde va intra el, spuneți stăpânului casei astfel: „Învățătorul întreabă: «Unde este camera Mea de oaspeți în care urmează să mănânc Paștele împreună cu ucenicii Mei?»“. 15 El vă va arăta sus o cameră mare și gata aranjată. Acolo să faceți pregătirile pentru noi.
16 Ucenicii au plecat, au ajuns în cetate și au găsit totul așa cum le spusese Isus . Și au pregătit Paștele.
Descoperirea trădătorului
(Mt. 26:20-25Lc. 22:21-231 Cor. 11:23-25)
17 Când s-a înserat, Isus a venit împreună cu cei doisprezece.
18 În timp ce ședeau la masă și mâncau, Isus a zis:
‒ Adevărat vă spun că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va trăda.
19 Ei s-au întristat foarte tare și, unul câte unul, au început să-L întrebe:
‒ Nu cumva sunt eu?
20 Dar El le-a zis:
‒ Este unul dintre cei doisprezece, cel care pune mâna în vas împreună cu Mine. 21 Căci Fiul Omului Se duce după cum este scris cu privire la El, dar vai de omul acela prin care este trădat Fiul Omului! Era mai bine pentru acel om dacă nu s-ar fi născut!
Cina Domnului
(1 Cor. 11:23-25)
22 În timp ce mâncau, Isus a luat o pâine și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o și le-a dat-o ucenicilor , zicând: „Luați! Acesta este trupul Meu“.
23 Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit, l-a dat ucenicilor și au băut toți din el. 24 Isus le-a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele Noului Legământ, care este vărsat pentru mulți. 25 Adevărat vă spun că nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea, când îl voi bea nou în Împărăția lui Dumnezeu“. 26 După ce au cântat un imn, au ieșit îndreptându-se spre Muntele Măslinilor.
Isus prevestește lepădarea lui Petru
(Mt. 26:31-35Lc. 22:31-34Ioan 13:36-38)
27 Isus le-a zis:
‒ Toți veți avea îndoieli cu privire la Mine, pentru că este scris:
„Voi lovi păstorul,
și oile vor fi risipite!“ .
28 Dar, după învierea Mea, voi merge înaintea voastră în Galileea.
29 Petru I-a răspuns:
‒ Chiar dacă toți vor avea îndoieli cu privire la Tine, eu nu voi avea!
30 Isus i-a zis:
‒ Adevărat îți spun că astăzi, în noaptea aceasta, înainte să cânte cocoșul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.
31 Dar Petru a răspuns și mai convins:
‒ Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda nicidecum de Tine!
Și toți au spus la fel.
Ghetsimani
(Mt. 26:36-46Lc. 22:39-46)
32 Apoi s-au dus într-un loc numit Ghetsimani, și Isus le-a zis ucenicilor Săi:
‒ Stați jos aici, până Eu Mă rog!
33 I-a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și a început să Se înspăimânte și să Se tulbure.
34 El le-a zis:
‒ Sufletul Meu este foarte mâhnit, până la moarte! Rămâneți aici și vegheați!
35 Și, mergând puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ și Se ruga ca, dacă este posibil, să treacă de la El ceasul acela . 36 El zicea: „Abba, Tată, la Tine toate lucrurile sunt posibile! Îndepărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu!“.
37 Apoi a venit la ucenici , dar i-a găsit dormind.
El i-a zis lui Petru:
‒ Simone, dormi? N-ai putut veghea nici măcar o oră? 38 Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită! Duhul, într-adevăr, este dornic, dar trupul este neputincios.
39 S-a îndepărtat și S-a rugat din nou, zicând aceleași cuvinte. 40 A venit iarăși la ucenici și i-a găsit dormind, pentru că li se îngreunaseră ochii de somn . Ei nu știau ce să-I răspundă.
41 Când a venit a treia oară, le-a zis:
‒ Încă mai dormiți și vă odihniți? Destul! A sosit ceasul! Iată că Fiul Omului este dat în mâinile păcătoșilor. 42 Sculați-vă! Să mergem! Iată că se apropie cel ce Mă trădează.
Arestarea lui Isus
(Mt. 26:47-56Lc. 22:47-53Ioan 18:3-11)
43 Și imediat, în timp ce El încă vorbea, a venit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el o mulțime de oameni cu săbii și ciomege, trimiși de conducătorii preoților, de cărturari și de bătrâni.
44 Trădătorul le dăduse un semn, zicând: „Cel pe Care-L voi săruta, Acela este! Să puneți mâna pe El și să-L duceți sub pază!“. 45 Când a venit, s-a apropiat imediat de Isus și a zis: „Rabbi!“. Și L-a sărutat îndelung pe obraji. 46 Atunci ei au pus mâna pe Isus și L-au prins. 47 Unul dintre cei ce stăteau acolo a scos sabia și l-a lovit pe sclavul marelui preot, tăindu-i urechea.
48 Însă Isus, răspunzând, le-a zis: „Ați ieșit să Mă arestați cu săbii și ciomege, ca pe un răsculat? 49 În fiecare zi eram cu voi în Templu și dădeam învățătură, dar n-ați pus mâna pe Mine! Însă trebuie să se împlinească Scripturile“. 50 Atunci toți L-au părăsit și au fugit.
51 Un anumit tânăr, care purta peste trupul gol doar o pânză de in, Îl urma pe Isus. Au pus mâna pe el, 52 dar el și-a lăsat pânza de in și a fugit gol.
Isus înaintea Sinedriului
(Mt. 26:57-68Lc. 22:54-55, Lc. 63-71Ioan 18:12-13, Ioan 19-24)
53 Pe Isus L-au adus la marele preot, iar acolo s-au adunat toți conducătorii preoților, bătrânii și cărturarii. 54 Petru Îl urmase de departe până în curtea marelui preot, apoi se așezase împreună cu gărzile și se încălzea la foc.
55 Conducătorii preoților și întregul Sinedriu căutau vreo mărturie împotriva lui Isus, ca să-L condamne la moarte, dar n-au găsit, 56 pentru că, deși mulți depuneau mărturii false împotriva Lui, mărturiile lor nu se potriveau.
57 Unii s-au ridicat și au depus împotriva Lui o mărturie falsă, zicând:
58 ‒ Noi L-am auzit zicând: „Eu voi dărâma acest Templu, făcut de mâna omului, și în trei zile voi construi altul, care nu va fi făcut de mâna omului“.
59 Dar nici așa nu se potrivea mărturia lor.
60 Marele preot s-a ridicat în mijlocul lor și L-a întrebat pe Isus, zicând:
‒ Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva Ta?
61 Dar El tăcea și nu răspundea nimic.
Marele preot L-a întrebat din nou:
‒ Ești Tu Cristosul, Fiul Celui Binecuvântat?
62 Isus a răspuns:
‒ Eu sunt. Și Îl veți vedea pe Fiul Omului șezând la dreapta Puterii și venind cu norii cerului.
63 Atunci marele preot, sfâșiindu-și hainele, a zis:
‒ Ce nevoie mai avem de martori? 64 Ați auzit blasfemia! Ce părere aveți?
Toți L-au condamnat, considerând că merită să fie pedepsit cu moartea.
65 Unii au început să-L scuipe, să-I acopere fața, să-L lovească și să-I zică:
‒ Profețește!
Iar gărzile L-au luat la palme.
Lepădarea lui Petru
(Mt. 26:69-75Lc. 22:54-62Ioan 18:15-18, Ioan 25-27)
66 În timp ce Petru se afla jos, în curte, a venit una dintre slujnicele marelui preot 67 și, când l-a văzut pe Petru încălzindu-se la foc, s-a uitat la el și a zis:
‒ Și tu erai cu Isus din Nazaret!
68 Dar el a negat, zicând:
‒ Nu știu, nici nu înțeleg despre ce vorbești!
A ieșit în fața porții și atunci a cântat cocoșul.
69 Slujnica l-a văzut și a început din nou să le spună celor ce stăteau acolo:
‒ Acesta este unul dintre ei!
70 Dar el a negat din nou.
După puțin timp însă, cei ce stăteau acolo i-au zis din nou lui Petru:
‒ Cu siguranță și tu ești unul dintre ei, căci ești galileean!
71 Dar el a început să se blesteme și să jure, zicând :
‒ Nu-L cunosc pe Omul Acesta despre care vorbiți!
72 Și imediat a cântat cocoșul a doua oară. Atunci Petru și-a adus aminte de cuvintele pe care i le spusese Isus: „Înainte să cânte cocoșul a doua oară, te vei lepăda de Mine de trei ori!“. Și, gândindu-se la aceasta, a început să plângă.
Complotul împotriva lui Isus
(Matei 26:1‑5. Luca 22:1‑2. Ioan 11:45‑53)
1 După două zile erau Paștele și Sărbătoarea Azimelor. Preoții de seamă și cărturarii căutau cum să‑L prindă pe Isus cu viclenie ca să‑L omoare. 2 Căci ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca să nu se facă tulburare în popor!”
Mirul turnat pe capul lui Isus
(Matei 26:6‑13. Ioan 12:1‑8)
3 Și , fiind Isus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, pe când stătea la masă, a venit o femeie care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, de mare preț, și, spărgând vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus. 4 Dar erau unii care, mânioși, își spuneau unii altora: „De ce s‑a făcut risipa aceasta de mir? 5 Mirul acesta s‑ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de dinari, care li s‑ar fi putut da săracilor.” Și îi vorbeau aspru femeii. 6 Dar Isus le‑a zis: „Lăsați‑o în pace ! De ce o necăjiți? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine; 7 căci pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi și le puteți face bine oricând voiți, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna. 8 Ea a făcut ce a putut; Mi‑a uns trupul mai dinainte pentru îngropare. 9 Adevărat vă spun că, oriunde în lume va fi propovăduită Evanghelia [aceasta], se va povesti și ce a făcut femeia aceasta, în amintirea ei.”
Iuda Îl vinde pe Isus
(Matei 26:14‑16. Luca 22:3‑6)
10 Iuda Iscariot, unul dintre cei doisprezece, s‑a dus la preoții de seamă să‑L vândă pe Isus . 11 Când au auzit ei lucrul acesta , s‑au bucurat și i‑au făgăduit că‑i vor da bani. Iar el căuta un prilej potrivit ca să‑L dea în mâinile lor.
Prăznuirea Paștelui
(Matei 26:17‑25. Luca 22:7‑14Luca 21‑23. Ioan 13:21‑30)
12 În ziua dintâi a Sărbătorii Azimelor, când se jertfea mielul de Paște, ucenicii lui Isus I‑au zis: „Unde vrei să mergem să facem pregătiri ca să mănânci Paștele?” 13 El i‑a trimis pe doi dintre ucenicii Săi și le‑a zis: „Duceți‑vă în cetate și vă va ieși în cale un om ducând un ulcior cu apă; mergeți după el 14 și, acolo unde va intra, să‑i spuneți stăpânului casei: «Învățătorul zice: ‘Unde este odaia pentru Mine, în care să mănânc Paștele cu ucenicii Mei?’» 15 Și vă va arăta o cameră mare, sus, gata așternută: acolo să pregătiți pentru noi.” 16 Ucenicii au plecat, au intrat în cetate și au găsit așa cum le spusese El. Și au pregătit Paștele. 17 Când s‑a înserat , Isus a venit cu cei doisprezece. 18 Pe când stăteau la masă și mâncau, Isus a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde, unul care mănâncă împreună cu Mine .” 19 Ei au început să se întristeze și să‑I zică, unul după altul: „Nu cumva sunt eu?” 20 „Este unul dintre voi doisprezece” , le‑a răspuns El, „care întinge cu Mine în blid. 21 Fiul Omului negreșit Se duce, după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului! Ar fi fost mai bine pentru el dacă nu s‑ar fi născut!”
Cina cea de taină
(Matei 26:26‑30. Luca 22:15‑20. 1 Corinteni 11:23‑25)
22 Pe când mâncau, Isus a luat o pâine și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt‑o și le‑a dat‑o, zicând: „Luați, [mâncați:] acesta este trupul Meu!” 23 Apoi, luând un pahar, după ce a adus mulțumire, li l‑a dat și au băut toți din el. 24 Și le‑a zis: „Acesta este sângele Meu, al legământului [celui nou], care se varsă pentru mulți. 25 Adevărat vă spun că nu voi mai bea din rodul viței până în ziua când îl voi bea nou în Împărăția lui Dumnezeu.”
Înștiințarea ucenicilor
(Matei 26:31‑35. Luca 22:31‑34. Ioan 13:36‑38)
26 După ce au cântat cântările de laudă, au ieșit spre Muntele Măslinilor. 27 Isus le‑a zis: „[În noaptea aceasta] toți vă veți poticni, pentru că este scris:
Voi bate Păstorul,
și oile vor fi risipite.
28 Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea.” 29 Petru i‑a zis: „Chiar dacă toți se vor poticni, eu nu mă voi poticni .” 30 Și Isus i‑a zis: „Adevărat îți spun că astăzi, chiar în noaptea aceasta, înainte să cânte cocoșul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.” 31 Dar Petru I‑a zis și mai apăsat: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine.” Și toți spuneau la fel.
Ghetsimani
(Matei 26:36‑46. Luca 22:39‑46)
32 S‑au dus apoi într‑un loc numit Ghetsimani. Și Isus le‑a zis ucenicilor Săi: „Stați aici până Mă voi ruga!” 33 I‑a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și a început să Se înfioare și să Se mâhnească. 34 Și le‑a zis: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici și vegheați!” 35 Apoi, mergând puțin mai înainte, a căzut la pământ și Se ruga ca, dacă este cu putință, să treacă de la El ceasul acela. 36 El zicea: Avva (Tată), Ție toate Îți sunt cu putință; îndepărtează de la Mine paharul acesta! Totuși , facă‑se nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu!” 37 Și a venit la ucenici , pe care i‑a găsit dormind. Și i‑a zis lui Petru: „Simone, dormi? Nici măcar un ceas n‑ai putut să veghezi? 38 Vegheați și rugați‑vă să nu ajungeți în ispită ; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios.” 39 S‑a dus iarăși și S‑a rugat, zicând aceleași cuvinte. 40 Apoi a venit din nou și i‑a găsit dormind, pentru că ochii le erau îngreunați; și nu știau ce să‑I răspundă. 41 A venit a treia oară și le‑a zis: „De acum dormiți și odihniți‑vă! Destul! A sosit ceasul! Iată că Fiul Omului este dat în mâinile păcătoșilor. 42 Ridicați‑vă , să mergem! Iată, se apropie vânzătorul!”
Prinderea lui Isus
(Matei 26:47‑56. Luca 22:47‑53. Ioan 18:3‑12)
43 Și îndată, pe când încă vorbea, a venit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el au venit o mulțime de oameni cu săbii și cu ciomege, trimiși de preoții de seamă, de cărturari și de bătrâni. 44 Vânzătorul le dăduse un semn, zicând: „Cel pe care‑l voi săruta eu, acela este; să‑l prindeți!” 45 Și venind, s‑a apropiat îndată de Isus , I‑a zis: „Rabbí!” și L‑a sărutat. 46 Atunci ei au pus mâna pe Isus și L‑au prins. 47 Unul dintre cei de față și‑a scos sabia, l‑a lovit pe slujitorul marelui‑preot și i‑a tăiat urechea. 48 Isus le‑a zis: „Ați ieșit ca după un tâlhar, cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. 49 În toate zilele am fost cu voi în Templu dând învățătură, și n‑ați pus mâna pe Mine. Dar acestea sunt ca să se împlinească Scripturile.” 50 Atunci , toți L‑au părăsit și au fugit. 51 După El mergea un tânăr care purta doar o pânză de in peste trupul gol. Au pus mâna pe el, 52 dar el și‑a lăsat pânza și a fugit gol.
Isus, osândit de Sinedriu
(Matei 26:57‑68. Luca 22:54‑55Luca 63‑71. Ioan 18:13‑14Ioan 19‑24)
53 Pe Isus L‑au dus la marele‑preot, unde s‑au adunat toți preoții de seamă, bătrânii și cărturarii. 54 Petru L‑a urmat de departe până înăuntru, în palatul marelui‑preot, s‑a așezat împreună cu gărzile și se încălzea la foc. 55 Preoții de seamă și tot Sinedriul căutau o mărturie împotriva lui Isus, ca să‑L omoare, dar nu găseau, 56 pentru că mulți depuneau mărturie mincinoasă împotriva Lui, dar mărturiile lor nu se potriveau. 57 Unii s‑au sculat și au depus mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând: 58 „Noi l‑am auzit zicând: «Eu voi dărâma Templul acesta făcut de mână omenească și în trei zile voi construi un altul, care nu va fi făcut de mână omenească.»” 59 Nici chiar în privința aceasta nu se potrivea mărturia lor. 60 Atunci , marele‑preot s‑a ridicat în picioare în mijlocul adunării și L‑a întrebat pe Isus, zicându‑I: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturie aduc aceștia împotriva ta?” 61 Dar El tăcea și nu răspundea nimic. Marele‑preot L‑a întrebat iarăși și I‑a zis: „Ești tu Hristosul, Fiul Celui Binecuvântat?” 62 Iar Isus i‑a zis: „Eu Sunt. Și‑L veți vedea pe Fiul Omului stând la dreapta Puterii și venind pe norii cerului .” 63 Atunci marele‑preot și‑a rupt hainele și a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? 64 Ați auzit blasfemia. Cum vi se pare?” Toți L‑au osândit ca vrednic de moarte. 65 Și unii au început să‑L scuipe, să‑I acopere fața, să‑L bată cu pumnii și să‑I zică: „Profețește!”, iar gărzile L‑au luat și L‑au pălmuit.
Tăgăduirea lui Petru
(Matei 26:69‑75. Luca 22:56‑62. Ioan 18:15‑18Ioan 25‑27)
66 Pe când stătea Petru jos în curte, a venit una dintre slujnicele marelui‑preot. 67 Când l‑a văzut încălzindu‑se, l‑a privit țintă și i‑a zis: „Și tu erai cu nazarineanul, cu Isus!” 68 El a tăgăduit și a zis: „Nu știu, nici nu înțeleg ce vrei să zici!” Apoi a ieșit afară, în locul din fața curții; și a cântat cocoșul. 69 Când l‑a văzut, slujnica a început iarăși să le spună celor ce stăteau acolo: „Acesta este dintre ei.” 70 Și el a tăgăduit din nou. După puțină vreme, cei ce stăteau acolo i‑au zis iarăși lui Petru: „Cu adevărat ești dintre ei, căci ești galileean [și vorba ta seamănă cu a lor].” 71 Atunci, el a început să se blesteme și să se jure: „Nu‑l cunosc pe omul acesta despre care vorbiți!” 72 Îndată a cântat cocoșul a doua oară. Și Petru și‑a adus aminte de ceea ce îi spusese Isus: „Înainte să cânte cocoșul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Și a izbucnit în plâns.