Noii locuitori ai Ierusalimului
(1 Cron. 9:1-17)1 Conducătorii poporului au locuit în Ierusalim, iar restul poporului a tras la sorți, pentru ca unul din zece să locuiască în Ierusalim, sfânta cetate, iar ceilalți nouă să locuiască în cetăți. 2 Poporul i-a binecuvântat pe toți bărbații care au ales de bunăvoie să locuiască în Ierusalim.
3 Iată care au fost căpeteniile de provincie care s-au așezat în Ierusalim (în cetățile lui Iuda, fiecare s-a așezat în proprietatea sa, în cetatea sa, atât israeliți, cât și preoți, leviți, slujitorii de la Templu și urmași ai slujitorilor lui Solomon, 4 iar în Ierusalim s-au așezat unii dintre urmașii lui Iuda și ai lui Beniamin). Dintre urmașii lui Iuda:
Ataia, fiul lui Uzia, fiul lui Zaharia, fiul lui Amaria, fiul lui Șefatia, fiul lui Mahalalel, un urmaș al lui Pereț, 5 și Maaseia, fiul lui Baruc, fiul lui Col-Hoze, fiul lui Hazaia, fiul lui Adaia, fiul lui Ioiarib, fiul lui Zaharia, fiul lui Șela. 6 Toți urmașii lui Pereț, care s-au așezat în Ierusalim, au fost în număr de patru sute șaizeci și opt de oameni viteji.7 Dintre urmașii lui Beniamin:
Salu, fiul lui Meșulam, fiul lui Ioed, fiul lui Pedaia, fiul lui Kolaia, fiul lui Maaseia, fiul lui Itiel, fiul lui Ieșaia, 8 însoțit de Gabai și Salai – în total nouă sute douăzeci și opt de oameni . 9 Ioel, fiul lui Zicri, era supraveghetorul acestora, și Iuda, fiul lui Hasnua, era al doilea la conducerea cetății.10 Dintre preoți:
Iedaia, fiul lui Ioiarib, Iachin 11 Seraia, fiul lui Hilchia, fiul lui Meșulam, fiul lui Țadok, fiul lui Meraiot, fiul lui Ahitub, conducătorul Casei lui Dumnezeu, 12 frații lor care făceau lucrarea de la Casă, în număr de opt sute douăzeci și doi, precum și Adaia, fiul lui Ieroham, fiul lui Pelalia, fiul lui Amți, fiul lui Zaharia, fiul lui Pașhur, fiul lui Malchia, 13 și frații lui, căpetenii de familii, în număr de două sute patruzeci și doi, Amașai, fiul lui Azarel, fiul lui Ahzai, fiul lui Meșilemot, fiul lui Imer, 14 și frații lor, războinici viteji, în număr de o sută douăzeci și opt, al căror supraveghetor era Zabdiel, fiul lui Haghedolim.15 Dintre leviți:
Șemaia, fiul lui Hașub, fiul lui Azrikam, fiul lui Hașabia, fiul lui Buni, 16 Șabtai și Iozabad, două dintre căpeteniile leviților responsabile cu lucrarea din exteriorul Casei lui Dumnezeu, 17 Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zabdi, fiul lui Asaf, căpetenia care începea mulțumirea prin rugăciune, Bakbuchia, al doilea din frații lui, și Abda, fiul lui Șamua, fiul lui Galal, fiul lui Iedutun. 18 Toți leviții din sfânta cetate erau în număr de două sute optzeci și patru.19 Dintre portari:
Akub, Talmon și frații lor care păzeau porțile, în număr de o sută șaptezeci și doi.20 Ceilalți israeliți, preoți și leviți, s-au așezat în toate cetățile lui Iuda, fiecare la moștenirea lui. 21 Slujitorii de la Templu locuiau în Ofel. Țiha și Ghișpa erau liderii slujitorilor de la Templu.
22 Supraveghetorul leviților în Ierusalim era Uzi, fiul lui Bani, fiul lui Hașabia, fiul lui Matania, fiul lui Mica. Aceștia făceau parte dintre urmașii lui Asaf, cântăreții. Ei erau responsabili cu lucrarea de la Casa lui Dumnezeu, 23 căci exista o poruncă a regelui cu privire la cântăreți, care reglementa activitatea lor zilnică.
24 Petahia, fiul lui Meșezabel, dintre urmașii lui Zerah, fiul lui Iuda, era mâna dreaptă a regelui în ce privește toate problemele legate de popor.
25 Cât despre satele și câmpiile dimprejurul lor, unii dintre urmașii lui Iuda s-au așezat în Chiriat-Arba și în satele dimprejurul lui, în Dibon și în satele dimprejurul lui, în Iekabțeel și în satele dimprejurul lui, 26 în Ieșua, în Molada, în Bet-Pelet, 27 în Hațar-Șual, în Beer-Șeba și în satele dimprejurul ei, 28 în Țiklag, în Mecona și în satele dimprejurul lui, 29 în En-Rimon, în Țora și în Iarmut, 30 în Zanoah, Adulam și în satele dimprejurul lor, în Lachiș și în câmpiile dimprejurul lui, în Azeka și în satele dimprejurul lui. Și, astfel, ei s-au așezat din Beer-Șeba până în Valea Hinom.
31 Urmașii lui Beniamin s-au așezat începând din Gheva, în Micmaș, în Aia, în Betel și în satele dimprejurul lui , 32 în Anatot, în Nob, în Anania, 33 în Hațor, în Rama, în Ghitaim, 34 în Hadid, în Țeboim, în Nebalat, 35 în Lod, în Ono și în Valea Meșteșugarilor.
36 Unii dintre leviții cetelor lui Iuda s-au așezat în teritoriul lui Beniamin.
Creșterea populației Ierusalimului
1 Conducătorii poporului s‑au stabilit la Ierusalim. Cealaltă parte a poporului a tras la sorți, pentru ca unu din zece iudei să vină să locuiască la Ierusalim, cetatea sfântă, iar ceilalți nouă să locuiască în celelalte cetăți. 2 Poporul i‑a binecuvântat pe toți aceia care au primit de bunăvoie să locuiască în Ierusalim.
3 Acestea sunt căpeteniile provinciei care s‑au așezat la Ierusalim. (În timp ce israeliții, preoții și leviții, slujitorii Templului și urmașii slujitorilor lui Solomon s‑au așezat în cetățile lui Iuda, fiecare în moștenirea lui și în cetatea lui, 4 unii dintre fiii lui Iuda și dintre fiii lui Beniamin s‑au așezat la Ierusalim.)
Dintre fiii lui Iuda:Ataia, fiul lui Uzia, fiul lui Zaharia, fiul lui Amaria, fiul lui Șefatia, fiul lui Mahalalel, dintre urmașii lui Pereț, 5 și Maaseia, fiul lui Baruh, fiul lui Col‑Hoze, fiul lui Hazaia, fiul lui Adaia, fiul lui Ioiarib, fiul lui Zaharia, fiul lui Șiloni. 6 Toți urmașii lui Pereț care au locuit la Ierusalim erau în număr de patru sute șaizeci și opt de oameni viteji.
7 Aceștia sunt fiii lui Beniamin:Salu, fiul lui Meșulam, fiul lui Ioed, fiul lui Pedaia, fiul lui Colaia, fiul lui Maaseia, fiul lui Itiel, fiul lui Isaia, 8 și frații lui, Gabai și Salai – nouă sute douăzeci și opt. 9 Ioel, fiul lui Zicri, era supraveghetor peste ei și Iuda, fiul lui Senua, era al doilea peste cetate.
10 Dintre preoți :Iedaia, fiul lui Ioiarib, Iahin, 11 Seraia, fiul lui Hilchia, fiul lui Meșulam, fiul lui Țadoc, fiul lui Meraiot, fiul lui Ahitub, supraveghetorul Casei lui Dumnezeu, 12 și frații lor, care făceau slujba Casei – opt sute douăzeci și doi;Adaia, fiul lui Ieroham, fiul lui Pelalia, fiul lui Amți, fiul lui Zaharia, fiul lui Pașhur, fiul lui Malchia, 13 și frații săi, capii de familii – două sute patruzeci și doi;Amasai, fiul lui Azarel, fiul lui Ahzai, fiul lui Meșilemot, fiul lui Imer, 14 și frații lui , bărbați destoinici – o sută douăzeci și opt;Zabdiel, fiul lui Haghedolim, era supraveghetor peste ei.
15 Dintre leviți:Șemaia, fiul lui Hașub, fiul lui Azricam, fiul lui Hașabia, fiul lui Buni, 16 Șabetai și Iozabad, dintre căpeteniile leviților, însărcinați cu treburile de afară ale Casei lui Dumnezeu, 17 Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zabdi, fiul lui Asaf, căpetenia care conducea cântarea de laudă și imnurile de mulțumire la ceasul rugăciunii, și Bacbuchia, al doilea dintre frații săi, și Abda, fiul lui Șamua, fiul lui Galal, fiul lui Iedutun. 18 Toți leviții din cetatea sfântă erau în număr de două sute optzeci și patru.
19 Și ușierii:Acub, Talmon și frații lor, păzitorii porților – o sută șaptezeci și doi.
20 Cealaltă parte din Israel, din preoți și din leviți a locuit în toate cetățile lui Iuda, fiecare în moștenirea lui. 21 Slujitorii Templului au locuit la Ofel, iar Țiha și Ghișpa erau căpetenii peste slujitorii Templului. 22 Căpetenia leviților la Ierusalim era Uzi, fiul lui Bani, fiul lui Hașabia, fiul lui Matania, fiul lui Mica, dintre fiii lui Asaf, cântăreții însărcinați cu slujba Casei lui Dumnezeu. 23 Cu privire la ei, împăratul dăduse o poruncă , o hotărâre care avea în vedere îndatoririle de zi cu zi ale cântăreților. 24 Petahia, fiul lui Meșezabel, din urmașii lui Zerah , fiul lui Iuda, era împuternicitul împăratului pentru toate treburile poporului.
Locuitorii celorlalte cetăți
25 Cei din Iuda au locuit în așezări cu ogoare:
la Chiriat‑Arba și în împrejurimile ei,la Dibon și în împrejurimile lui,la Iecabțeel și în împrejurimile lui,26 la Ieșua, la Molada, la Bet‑Palet,27 la Hațar‑Șual, la Beer‑Șeba și în împrejurimile ei,28 la Țiclag, la Mehona și în împrejurimile ei,29 la En‑Rimon, la Țora, la Iarmut,30 la Zanoah, la Adulam și în satele care țin de el,la Lachiș și în ogoarele lui și la Azeca și în împrejurimile ei.S‑au așezat astfel de la Beer‑Șeba până la valea Hinom.31 Unii dintre fiii lui Beniamin s‑au așezat la Gheba, la Micmaș,la Aia, la Betel și în împrejurimile lui,32 la Anatot, la Nob, la Anania,33 la Hațor, la Rama, la Ghitaim,34 la Hadid, la Țeboim, la Nebalat,35 la Lod și la Ono, în Valea Meșteșugarilor.36 Unele cete ale leviților din Iuda s‑au așezat în ținutul lui Beniamin.