Psalmul 115
1 Nu nouă, Doamne, nu nouă,
ci Numelui Tău să-i fie adusă gloria,
pentru îndurarea și credincioșia Ta!

2 Pentru ce să zică națiunile:
„Unde este Dumnezeul lor?“.
3 Dumnezeul nostru însă este în Ceruri;
El face tot ce dorește.
4 Idolii lor sunt din argint și din aur,
sunt lucrarea mâinilor omenești.
5 Ei au gură, dar nu vorbesc,
au ochi, dar nu văd,
6 au urechi, dar nu aud,
au nas, dar nu pot mirosi,
7 au mâini, dar nu pot pipăi,
au picioare, dar nu pot merge,
iar din gât nu pot scoate niciun sunet.
8 Ca ei sunt cei care-i fac
și toți cei care se încred în ei.

9 Israel, încrede-te în Domnul
El este ajutorul și scutul lor!
10 Casă a lui Aaron, încrede-te în Domnul
El este ajutorul și scutul lor!
11 Cei temători de Domnul, încredeți-vă în Domnul
El este ajutorul și scutul lor!

12 Domnul Își aduce aminte de noi și dă binecuvântare:
El binecuvântează Casa lui Israel,
binecuvântează Casa lui Aaron,
13 îi binecuvântează pe cei ce se tem de Domnul,
de la cei mici până la cei mari.

14 Să vă înmulțească Domnul,
pe voi și pe fiii voștri!
15 Să fiți binecuvântați de Domnul,
Creatorul cerurilor și al pământului.

16 Cerurile, cerurile sunt ale Domnului,
dar pământul l-a dat fiilor oamenilor.
17 Nu morții Îi dau laudă Domnului,
niciunul dintre aceia care coboară în tărâmul tăcerii,
18 ci noi Îl vom binecuvânta pe Domnul,
de acum și pentru totdeauna.

Lăudați-L pe Domnul!