1 Cine se izolează își caută propria plăcere,
el se dezlănțuie împotriva oricărei înțelepciuni.
2 Cel nesăbuit nu-și găsește plăcerea în pricepere,
ci doar în a face cunoscut ce este în inima lui.
3 Când vine cel rău, vine și disprețul,
iar odată cu rușinea, vine și reproșul.
4 Cuvintele gurii unui om sunt ca niște ape adânci;
izvorul înțelepciunii este ca un pârâu curgător.
5 Nu este bine să-l favorizezi pe cel rău,
sau să-l nedreptățești la judecată pe cel drept.
6 Buzele nesăbuitului aduc ceartă,
iar gura lui invită la lovituri.
7 Gura celui nesăbuit îi aduce ruina,
iar buzele lui îi sunt o capcană pentru suflet.
8 Cuvintele bârfitorului sunt ca niște prăjituri,
alunecă până în cămările pântecului.
9 Cine este leneș în lucrul lui
este frate cu cel ce distruge.
10 Numele Domnului este un turn tare;
cel drept fuge în el și este protejat la înălțime.
11 Pentru cel bogat, averea este o cetate fortificată,
el și-o închipuie ca pe un zid înalt.
12 Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă,
dar smerenia merge înaintea gloriei.
13 Cine răspunde fără să fi ascultat
face o prostie și își atrage rușinea.
14 Duhul omului îl sprijină în boală,
dar cine poate ridica un duh zdrobit?
15 O inimă cu discernământ dobândește cunoștință
și urechea celor înțelepți caută cunoștință.
16 Un dar deschide uși celui ce îl oferă
și-l duce înaintea celor mari.
17 Primul care-și apără cauza pare drept,
însă doar până intră semenul său și-l cercetează.
18 Sorțul pune capăt neînțelegerilor
și decide între cei puternici.
19 Un frate nedreptățit este mai greu de câștigat decât o cetate fortificată,
iar neînțelegerile sunt ca porțile închise ale unei cetăți.
20 Din rodul gurii lui, omul își satură pântecul;
din venitul buzelor lui, se satură.
21 Moartea și viața sunt în puterea limbii,
iar cei ce o iubesc îi vor mânca roadele.
22 Cel ce-și găsește o soție găsește ce este bine
și primește astfel bunăvoință de la Domnul.
23 Săracul vorbește cu rugăminți,
dar bogatul răspunde cu asprime.
24 Cine are mulți prieteni poate ajunge la ruină,
dar există un amic care ține la tine mai mult decât un frate.