Psalmul 83
O cântare. Un psalm al lui Asaf.
1 Dumnezeule, să nu rămâi în tăcere!
Să nu taci și să nu rămâi mut, Dumnezeule!
2 Căci iată, dușmanii Tăi se agită
și cei ce Te urăsc își ridică fruntea.
3 Fac planuri, cu viclenie, împotriva poporului Tău,
conspiră împotriva celor protejați de Tine.
4 Ei spun: „Haideți să le nimicim națiunea
și să nu mai fie amintit numele lui Israel!“.
5 Iată-i pe cei care au hotărât, de comun acord,
să încheie un legământ împotriva Ta:
6 corturile Edomului și ismaeliții,
Moabul și hagareniții,
7 Ghebal, Amon și Amalek,
Filistia și locuitorii Tyrului;
8 de asemenea, li s-a alăturat și Asiria,
punându-și brațul alături de cel al fiilor lui Lot. Selah
9 Fă-le ca lui Midian,
ca lui Sisera și lui Iabin la râul Chișon,
10 care au fost nimiciți la En-Dor,
devenind gunoi pentru pământ!
11 Fă-le nobililor lor ca lui Oreb și Zeeb,
iar tuturor prinților lor fă-le ca lui Zebah și Țalmuna,
12 căci ei zic: „Să luăm în stăpânire
pășunile lui Dumnezeu!“.
13 Dumnezeul meu, fă-i ca un vârtej de praf,
ca o pleavă luată de vânt,
14 ca un foc care arde pădurea,
și ca o flacără care aprinde munții.
15 Așa să-i urmărești cu furtuna Ta
și să-i îngrozești cu vijelia Ta!
16 Umple-le fața de rușine,
ca să ajungă să caute Numele Tău, Doamne!
17 Să fie făcuți de rușine și îngroziți pentru totdeauna!
Să fie făcuți de rușine și să piară!
18 Și să știe astfel că Tu, al Cărui Nume este Domnul,
Tu și numai Tu ești Cel Preaînalt peste întreg pământul!