Pilda semănătorului
(Mt. 13:1-23Lc. 8:4-15)1 Isus a început din nou să-i învețe pe oameni lângă mare. Pentru că în jurul Lui se adunase o mare mulțime de oameni , Isus S-a urcat într-o barcă și S-a așezat acolo , pe mare. Întreaga mulțime se afla lângă mare, pe țărm.
2 El îi învăța multe lucruri în pilde și, în învățătura Lui, le spunea: 3 „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene. 4 În timp ce semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum, unde au venit păsările și au mâncat-o. 5 Alta a căzut pe loc stâncos, unde nu avea pământ mult. A încolțit repede, din cauză că nu avea pământ adânc, 6 dar, când a răsărit soarele, a fost arsă și, fiindcă nu avea rădăcină, s-a uscat. 7 Alta a căzut între spini, iar spinii au crescut și au sufocat-o, așa că nu a dat rod. 8 Dar altele au căzut într-un pământ bun și au dat rod, înălțându-se și crescând: una a adus treizeci, una șaizeci și una o sută“.
9 Și zicea: „Cine are urechi de auzit să audă!“.
Isus explică pilda semănătorului
(Mt. 13:10-23Lc. 8:9-15)10 Când a fost singur, cei din jurul Lui, împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde. 11 Isus le-a zis: „Vouă v-a fost dată taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară toate sunt în pilde, 12 pentru ca,
«Să privească cu ochii, dar să nu vadă,
și să audă cu urechile, dar să nu înțeleagă,
ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați!»“ .
13 Apoi le-a zis: „Nu înțelegeți această pildă? Atunci cum veți înțelege toate celelalte pilde? 14 Semănătorul seamănă Cuvântul. 15 Cei de lângă drum, unde este semănat Cuvântul, sunt aceștia: când aud, vine imediat Satan și ia Cuvântul semănat în ei. 16 Cei semănați pe locuri stâncoase sunt aceștia: când aud Cuvântul, îl primesc imediat cu bucurie, 17 dar nu au rădăcină în ei înșiși, ci sunt temporari. Atunci când are loc un necaz sau o persecuție din cauza Cuvântului, ei cad imediat. 18 Cei semănați între spini sunt alții: aceștia sunt cei care aud Cuvântul, 19 dar îngrijorările veacului, înșelăciunea bogățiilor și poftele pentru alte lucruri intră și sufocă Cuvântul, iar el devine neroditor. 20 Iar cei semănați în pământul cel bun sunt aceia care aud Cuvântul, îl primesc și aduc rod: unul treizeci, unul șaizeci și unul o sută“.
Pilda candelei
(Lc. 8:16-18)21 El le-a mai zis: „Oare se aduce candela ca să fie pusă sub un obroc sau sub un pat? Nu este adusă ea ca să fie așezată pe un sfeșnicar? 22 Căci nu este nimic ascuns, decât ca să fie dezvăluit, și nimic tăinuit, decât ca să iasă la iveală. 23 Dacă are cineva urechi de auzit să audă!
24 Fiți atenți la ceea ce auziți! Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura și vi se va adăuga! 25 Căci celui ce are i se va da, însă de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are“.
Pilda cu sămânța care crește
26 El a mai zis: „Împărăția lui Dumnezeu este ca un om care aruncă sămânță în pământ. 27 Fie că el doarme, fie că se scoală, zi și noapte, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. 28 Pământul rodește de la sine – mai întâi firul verde , apoi spicul, iar apoi grâu deplin în spic. 29 Când rodul este copt, trece imediat secera prin el , pentru că a sosit secerișul“.
Pilda bobului de muștar
(Mt. 13:31-32Lc. 13:18-19)30 El a mai zis: „Cu ce să asemănăm Împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce pildă s-o descriem? 31 Ea este ca un bob de muștar, care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate semințele de pe pământ, 32 dar, după ce este semănat, el crește, ajunge mai mare decât toate legumele și face ramuri mari, astfel că păsările cerului își pot face cuibul la umbra lor“.
33 Și, prin multe astfel de pilde, El le vestea Cuvântul, după cum erau ei în stare să-l înțeleagă. 34 Nu le vorbea fără să folosească pilda. Dar când era doar El cu ucenicii Lui deoparte, le explica toate lucrurile.
Isus liniștește furtuna
(Mt. 8:18, Mt. 23-27Lc. 8:22-25)35 În aceeași zi, când s-a lăsat seara, le-a zis:
‒ Să traversăm în partea cealaltă!
36 Și lăsând mulțimea, L-au luat în barcă așa cum era. Împreună cu El mai erau și alte bărci. 37 Atunci s-a stârnit o furtună puternică și valurile au început să se izbească de barcă, astfel încât barca era deja aproape plină cu apă . 38 Isus era în partea din spate a bărcii , dormind pe o pernă.
Ei L-au trezit și I-au spus:
‒ Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?
39 Atunci El, ridicându-Se, a mustrat vântul și a zis mării:
‒ Taci! Liniștește-te!
Vântul s-a oprit și s-a făcut o liniște mare.
40 Apoi le-a zis:
‒ De ce sunteți fricoși? Tot n-aveți credință?
41 Ei s-au temut foarte tare și-și ziceau unii altora:
‒ Cine este Acesta, de-L ascultă până și vântul și marea?
Pilda semănătorului
(Matei 13:1‑9. Luca 8:4‑8)1 Isus a început iarăși să învețe mulțimile pe țărmul mării. Și s‑a adunat la El o mulțime mare de oameni , așa că S‑a suit și a stat într‑o barcă, pe mare; iar oamenii stăteau pe țărmul mării. 2 Apoi a început să‑i învețe multe lucruri în pilde; și în învățătura pe care le‑o dădea, le spunea: 3 „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene. 4 Pe când semăna, o parte din sămânță a căzut lângă drum: au venit păsările și au mâncat‑o. 5 O altă parte a căzut pe loc pietros, unde n‑avea mult pământ. A răsărit îndată, pentru că n‑avea pământ adânc, 6 dar când a răsărit soarele, s‑a veștejit și, pentru că n‑avea rădăcină, s‑a uscat. 7 O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, au înăbușit‑o și n‑a dat rod. 8 Alte semințe au căzut pe pământ bun: au dat rod, care se înălța și creștea; și au adus rod una treizeci, alta șaizeci și alta o sută.” 9 Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă!”
Rostul pildelor
(Matei 13:10‑17. Luca 8:9‑10)10 Când au rămas singuri, cei care erau pe lângă El împreună cu cei doisprezece L‑au întrebat despre pilde. 11 „Vouă” , le‑a zis El, „v‑a fost dată taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară toate lucrurile sunt înfățișate în pilde, 12 pentru ca ,
deși privesc, să privească și să nu vadă,
deși aud, să audă și să nu înțeleagă,
pentru ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați. ”
Tâlcuirea pildei semănătorului
(Matei 13:18‑23. Luca 8:11‑15)13 El le‑a mai zis: „Nu înțelegeți pilda aceasta? Cum veți înțelege atunci celelalte pilde? 14 Semănătorul seamănă Cuvântul. 15 Unii sunt cei de lângă drum: când se seamănă Cuvântul și îl ascultă, vine Satana îndată și ia Cuvântul semănat în ei. 16 Alții sunt cei semănați în locurile pietroase: când aud Cuvântul, îl primesc degrabă cu bucurie, 17 dar n‑au rădăcină în ei, ci țin până la o vreme și, când vine un necaz sau o prigoană din cauza Cuvântului, se poticnesc îndată. 18 Alții sunt cei semănați între spini: ei sunt cei care aud Cuvântul, 19 dar pătrund în ei grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor și alte pofte, care înăbușă Cuvântul și‑l fac astfel neroditor. 20 Iar ceilalți sunt cei semănați în pământul cel bun: aceștia aud Cuvântul, îl primesc și rodesc: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.”
Lumina ținută sub obroc
(Luca 8:16‑18)21 El le‑a mai zis: „Oare lampa este adusă ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Nu ca să fie pusă în sfeșnic? 22 Nimic nu este ascuns decât ca să fie descoperit și nimic nu este tăinuit decât ca să iasă la iveală. 23 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă!” 24 El le‑a mai zis: „Luați seama la ce auziți! Cu ce măsură măsurați, cu aceea vi se va măsura, ba chiar vi se va da mai mult. 25 Căci celui ce are i se va da; dar celui ce nu are i se va lua și ce are.”
Pilda seminței
26 El a mai zis: „Împărăția lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ; 27 fie că doarme, fie că se trezește, noapte și zi, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. 28 Pământul rodește de la sine: întâi un fir verde , apoi spic, după aceea grâu în spic. 29 Când rodul este copt, omul pune îndată secera, pentru că a venit vremea secerișului.”
Pilda grăuntelui de muștar
(Matei 13:31‑32. Luca 13:18‑19)30 El a mai zis: „Cu ce vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfățișa? 31 Se aseamănă cu un grăunte de muștar, care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate semințele de pe pământ. 32 Dar după ce a fost semănat, crește și se face mai mare decât toate verdețurile din grădină ; și face ramuri mari, așa că păsările cerului își pot face cuiburi la umbra lui.”
33 Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să priceapă. 34 Nu le vorbea deloc fără pilde, dar când era deoparte cu ucenicii, le explica acestora totul.
Potolirea furtunii
(Matei 8:23‑27. Luca 8:22‑25)35 În aceeași zi, seara, Isus le‑a zis: „Să trecem pe malul celălalt!” 36 Lăsând mulțimea, ucenicii L‑au luat în barcă așa cum era. În apropiere mai erau și alte bărci. 37 S‑a stârnit o mare furtună, care arunca valurile asupra bărcii, astfel încât aceasta aproape că se umpluse. 38 Iar El dormea în partea dinapoi, pe un căpătâi. Ucenicii L‑au trezit și I‑au zis: „Învățătorule, nu‑Ți pasă că pierim?” 39 Și sculându‑Se, El a mustrat vântul și a zis mării: „Taci! Potolește‑te!” Vântul a stat și s‑a făcut o liniște adâncă. 40 Apoi le‑a zis: „De ce sunteți fricoși? Tot nu aveți credință?” 41 I‑a cuprins o mare frică și ziceau unii către alții: „Cine este Acesta, de I se supun chiar și vântul și marea?”