Sulul scris și Mielul
1 În mâna dreaptă a Celui Ce ședea pe tron am văzut un sul scris pe ambele părți și sigilat cu șapte sigilii. 2 Și am văzut un înger puternic proclamând cu glas tare: „Cine merită să deschidă sulul și să-i desfacă sigiliile?“. 3 Dar nimeni în Cer, nici pe pământ, nici sub pământ n-a putut să deschidă sulul, nici să se uite în el. 4 Și am plâns mult, pentru că nu s-a găsit nimeni care să merite să deschidă sulul și să se uite în el. 5 Dar unul dintre bătrâni mi-a zis: „Nu plânge! Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a învins ca să deschidă sulul și cele șapte sigilii ale lui!“.
6 Și am văzut un Miel, Care părea înjunghiat, stând în picioare în mijlocul tronului și al celor patru ființe vii și în mijlocul bătrânilor. Avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe întreg pământul. 7 El a venit și a luat sulul din mâna dreaptă a Celui Ce ședea pe tron. 8 Când a luat El sulul, cele patru ființe vii și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Lui. Fiecare avea câte o kithara și vase de aur pline cu tămâie – care sunt rugăciunile sfinților – 9 și cântau o cântare nouă:
„Tu meriți să iei sulul
și să-i deschizi sigiliile,
pentru că ai fost înjunghiat
și prin sângele Tău ai răscumpărat, pentru Dumnezeu,
oameni din orice seminție, limbă, popor și națiune
10 și i-ai făcut o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru;
și ei vor domni pe pământ!“.
11 M-am uitat și am auzit glasul multor îngeri care erau împrejurul tronului, al ființelor vii și al bătrânilor. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și de o mie de ori o mie. 12 Ei spuneau cu glas tare:
„Demn este Mielul, Care a fost înjunghiat,
să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, măreția,
onoarea, gloria și lauda!“.
13 Apoi, pe orice făptură care este în Cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, adică orice se află în aceste locuri, am auzit-o zicând:
„A Celui Ce stă pe tron și a Mielului
să fie lauda, onoarea, gloria și puterea,
în vecii vecilor!“.
14 Și cele patru ființe vii au zis: „Amin!“, iar bătrânii s-au aruncat la pământ și s-au închinat.
Mielul care deschide cartea
1 Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui așezat pe tron o carte scrisă pe dinăuntru și pe dinafară, pecetluită cu șapte peceți. 2 Și am văzut un înger puternic care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea și să‑i rupă pecețile?” 3 Și nimeni, nici din cer , nici de pe pământ, nici de sub pământ, nu putea să deschidă cartea și să se uite în ea. 4 Și am plâns mult pentru că nimeni n‑a fost găsit vrednic să deschidă cartea și să se uite în ea. 5 Și unul dintre bătrâni mi‑a zis: „Nu plânge! Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei.”
6 Și în mijlocul tronului și al celor patru făpturi vii și în mijlocul bătrânilor, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat și avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe tot pământul. 7 El a venit și a luat cartea din mâna dreaptă a Celui așezat pe tron.
8 Când a luat cartea, cele patru făpturi vii și cei douăzeci și patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare câte o harfă și cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților. 9 Ei cântau o cântare nouă și ziceau:
„Vrednic ești să iei cartea și să‑i rupi pecețile,
căci ai fost înjunghiat
și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău,
oameni din orice seminție, de orice limbă,
din orice popor și de orice neam!
10 Ai făcut din ei o împărăție și preoți
pentru Dumnezeul nostru;
ei vor împărăți pe pământ.”
11 M‑am uitat și am auzit glasul multor îngeri în jurul tronului, al făpturilor vii și al bătrânilor. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și mii de mii. 12 Ei ziceau cu glas tare:
„Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească
puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria,
cinstea, slava și binecuvântarea!”
13 Și pe toate făpturile din cer, de pe pământ, de sub pământ și de pe mare – pe toate câte se află în aceste locuri – le‑am auzit zicând:
„Ale Celui ce stă pe tron și ale Mielului
să fie binecuvântarea , cinstea, slava și stăpânirea
în vecii vecilor!”
14 Și cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” Și cei douăzeci și patru de bătrâni s‑au aruncat la pământ și s‑au închinat [Celui ce este viu în vecii vecilor].