Crearea cerurilor și a pământului
DSC02942-300x225
1 La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul. 2 Pământul era pustiu și gol. Peste suprafața adâncului era întuneric, iar Duhul lui Dumnezeu plutea peste fața apelor.

3 Atunci Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!“. Și a fost lumină. 4 Dumnezeu a văzut că lumina era bună și a separat lumina de întuneric. 5 Dumnezeu a numit lumina „zi“, iar întunericul l-a numit „noapte“. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi.

6 Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere în mijlocul apelor și ea să separe apele de ape!“. 7 Astfel, Dumnezeu a făcut întinderea și a separat apele care sunt sub întindere de apele care sunt deasupra întinderii. Și așa a fost. 8 Dumnezeu a numit întinderea „ceruri“. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a doua.

9 Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub ceruri și să apară uscatul!“. Și așa a fost. 10 Dumnezeu a numit uscatul „pământ“, iar apele care au fost adunate, le-a numit „mări“. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 11 Atunci Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vegetație: plante care să facă sămânță și pomi fructiferi care să facă rod cu sămânță în ei pe pământ, după felul lor!“. Și așa a fost. 12 Pământul a dat vegetație: plante care fac sămânță, după felul lor, și pomi care fac rod cu sămânță în ei, după felul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 13 Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a treia.

14 Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători pe întinderea cerurilor, care să separe ziua de noapte. Ei să fie acolo pentru semne, pentru anotimpuri, pentru zile și pentru ani 15 și să slujească drept luminători pe întinderea cerurilor, ca să dea lumină pe pământ!“. Și așa a fost. 16 Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari: luminătorul cel mare, ca să stăpânească ziua, și luminătorul cel mic, ca să stăpânească noaptea; a făcut și stelele. 17 Dumnezeu i-a așezat pe întinderea cerurilor, ca să dea lumină pe pământ, 18 să stăpânească ziua și noaptea și să separe lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 19 Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a patra.

20 Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de ființe vii și să zboare păsări deasupra pământului, pe suprafața întinderii cerurilor!“. 21 Astfel, Dumnezeu a creat făpturile cele mari din ape, orice ființă vie, care se mișcă și de care mișună apele, după felul ei, și orice pasăre înaripată, după felul ei. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 22 Dumnezeu le-a binecuvântat, zicând: „Fiți roditoare, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor. Să se înmulțească și păsările pe pământ!“. 23 Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a cincea.

24 Dumnezeu a zis: „Să dea pământul ființe vii, după felul lor: vite, târâtoare și vietăți ale pământului, după felul lor!“. Și așa a fost. 25 Dumnezeu a făcut vietățile pământului, după felul lor, vitele, după felul lor, și orice târâtoare a pământului, după felul ei. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
Crearea omului
26 Atunci Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră. Ei să domnească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste orice animal care se târăște pe pământ“.
27 Astfel, Dumnezeu l-a creat pe om
după chipul Său,
după chipul lui Dumnezeu l-a creat;
bărbat și femeie i-a creat.
28 Dumnezeu i-a binecuvântat și le-a zis: „Fiți roditori și înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l. Domniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice vietate care se târăște pe pământ“. 29 Apoi Dumnezeu a zis: „Iată, v-am dat orice plantă care face sămânță și care este pe suprafața întregului pământ și orice pom care are fruct cu sămânță în el. Le veți avea ca hrană. 30 Iar oricărei vietăți a pământului, oricărei păsări a cerului și oricărui animal care se târăște pe pământ, tuturor acestora deci, care au suflare de viață în ele, le-am dat ca hrană orice plantă verde“. Și așa a fost.
31 Dumnezeu S-a uitat la tot ce a făcut și iată că toate erau foarte bune. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a șasea.