Proverbele lui Agur
1 Cuvintele lui Agur, fiul lui Iacheh. O rostire. Discursul acestui om pentru Itiel,
pentru Itiel și Ucal.
2 „Într-adevăr, sunt mai nătâng decât orice alt om
și n-am pricepere de om.
3 N-am învățat înțelepciunea
și nu am cunoștința Celui Sfânt.
4 Cine s-a suit în Ceruri și apoi a coborât?
Cine a adunat vântul în palmele lui?
Cine a strâns apele în haina lui?
Cine a stabilit toate marginile pământului?
Care este numele lui
și care este numele fiului său?
Spune-mi, dacă știi!
5 Orice cuvânt al lui Dumnezeu este testat,
este un scut pentru cei ce se adăpostesc în El.
6 Nu adăuga nimic la cuvintele Lui,
ca să nu te mustre și să fii găsit mincinos.
7 Două lucruri Îți cer;
nu mă refuza înainte de a muri:
8 depărtează de la mine falsitatea și cuvântul mincinos;
nu-mi da nici sărăcie, nici bogăție;
dă-mi doar pâinea de care am nevoie,
9 ca nu cumva, în bogăție, să mă lepăd de Tine
și să spun: «Cine este Domnul?»
sau, în sărăcie fiind, să fur
și să fac de rușine Numele Dumnezeului meu.
10 Nu bârfi un slujitor înaintea stăpânului său,
ca nu cumva să te blesteme și să fii găsit vinovat!
11 Este o generație care-și blestemă tatăl
și nu-și binecuvântează mama.
12 Este o generație curată în ochii ei,
dar care totuși nu este spălată de murdăria ei.
13 Este o generație ai cărei ochi sunt trufași
și ale cărei pleoape sunt semețe.
14 Este o generație ai cărei dinți sunt niște săbii
și ale cărei măsele sunt niște cuțite,
ca să-l devoreze pe cel sărac de pe pământ
și pe cel nevoiaș dintre oameni.
15 Lipitoarea are două fete: «Dă!» și «Dă!».
Trei lucruri sunt nesățioase,
chiar patru care nu spun niciodată: «Destul!»:
16 Locuința Morților, pântecul infertil,
pământul care nu este niciodată sătul de apă
și focul care nu spune niciodată: «Destul!».
17 Ochiul care batjocorește un tată
și desconsideră ascultarea de mamă
va fi scobit de corbii de lângă pârâu
și va fi mâncat de puii de vultur.
18 Trei lucruri sunt prea uimitoare pentru mine,
chiar patru pe care nu le înțeleg:
19 calea vulturului pe cer,
calea șarpelui pe stâncă,
calea corabiei în mijlocul mării
și calea unui bărbat la o fecioară.
20 Iată care este calea unei femei care comite adulter:
ea mănâncă, se șterge la gură
și spune: «N-am făcut nimic rău!».
21 Din cauza a trei lucruri tremură pământul,
chiar patru nu le poate îndura:
22 un slujitor care ajunge rege,
un nebun care se satură de pâine,
23 o femeie disprețuită care se mărită
și o slujitoare care-i ia locul stăpânei sale.
24 Patru ființe sunt neînsemnate pe pământ,
dar sunt printre cele mai înțelepte:
25 furnicile nu sunt un popor puternic,
și totuși își adună mâncare vara;
26 viezurii de stâncă nu sunt un popor voinic
și totuși își fac casa în stânci;
27 lăcustele nu au un rege,
și totuși înaintează împreună în roiuri;
28 șopârla, pe care o poți prinde cu mâna,
se găsește totuși și în palatele regilor.
29 Trei ființe au un pas impunător
și chiar patru merg cu grație:
30 leul, viteazul animalelor,
care nu se retrage dinaintea nimănui;
31 cocoșul țanțoș, țapul
și regele în fruntea armatei.
32 Dacă ai făcut pe nebunul, lăudându-te pe tine însuți,
sau dacă ai plănuit ceva rău,
pune-ți mâna la gură!
33 Căci așa cum baterea laptelui produce smântână,
iar lovirea nasului provoacă sângerare,
tot așa și provocarea mâniei aduce certuri“.