1 Cine iubește disciplinarea iubește cunoștința,
dar cel ce urăște mustrarea este fără minte.

2 Cel bun obține bunăvoință de la Domnul,
dar El condamnă pe omul cu intenții rele.

3 Omul nu se poate întări prin răutate,
dar cel drept nu poate fi dezrădăcinat.

4 O soție virtuoasă este coroana soțului ei,
dar cea care-i aduce rușine este ca putrezirea în oasele lui.

5 Gândurile celor drepți sunt dreptate.
Îndrumările celor răi sunt înșelăciune.

6 Cuvintele celor răi stau la pândă ca să verse sânge,
dar gura celor drepți îi scapă.

7 Cei răi sunt doborâți și nu mai sunt,
dar casa celor drepți rămâne în picioare.

8 Un om este lăudat în funcție de discernământul lui,
dar cel cu inima coruptă este disprețuit.

9 Mai bine să fii lipsit de importanță și să ai un slujitor,
decât să-ți dai importanță și să nu ai ce să mănânci.

10 Celui drept îi pasă de nevoile animalului său,
dar până și faptele binevoitoare ale celor răi sunt nemiloase.

11 Cel ce-și lucrează pământul se va sătura de pâine,
dar cel ce umblă după deșertăciuni este fără minte.

12 Cel rău poftește prada celor ticăloși,
dar rădăcina celor drepți va rodi.

13 Capcana celui rău este în fărădelegea buzelor,
dar cel drept iese din necaz.

14 Prin rodul gurii lui, omul va fi săturat de bunătăți
și fiecare va fi răsplătit potrivit cu lucrul mâinilor lui.

15 Calea nebunului este dreaptă în ochii lui,
dar cel înțelept ascultă sfaturile.

16 Mânia unui nebun este cunoscută imediat,
dar cel chibzuit ignoră insulta.

17 Cel ce răspândește adevărul spune ce este drept,
dar un martor mincinos aduce înșelătoria.

18 Cuvintele necugetate sunt ca străpungerile unei săbii,
dar limba celui înțelept aduce vindecare.

19 Buzele care rostesc adevărul sunt consolidate pentru totdeauna,
dar limba mincinoasă rezistă doar pentru o clipă.

20 Înșelătoria este în inima celor ce plănuiesc răul,
dar bucuria este pentru cei ce sfătuiesc la pace.

21 Cel drept nu are parte de nicio nenorocire,
dar cel rău este copleșit de necazuri.

22 Buzele mincinoase sunt o urâciune înaintea Domnului,
dar cei credincioși adevărului Îi sunt plăcuți.

23 Omul chibzuit își ascunde cunoștința,
dar inima nesăbuiților vestește nebunia.

24 Mâna celor harnici va stăpâni,
dar leneșul va sfârși la muncă silnică.

25 Neliniștea inimii omului duce la descurajare,
dar o vorbă bună îl înveselește.

26 Cel drept este o călăuză pentru semenul său,
dar calea celor răi îi duce în rătăcire.

27 Leneșul nu-și frige vânatul,
dar omul harnic își prețuiește bunurile.

28 Pe cărarea dreptății este viață;
de-a lungul ei nu este moarte.