Fuga lui Iacov de la Laban
1 Iacov a auzit că fiii lui Laban ziceau: „Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru. Din ceea ce era al tatălui nostru și-a strâns el toată această bogăție“. 2 Iacov s-a uitat la fața lui Laban și iată că acesta nu mai era binevoitor cu el, ca înainte. 3 Atunci Domnul i-a zis lui Iacov: „Întoarce-te în țara părinților tăi, la rudeniile tale, iar Eu voi fi cu tine“.
4 Iacov a trimis să le cheme pe Rahela și Lea pe câmp, la turma sa, 5 și le-a zis:
‒ Mă uit la fața tatălui vostru și văd că acesta nu mai este binevoitor cu mine, așa cum era înainte. Dar Dumnezeul tatălui meu a fost cu mine. 6 Voi știți că i-am slujit tatălui vostru cu toată puterea mea. 7 Însă tatăl vostru m-a înșelat și mi-a schimbat plata de zece ori. Dar Dumnezeu nu i-a îngăduit să-mi facă rău. 8 Dacă el spunea: „Mieii pestriți vor fi plata ta“, atunci toate oile fătau miei pestriți. Dacă el spunea: „Mieii vărgați vor fi plata ta“, atunci toate oile fătau miei vărgați. 9 Astfel, Dumnezeu a luat turmele tatălui vostru și mi le-a dat mie.
10 Pe vremea când oile erau în călduri, am avut un vis în care am văzut că berbecii care săreau pe oi erau vărgați, pestriți și cu pete. 11 Apoi Îngerul lui Dumnezeu mi-a zis în vis: „Iacov!“. Eu I-am răspuns: „Iată-mă!“. 12 El mi-a zis: „Ridică-ți ochii și privește că toți berbecii care sar pe oi sunt vărgați, pestriți și cu pete, căci am văzut tot ce ți-a făcut Laban. 13 Eu sunt Dumnezeul Betelului, unde ai uns un stâlp și Mi-ai făcut un jurământ. Acum ridică-te, ieși din această țară și întoarce-te în țara de origine“.
14 Atunci Rahela și Lea au răspuns și i-au zis:
‒ Mai este oare pentru noi parte și moștenire în casa tatălui nostru? 15 Nu suntem noi oare privite ca niște străine? Căci ne-a vândut și ne-a mâncat și tot argintul. 16 De fapt, toată bogăția pe care Dumnezeu a luat-o de la tatăl nostru ne aparține nouă și copiilor noștri. Prin urmare, fă tot ceea ce ți-a zis Dumnezeu.
17 Iacov s-a ridicat și și-a pus copiii și soțiile pe cămile. 18 El și-a luat toate vitele și toate bunurile pe care le-a adunat – vitele aflate în posesiunea sa, pe care le-a adunat în Padan-Aram – ca să plece la Isaac, tatăl său, în țara Canaanului.
19 În timp ce Laban s-a dus să-și tundă oile, Rahela a furat terafimii care-i aparțineau tatălui ei. 20 Iacov l-a înșelat pe arameul Laban, pentru că nu i-a spus că fuge. 21 Astfel, el a fugit cu tot ce avea. S-a ridicat, a trecut râul și s-a îndreptat spre muntele Ghiladului.
Laban îl urmărește pe Iacov
22 După trei zile, lui Laban i s-a spus că Iacov a fugit. 23 Atunci Laban a luat cu el pe frații săi, l-a urmărit pe Iacov cale de șapte zile și l-a ajuns la muntele Ghiladului. 24 Dar Dumnezeu i S-a arătat arameului Laban noaptea într-un vis și i-a zis: „Ai grijă să nu-l ameninți cu nimic pe Iacov!“. 25 Iacov își așezase cortul pe muntele Ghiladului când l-a ajuns Laban, iar acesta și-a așezat tabăra împreună cu frații săi tot acolo.
26 Laban i-a zis lui Iacov:
‒ Ce-ai făcut? Ai furat de la mine și mi-ai dus fetele ca pe niște captive luate cu sabia. 27 De ce ai fugit pe ascuns, ai furat de la mine și nu m-ai înștiințat? Te-aș fi lăsat să pleci cu bucurie și cu cântece de tamburină și liră. 28 Nu m-ai lăsat nici măcar să-mi sărut nepoții și fetele? Te-ai comportat ca un nebun. 29 Am putere să vă fac rău, dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a vorbit azi noapte, zicând: „Ai grijă să nu-l ameninți cu nimic pe Iacov!“. 30 Acum, tu ai plecat definitiv, pentru că îți era tare dor de familia tatălui tău, dar de ce mi-ai furat dumnezeii?
31 Iacov a răspuns și i-a zis lui Laban:
‒ Am plecat fiindcă m-am temut, căci îmi ziceam ca nu cumva să-ți iei fetele de la mine cu forța. 32 Dar cel la care-ți vei găsi dumnezeii nu va rămâne în viață. În prezența fraților noștri, cercetează dacă ceva de-al tău este la mine și ia-l.
Iacov nu știa că Rahela îi furase. 33 Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leei și în cortul celor două slujitoare, dar n-a găsit nimic . După ce a ieșit din cortul Leei, a intrat în cortul Rahelei. 34 Rahela luase terafimii, îi pusese sub șaua cămilei și se așezase deasupra lor. Laban a căutat peste tot în cort, dar nu i-a găsit. 35 Rahela i-a zis tatălui său: „Să nu se mânie stăpânul meu pe mine din cauză că nu mă pot ridica înaintea ta, pentru că mi-a venit rânduiala femeilor“. El a căutat, dar nu a găsit terafimii.
36 Atunci Iacov s-a mâniat și l-a certat pe Laban.
Iacov a răspuns și i-a zis lui Laban:
‒ Care este fărădelegea mea? Care este păcatul meu, de m-ai urmărit cu atâta înverșunare? 37 Când ai căutat prin toate bunurile mele, ce ai găsit din toate lucrurile casei tale? Pune-l aici, înaintea fraților mei și înaintea fraților tăi, pentru ca ei să judece între noi doi! 38 Am stat la tine timp de douăzeci de ani. Oile și caprele tale n-au pierdut fătul, iar eu n-am mâncat berbeci din turma ta. 39 Nu ți-am adus niciun animal sfâșiat de sălbăticiuni, ci eu însumi acopeream pierderea. Îl cereai din mâna mea, fie că era furat ziua, fie că era furat noaptea. 40 Sufeream de căldură ziua și de frig noaptea, și nu mai puteam să dorm. 41 Așa am petrecut douăzeci de ani în casa ta. Ți-am slujit paisprezece ani pentru cele două fete ale tale și șase ani pentru turmele tale, dar tu mi-ai schimbat plata de zece ori. 42 Dacă Dumnezeul tatălui meu, Dumnezeul lui Avraam, Cel de Care se teme Isaac, n-ar fi fost cu mine, cu siguranță m-ai fi lăsat acum să plec cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferința mea și munca mâinilor mele și te-a mustrat azi noapte.
43 Laban i-a răspuns lui Iacov, zicând:
‒ Fetele sunt fetele mele, copiii sunt copiii mei, turmele sunt turmele mele: tot ce vezi îmi aparține. Dar ce pot face eu astăzi pentru aceste fete ale mele sau pentru copiii lor, pe care i-au născut? 44 Acum, vino să încheiem amândoi un legământ care să fie mărturie între mine și tine.
45 Astfel, Iacov a luat o piatră și a ridicat-o ca stâlp. 46 Iacov le-a zis fraților săi: „Adunați niște pietre!“. Ei au luat niște pietre, le-au făcut morman și au mâncat acolo lângă morman. 47 Laban l-a numit Iegar-Sahaduta , iar Iacov l-a numit Galed .
48 Laban a zis:
‒ Acest morman este astăzi martor între mine și tine.
De aceea i s-a pus numele Galed.
49 El a mai fost numit și Mițpa , pentru că Laban a zis:
‒ Domnul să vegheze între mine și tine când suntem departe unul de celălalt. 50 Dacă te vei purta rău cu fetele mele sau dacă îți vei mai lua și alte soții pe lângă fetele mele, ai grijă că, deși acum nu este niciun om cu noi, Dumnezeu este martor între mine și tine.
51 Laban i-a zis lui Iacov:
‒ Iată acest morman și iată stâlpul pe care l-am așezat între mine și tine! 52 Acest morman și stâlpul sunt martori că nu voi trece de acest morman la tine, pentru a-ți face rău, și că nici tu nu vei trece de acest morman și de acest stâlp la mine, pentru a-mi face rău. 53 Fie ca Dumnezeul lui Avraam și dumnezeul lui Nahor, dumnezeul tatălui lor, să judece între noi.
Iacov a jurat pe Cel de Care se temea tatăl său Isaac. 54 Apoi Iacov a adus o jertfă pe munte și i-a invitat pe frații lui să mănânce pâine. După ce au mâncat, au înnoptat pe munte. 55 A doua zi , Laban s-a sculat dimineața, și-a sărutat nepoții și fetele și i-a binecuvântat. Apoi Laban a plecat și s-a întors acasă.