Judecată împotriva Edomului
1 Vedenia lui Obadia. Așa vorbește Stăpânul Domn despre Edom:
‒ Noi am auzit un mesaj de la Domnul.
Un mesager a fost trimis printre națiuni ca să zică:
„Ridicați-vă! Să pornim la luptă împotriva lui!“.

2 „Iată, te voi face mic între națiuni!
Vei fi foarte disprețuit!
3 Mândria inimii tale te-a înșelat,
pe tine care locuiești în crăpăturile stâncii,
care ai locuința pe înălțimi,
pe tine care zici în inima ta:
«Cine mă va doborî la pământ?».
4 Chiar dacă te-ai înălța precum vulturul
și ți-ai așeza cuibul între stele,
și de acolo te voi doborî“,
zice Domnul.
5 „Dacă ar intra la tine niște hoți,
niște prădători, în timpul nopții,
(o, cum vei fi de distrus!),
n-ar fura ei doar cât ar avea nevoie?
Dacă ar veni niște culegători de struguri la tine,
n-ar lăsa ei câțiva ciorchini neculeși?
6 O, cât de răvășit va fi Esau
și cât de căutate vor fi comorile lui ascunse!
7 Toți oamenii cu care ai încheiat legământ te vor alunga până la graniță,
iar oamenii cu care ai făcut pace te vor înșela și te vor învinge.
Cei ce mănâncă pâinea ta vor pune o capcană sub tine,
de care nu vei avea cunoștință“.
Motivul condamnării Edomului
8 „În ziua aceea“, zice Domnul,
„oare nu-i voi distruge Eu pe înțelepții Edomului
și priceperea din muntele lui Esau?
9 Vitejii tăi, Temane, se vor înspăimânta,
astfel că toți cei din muntele lui Esau
vor fi uciși în măcel.
10 Din cauza violenței față de fratele tău Iacov
vei fi acoperit de rușine,
vei fi distrus pentru totdeauna.
11 În ziua în care ai stat deoparte,
în ziua în care străinii i-au capturat averea,
atunci când necunoscuții intrau pe porțile lui
și trăgeau la sorți pentru Ierusalim,
ai fost și tu ca unul dintre ei!
12 N-ar fi trebuit să privești mulțumit la fratele tău
în ziua nenorocirii lui,
nici să te bucuri de fiii lui Iuda
în ziua nimicirii lor
și nici să te lauzi
în ziua necazului lor .
13 N-ar fi trebuit să intri pe porțile poporului Meu
în ziua nenorocirii lui,
nici să privești mulțumit la necazul acestuia
în ziua nenorocirii lui
și nici să pui mâna pe averea sa
în ziua nenorocirii lui!
14 N-ar fi trebuit să stai la răspântii
pentru a-i ucide pe fugarii lui,
nici să-i predai supraviețuitorii
în ziua necazului lui !
Domnul va judeca toate națiunile
15 Căci ziua Domnului este aproape
pentru toate națiunile!
Cum ai făcut, așa ți se va face,
și faptele tale se vor întoarce asupra capului tău!
16 După cum voi ați băut paharul mâniei
pe muntele Meu cel sfânt,
tot așa îl vor bea continuu toate națiunile.
Vor bea, vor înghiți
și vor fi ca și când n-ar fi existat vreodată.
Israel restaurat
17 Dar pe muntele Sion va fi eliberarea!
El va fi sfânt,
iar cei din Casa lui Iacov
își vor lua iarăși în stăpânire proprietățile!
18 Casa lui Iacov va fi un foc,
iar Casa lui Iosif – o flacără.
Casa lui Esau va fi o miriște
pe care o vor aprinde și o vor arde.
Și nu va mai rămâne niciun supraviețuitor
al Casei lui Esau, căci Domnul a vorbit!

19 Cei din Neghev vor lua în stăpânire
muntele lui Esau,
iar cei din zona deluroasă vor lua în stăpânire
țara filistenilor.
Ei vor lua în stăpânire teritoriul lui Efraim
și teritoriul Samariei,
iar Beniamin va lua în stăpânire Ghiladul.
20 Fortăreața aceasta de exilați a fiilor lui Israel,
care sunt în Canaan,
vor lua în stăpânire țara până la Sarepta,
iar exilații Ierusalimului, care sunt în Sefarad,
vor lua în stăpânire cetățile din Neghev.
21 Eliberatorii se vor sui pe muntele Sion
ca să judece muntele lui Esau.
Și Împărăția va fi a Domnului“.
1 Vedenia lui Obadia

Așa vorbește Domnul DUMNEZEU despre Edom :
(Noi am auzit o veste din partea DOMNULUI
și un sol a fost trimis printre neamuri:
„Haideți să ne ridicăm la luptă împotriva Edomului !”)

2 „Iată, te voi face mic printre neamuri,
vei fi cel mai disprețuit.
3 Îngâmfarea inimii tale te‑a înșelat,
locuitor al văgăunilor stâncilor ,
care ți-ai făcut adăpost pe înălțimi.
Tu zici în inima ta:
«Cine mă va doborî la pământ?»
4 Dar chiar dacă te‑ai înălța ca vulturul
și dacă ți‑ai așeza cuibul între stele,
și de acolo te voi doborî”,
zice DOMNUL.
5 „Dacă ar intra la tine niște hoți
sau niște jefuitori noaptea
– ce pustiit ai fi! –,
oare n‑ar fura cât le-ar ajunge?
De-ar veni la tine culegători de vie,
oare n‑ar lăsa ei niciun ciorchine?
6 Vai! Cum l‑au prădat pe Esau!
Cum i‑au fost dezgropate comorile!
7 Te‑au izgonit înapoi până la hotar
cei ce au încheiat legământ cu tine;
te‑au înșelat și te‑au năpădit
cei ce au făcut pace cu tine.
Cei ce luptă cu tine ți‑au întins curse,
iar tu nici n-ai băgat de seamă !

8 Oare, în ziua aceea”,
zice DOMNUL,
„nu-i voi nimici Eu pe înțelepții din Edom
și priceperea din Muntele lui Esau?
9 Vitejii Temanului se vor înspăimânta,
orice om din Muntele lui Esau va fi nimicit.
10 Din pricina violenței împotriva fratelui tău Iacov,
vei fi acoperit de rușine și nimicit pe vecie .
11 Căci în ziua când stăteai deoparte,
în ziua când străinii îi luau averea,
când veneticii intrau pe porțile lui
și aruncau sorțul asupra Ierusalimului,
tu erai atunci ca unul din ei.
12 Nu trebuia să privești cu satisfacție la fratele tău
în ziua nenorocirii lui,
nu trebuia să te bucuri de fiii lui Iuda
în ziua pieirii lor,
nu trebuia să vorbești cu trufie
în ziua strâmtorării!
13 Nu trebuia să intri pe porțile poporului Meu
în ziua prăpădului lui;
nu trebuia să te bucuri de nenorocirea lui
în ziua prăpădului lui,
nu trebuia să pui mâna pe averea lui
în ziua prăpădului lui!
14 Nu trebuia să stai la răspântii
ca să‑i ucizi pe fugarii lui,
nu trebuia să‑i predai pe supraviețuitorii lui
în ziua necazului lui!

15 Ziua DOMNULUI este aproape pentru toate neamurile.
Cum ai făcut, așa ți se va face;
faptele tale se vor întoarce asupra capului tău.
16 După cum pe muntele Meu sfânt ați băut paharul mâniei ,
la fel toate neamurile îl vor bea necurmat;
vor sorbi, vor înghiți
și vor fi ca și când n‑ar fi fost.

17 Dar mântuirea va fi pe muntele Sionului; el va fi sfânt,
iar casa lui Iacov își va lua înapoi moșiile.
18 Casa lui Iacov va fi un foc,
iar casa lui Iosif, o flacără,
dar casa lui Esau va fi miriștea
pe care o vor aprinde și o vor mistui
și nu va mai rămâne niciun supraviețuitor
din casa lui Esau,
căci DOMNUL a vorbit.”
19 Cei din Neghev vor stăpâni Muntele lui Esau
și cei din câmpia Șefela , țara filistenilor;
vor stăpâni și ogoarele lui Efraim
și ogoarele Samariei,
iar Beniamin va stăpâni Galaadul.
20 Dar exilații acestei oștiri a fiilor lui Israel
îi vor stăpâni pe canaaniți până la Sarepta,
iar exilații Ierusalimului care sunt la Sefarad
vor stăpâni cetățile din Neghev.
21 Eliberatorii se vor sui pe muntele Sionului
ca să judece Muntele lui Esau.
A DOMNULUI va fi împărăția .