Al doilea recensământ al lui Israel
1 După această urgie, Domnul le-a vorbit lui Moise și preotului Elazar, fiul lui Aaron, zicând: 2 „Faceți numărătoarea întregii comunități a fiilor lui Israel, potrivit caselor părinților lor, a fiecăruia din Israel, de la douăzeci de ani în sus, care este în stare să meargă la război“.
3 Moise și preotul Elazar au vorbit poporului în câmpiile Moabului, lângă Iordan, în fața Ierihonului, zicând: 4 „Faceți numărătoarea tuturor celor care au peste douăzeci de ani, așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise“.
Aceștia au fost fiii lui Israel care au ieșit din țara Egiptului:
5 Ruben a fost întâiul născut al lui Israel. Fiii lui Ruben au fost:
prin Hanoh, clanul hanohiților;
prin Palu, clanul paluiților;
6 prin Hețron, clanul hețroniților;
prin Carmi, clanul carmiților.
7 Acestea alcătuiau clanurile rubeniților; au fost numărați patruzeci și trei de mii șapte sute treizeci de bărbați .8 Fiul lui Palu a fost Eliab. 9 Fiii lui Eliab au fost: Nemuel, Datan și Abiram. Acest Datan și acest Abiram au făcut parte dintre cei chemați la sfatul adunării și s-au răzvrătit împotriva lui Moise și a lui Aaron împreună cu adunarea lui Korah, atunci când aceasta s-a răzvrătit împotriva Domnului. 10 Pământul și-a deschis gura și i-a înghițit împreună cu Korah, când focul a ars acea adunare, în număr de două sute cincizeci de bărbați. Ei au slujit drept pildă pentru popor . 11 Fiii lui Korah n-au murit atunci.
12 Urmașii lui Simeon, potrivit clanurilor lor, erau:
prin Nemuel, clanul nemueliților;
prin Iamin, clanul iaminiților;
prin Iachin, clanul iachiniților;
13 prin Zerah, clanul zerahiților;
prin Saul, clanul sauliților.
14 Acestea alcătuiau clanurile simeoniților; au fost numărați douăzeci și două de mii două sute de bărbați .15 Urmașii lui Gad, potrivit clanurilor lor, erau:
prin Țefon, clanul țefoniților;
prin Haghi, clanul haghiților;
prin Șuni, clanul șuniților;
16 prin Ozni, clanul ozniților;
prin Eri, clanul eriților;
17 prin Arod, clanul arodiților;
prin Areli, clanul areliților.
18 Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Gad; au fost numărați patruzeci de mii cinci sute de bărbați .19 Fiii lui Iuda au fost Er și Onan; dar atât Er, cât și Onan au murit în Canaan.20 Fiii lui Iuda, potrivit clanurilor lor, erau:
prin Șela, clanul șelaniților;
prin Pereț, clanul perețiților;
prin Zerah, clanul zerahiților.
21 Urmașii lui Pereț au fost:
prin Hețron, clanul hețroniților;
prin Hamul, clanul hamuliților.
22 Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Iuda; au fost numărați șaptezeci și șase de mii cinci sute de bărbați .23 Urmașii lui Isahar, potrivit clanurilor lor, erau:
prin Tola, clanul tolaiților;
prin Puva, clanul puviților;
24 prin Iașub, clanul iașubiților;
prin Șimron, clanul șimroniților.
25 Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Isahar; au fost numărați șaizeci și patru de mii trei sute de bărbați .26 Urmașii lui Zabulon, potrivit clanurilor lor, erau:
prin Sered, clanul serediților;
prin Elon, clanul eloniților;
prin Iahleel, clanul iahleeliților.
27 Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Zabulon; au fost numărați șaizeci de mii cinci sute de bărbați .28 Urmașii lui Iosif, potrivit clanurilor lor, erau: Manase și Efraim.29 Urmașii lui Manase au fost:
prin Machir, clanul machiriților (Machir a fost tatăl lui Ghilad);
prin Ghilad, clanul ghiladiților.
30 Urmașii lui Ghilad au fost:
prin Iezer, clanul iezeriților;
prin Helek, clanul helekiților;
31 prin Asriel, clanul asrieliților;
prin Șechem, clanul șechemiților;
32 prin Șemida, clanul șemidaiților;
prin Hefer, clanul heferiților.
33 (Țelofhad, fiul lui Hefer, nu a avut fii; el a avut doar fete, ale căror nume erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca și Tirța.)
34 Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Manase; au fost numărați cincizeci și două de mii șapte sute de bărbați .35 Urmașii lui Efraim, potrivit clanurilor lor, au fost:prin Șutelah, clanul șutelahiților;
prin Becher, clanul becheriților;
prin Tahan, clanul tahaniților.
36 Urmașii lui Șutelah au fost:
prin Eran, clanul eraniților.
37 Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Efraim; au fost numărați treizeci și două de mii cinci sute de bărbați .Aceștia au fost urmașii lui Iosif, potrivit clanurilor lor.38 Urmașii lui Beniamin, potrivit clanurilor lor, erau:
prin Bela, clanul belaiților;
prin Așbel, clanul așbelaiților;
prin Ahiram, clanul ahiramiților;
39 prin Șufam, clanul șufamiților;
prin Hufam, clanul hufamiților.
40 Urmașii lui Bela, prin Ard și Naaman, au fost:
prin Ard, clanul ardiților;
prin Naaman, clanul naamaniților.
41 Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Beniamin; au fost numărați patruzeci și cinci de mii șase sute de bărbați .42 Fiii lui Dan, potrivit clanurilor lor, erau:
prin Șuham, clanul șuhamiților.
Acestea erau clanurile lui Dan, potrivit clanurilor lor. 43 Toți cei din clanurile șuhamiților au fost în număr de șaizeci și patru de mii patru sute de bărbați .
44 Urmașii lui Așer, potrivit clanurilor lor, erau:
prin Imna, clanul imniților;
prin Ișvi, clanul ișviților;
prin Beria, clanul beriților;
45 iar prin urmașii lui Beria:
prin Heber, clanul heberiților;
prin Malchiel, clanul malchieliților.
46 (Numele fetei lui Așer era Serah.)47 Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Așer; au fost numărați cincizeci și trei de mii patru sute de bărbați .48 Urmașii lui Neftali, potrivit clanurilor lor, erau:
prin Iahțeel, clanul iahțeeliților;
prin Guni, clanul guniților;
49 prin Iețer, clanul iețeriților;
prin Șilem, clanul șilemiților.
50 Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Neftali; au fost numărați patruzeci și cinci de mii patru sute de bărbați .51 Numărul fiilor lui Israel era de șase sute unu mii șapte sute treizeci.
52 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 53 „Țara să le fie împărțită acestora ca moștenire, după numărul numelor. 54 Astfel, celor care sunt mai mulți să le dai o moștenire mai mare, iar celor ce sunt mai puțini să le dai o moștenire mai mică. Fiecăruia să i se dea moștenirea, ținându-se cont de numărul lor. 55 Însă țara să fie împărțită prin tragere la sorți. O vor moșteni potrivit numelor semințiilor părinților lor. 56 Moștenirea fiecăruia va fi împărțită între cei mulți și cei puțini, potrivit cu decizia luată prin tragere la sorți“.
57 Iată leviții care au fost numărați potrivit clanurilor lor:
prin Gherșon, clanul gherșoniților;
prin Chehat, clanul chehatiților;
prin Merari, clanul merariților.
58 Alte clanuri ale lui Levi:clanul libniților,
clanul hebroniților,
clanul mahliților,
clanul mușiților,
clanul korahiților.
(Chehat a fost tatăl lui Amram. 59 Soția lui Amram se numea Iochebed, o urmașă a lui Levi, născută în Egipt. Ea i-a născut lui Amram pe Aaron, pe Moise și pe sora lor, Miriam. 60 Lui Aaron i s-au născut: Nadab și Abihu, Elazar și Itamar. 61 Dar Nadab și Abihu au murit când au adus foc străin înaintea Domnului.)
62 Toți cei de parte bărbătească dintre leviți, care au fost numărați de la vârsta de o lună în sus, erau în număr de douăzeci și trei de mii. Ei nu au fost incluși în numărătoarea fiilor lui Israel, deoarece lor nu li s-a dat moștenire printre fiii lui Israel.
63 Aceștia sunt cei care au fost numărați de Moise și de preotul Elazar. Ei i-au numărat pe fiii lui Israel în câmpiile Moabului, lângă Iordan, în fața Ierihonului. 64 Niciunul dintre aceștia nu luaseră parte la numărătoarea fiilor lui Israel, făcută de Moise și de preotul Aaron în deșertul Sinai. 65 Căci Domnul le spusese: „Sigur vor muri în deșert“. Și niciunul dintre ei n-a mai rămas, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun.