Femeile care L-au urmat și L-au slujit pe Isus
1 După aceea, Isus a călătorit prin fiecare cetate și sat, predicând și vestind Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Împreună cu El erau cei doisprezece, 2 precum și niște femei care fuseseră vindecate de duhuri rele și de neputințe: Maria, numită Magdalena, din care ieșiseră șapte demoni, 3 Ioana (care era soția lui Cuza, administratorul lui Irod ), Suzana și încă multe altele care Îi slujeau cu ceea ce aveau.
Pilda semănătorului
(Mt. 13:1-10Mc. 4:1-9)4 Când s-a adunat o mare mulțime de oameni și au venit la El de prin fiecare cetate, Isus le-a vorbit printr-o pildă:
5 „Semănătorul a ieșit să-și semene sămânța. În timp ce semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum, unde a fost călcată în picioare și au mâncat-o păsările cerului. 6 Alta a căzut pe stâncă și, cum a încolțit, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. 7 Alta a căzut în mijlocul spinilor, iar spinii au crescut împreună cu ea și au sufocat-o. 8 Alta însă a căzut într-un pământ bun, a încolțit și a făcut rod însutit“.
Și zicând acestea, El striga: „Cine are urechi de auzit să audă!“.
Isus explică pilda semănătorului
(Mt. 13:10-23Mc. 4:10-20)9 Ucenicii Lui L-au întrebat ce înseamnă această pildă. 10 Isus a zis: „Vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți li se vorbește în pilde, pentru ca,
«Privind, să nu vadă,
și auzind, să nu înțeleagă!».
11 Semnificația pildei este aceasta: sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. 12 Cei de lângă drum sunt cei care aud. Atunci vine diavolul și ia Cuvântul din inima lor, ca să nu creadă pentru a fi mântuiți. 13 Cei de pe stâncă sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină. Ei cred doar pentru o vreme, iar în vreme de încercare, se depărtează. 14 Cât despre sămânța căzută între spini, aceștia sunt cei care aud, dar, în timp ce merg, sunt sufocați de îngrijorările, bogățiile și plăcerile vieții și nu aduc rod copt. 15 Iar cât despre sămânța din pământul bun, aceștia sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl țin strâns într-o inimă frumoasă și bună și aduc rod cu răbdare.
Candela așezată pe un sfeșnicar
(Mc. 4:21-25)16 Nimeni nu aprinde o candelă ca s-o acopere cu un vas sau s-o pună sub pat, ci o așază pe un sfeșnicar, astfel încât cei ce intră, să vadă lumina. 17 Căci nu este nimic ascuns, care nu va fi dezvăluit, și nimic tăinuit, care să nu fie făcut cunoscut și care să nu iasă la iveală. 18 Fiți atenți, deci, la felul cum ascultați. Căci celui ce are i se va da, însă de la cel ce n-are se va lua chiar și ceea ce i se pare că are“.
Mama și frații lui Isus
(Mt. 12:46-50Mc. 3:31-35)19 Atunci mama și frații Lui au venit la El, dar nu puteau ajunge la El din cauza mulțimii.
20 Isus a fost anunțat:
‒ Mama Ta și frații Tăi stau afară, dorind să Te vadă.
21 Dar Isus , răspunzând, le-a zis:
‒ Mama Mea și frații Mei sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinesc.
Isus liniștește furtuna
(Mt. 8:23-27Mc. 4:36-41)22 Într-una din zile, Isus S-a urcat în barcă împreună cu ucenicii Lui și le-a zis:
‒ Să traversăm în partea cealaltă a lacului!
Și au plecat. 23 În timp ce vâsleau ei, Isus a adormit. Atunci s-a stârnit pe lac o furtună, iar ei au fost acoperiți de ape și erau în pericol.
24 Ei s-au apropiat și L-au trezit, zicând:
‒ Stăpâne, Stăpâne, pierim!
Atunci El, ridicându-Se, a mustrat vântul și apa învolburată, iar acestea s-au oprit și s-a făcut liniște.
25 Apoi i-a întrebat:
‒ Unde vă este credința?
Ei s-au temut, au rămas uimiți și și-au zis unii altora:
‒ Cine deci este Acesta, de poruncește până și vânturilor și apei, iar ele Îl ascultă?
Vindecarea unui om demonizat
(Mt. 8:28-34Mc. 5:1-17)26 Au vâslit mai departe, înspre teritoriul gherasenilor, care se află în dreptul Galileei. 27 Când a coborât pe țărm, L-a întâmpinat un anumit om din cetate, care avea în el demoni. De multă vreme acesta nu purta haine și nu locuia într-o casă, ci în morminte.
28 Când L-a văzut pe Isus, a strigat, I s-a închinat și a zis cu glas tare:
‒ Ce am eu de-a face cu Tine, Isuse, Fiu al Dumnezeului celui Preaînalt? Te rog să nu mă chinui!
29 Căci Isus îi poruncise duhului necurat să iasă din om. De multe ori duhul îl înșfăca și, deși omul era legat cu lanțuri și cătușe și ținut sub pază, el totuși rupea legăturile și era dus de către demon în locuri pustii.
30 Isus l-a întrebat:
‒ Care-ți este numele?
El a zis:
‒ Legiune.
Căci în el intraseră mulți demoni. 31 Aceștia Îl rugau să nu le poruncească să se ducă în Adânc.
32 Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care pășteau. Demonii L-au rugat să le dea voie să intre în porcii aceia, iar El le-a dat voie. 33 Demonii au ieșit din om și au intrat în porci. Atunci turma s-a repezit pe râpă în jos, în lac, și s-a înecat.
34 Păzitorii turmei , văzând ce s-a întâmplat, au fugit și i-au anunțat pe oameni în cetate și în cătune. 35 Aceștia au ieșit să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Isus. Când l-au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, stând jos la picioarele lui Isus, îmbrăcat și întreg la minte, s-au înspăimântat. 36 Cei ce văzuseră cum a fost salvat cel ce fusese demonizat le-au istorisit totul . 37 Atunci toată mulțimea din vecinătatea gherasenilor L-a rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi cuprinsese o mare frică. El S-a urcat în barcă și S-a întors în cetatea Sa .
38 Omul din care ieșiseră demonii Îl rugase insistent să-l lase să rămână cu El, dar Isus l-a trimis înapoi, zicând: 39 „Întoarce-te acasă și istorisește cât de mult a făcut Dumnezeu pentru tine!“.
El a plecat și a proclamat prin toată cetatea cât de mult a făcut Isus pentru el.
Vindecarea unei femei și învierea unei fetițe
(Mt. 9:18-26Mc. 5:22-43)40 La întoarcere, mulțimea I-a urat lui Isus bun venit, pentru că toți Îl așteptau. 41 Și iată că un om, numit Iair, care era conducătorul sinagogii, a venit, a căzut la picioarele lui Isus și L-a rugat să vină până la el acasă, 42 pentru că singura lui fată, în vârstă de vreo doisprezece ani, era pe moarte. În timp ce mergea, mulțimile se adunau grămadă în jurul Lui. 43 Era acolo o femeie care, de doisprezece ani, avea o hemoragie și care cheltuise pe la doctori tot ce avusese fără să fi putut fi vindecată de cineva. 44 Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de marginea hainei Lui și deodată hemoragia ei s-a oprit.
45 Isus a întrebat:
‒ Cine M-a atins?
Pentru că toți negau, Petru I-a zis:
‒ Stăpâne, mulțimile se îngrămădesc în jurul Tău și se înghesuie, iar Tu întrebi: „Cine M-a atins?“.
46 Dar Isus a zis:
‒ M-a atins cineva, pentru că știu că a ieșit o putere din Mine!
47 Când femeia a văzut că n-a scăpat neobservată, a venit tremurând și a căzut înaintea Lui. Apoi a istorisit înaintea întregii mulțimi din ce cauză s-a atins de El și cum fusese vindecată deodată. 48 El i-a zis: „Fiică, credința ta te-a vindecat! Du-te în pace!“.
49 În timp ce El încă vorbea, a venit cineva din casa conducătorului sinagogii și a zis:
‒ Fata ta a murit. Nu-L mai deranja pe Învățător!
50 Dar Isus, auzind, i-a zis lui Iair :
‒ Nu te teme! Crede doar, și ea va fi vindecată!
51 Când a ajuns la casa lui Iair , n-a lăsat pe nimeni să intre împreună cu El, în afară de Petru, de Ioan, de Iacov și de tatăl și mama copilului. 52 Toți plângeau și o jeleau, însă Isus le-a zis: „Nu mai plângeți, pentru că ea n-a murit, ci doarme!“. 53 Ei însă râdeau de El, pentru că știau că fetița murise.
54 Isus, după ce i-a scos afară pe toți, a apucat-o de mână și a strigat, zicând: „Copilă, scoală-te!“. 55 Duhul ei s-a întors, și ea s-a ridicat deodată. Isus a dat îndrumări să i se dea fetiței să mănânce. 56 Părinții ei au rămas înmărmuriți. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.