Răzbunarea asupra midianiților
1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2 „Răzbună-i pe fiii lui Israel împotriva midianiților. După aceea vei fi adăugat la poporul tău“.
3 Moise a vorbit poporului, zicând: „Înarmați câțiva bărbați dintre voi care să meargă la luptă împotriva lui Midian și să aducă răzbunarea Domnului asupra lui. 4 Trimiteți la război câte o mie de bărbați din fiecare seminție a lui Israel“. 5 Astfel, din miile lui Israel, au fost înarmați douăsprezece mii de bărbați, câte o mie din fiecare seminție. 6 Moise i-a trimis la luptă pe acești o mie de bărbați din fiecare seminție, împreună cu preotul Fineas, fiul lui Elazar, care a luat cu el lucrurile sfinte și trâmbițele răsunătoare.
7 Aceștia s-au luptat împotriva Midianului, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise, și au ucis toate persoanele de parte bărbătească. 8 Alături de cei uciși se aflau și cei cinci regi ai Midianului: Evi, Rechem, Țur, Hur și Reba. Au ucis cu sabia și pe Balaam, fiul lui Beor. 9 Fiii lui Israel au capturat femeile midianite și copiii lor, vitele lor, turmele lor și toate celelalte bunuri. 10 Au dat foc tuturor cetăților în care au locuit midianiții, precum și tuturor fortărețelor lor. 11 Au luat toată prada și tot ce au jefuit, atât oameni, cât și animale, 12 și au adus captivii, lucrurile jefuite și prada la Moise, la preotul Elazar și la comunitatea fiilor lui Israel, în tabăra din câmpiile Moabului, lângă Iordan, în fața Ierihonului.
13 Moise, preotul Elazar și toți conducătorii comunității au ieșit să-i întâlnească în afara taberei. 14 Moise s-a mâniat pe conducătorii armatei, pe conducătorii peste mii și conducătorii peste sute care se întorceau din război, 15 și le-a zis: „Cum? Ați lăsat în viață toate femeile? 16 Iată, ele sunt acelea care au urmat sfatul lui Balaam și au fost o cauză de păcătuire a fiilor lui Israel împotriva Domnului, în cele întâmplate la Peor, astfel încât comunitatea Domnului a fost lovită de o urgie. 17 Acum, omorâți orice persoană de parte bărbătească, precum și toate femeile care s-au culcat cu un bărbat, 18 iar pe fetele care nu s-au culcat niciodată cu un bărbat, păstrați-le în viață pentru voi.
19 Apoi, toți aceia dintre voi care ați ucis pe cineva sau ați atins vreun cadavru, trebuie să rămâneți afară din tabără timp de șapte zile. A treia și a șaptea zi trebuie să vă curățiți, atât voi, cât și captivii voștri. 20 De asemenea, să curățiți orice haină și orice lucru făcut din piele, din păr de capră sau din lemn“.
21 Apoi, preotul Elazar le-a zis războinicilor care fuseseră la luptă: „Aceasta este o hotărâre a Legii pe care i-a poruncit-o Domnul lui Moise: 22 Numai aurul, argintul, bronzul, fierul, cositorul, plumbul, 23 orice lucru care rezistă la foc, să-l treceți prin foc, și atunci va fi curat. Dar să fie curățit și cu apa de curățire. Iar tot ce nu rezistă la foc să-l treceți prin apă. 24 A șaptea zi, să vă spălați hainele și veți fi curați. Apoi, veți putea să vă întoarceți în tabără“.
Împărțirea prăzii
25 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 26 „Tu, preotul Elazar și căpeteniile familiilor comunității să numărați prada capturată, pe fiecare om sau animal. 27 Împărțiți prada între cei care au mers să lupte și restul comunității. 28 Să aduci Domnului, prin ridicare, un tribut de la războinicii care au mers să lupte: câte unul din cinci sute, atât din oameni, cât și din vite, din măgari sau din oi. 29 Să le luați din jumătatea cuvenită lor și apoi să le dai preotului Elazar, ca o contribuție pentru Domnul. 30 Din jumătatea cuvenită fiilor lui Israel, să iei câte unul din cincizeci, atât din oameni, cât și din vite, din măgari, din oi sau orice alte animale, și apoi să le dai leviților care au obligația să aibă grijă de Tabernaculul Domnului“. 31 Moise și preotul Elazar au făcut așa cum îi poruncise Domnul lui Moise.
32 Prada rămasă din jaful făcut de războinici era de șase sute șaptezeci și cinci de mii de oi, 33 șaptezeci și două de mii de vite, 34 șaizeci și unu de mii de măgari 35 și treizeci și două de mii de femei care nu s-au culcat niciodată cu un bărbat.
36 Jumătatea care alcătuia partea celor ce ieșiseră la război era următoarea :
trei sute treizeci și șapte de mii cinci sute de oi, 37 din care șase sute șaptezeci și cinci de oi erau tribut Domnului;38 treizeci și șase de mii de boi, din care șaptezeci și doi erau tribut Domnului;39 treizeci de mii cinci sute de măgari, din care șaizeci și unu erau tribut Domnului;40 șaisprezece mii de oameni, din care treizeci și doi erau tribut Domnului.
41 Moise a dat acest tribut preotului Elazar, ca o contribuție pentru Domnul, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise.
42 Jumătatea care alcătuia partea fiilor lui Israel, pe care Moise a separat-o de cea a ostașilor, 43 adică jumătatea comunității, era de trei sute treizeci și șapte de mii cinci sute de oi, 44 treizeci și șase de mii de vite, 45 treizeci de mii cinci sute de măgari 46 și șaisprezece mii de oameni. 47 Din jumătatea fiilor lui Israel, Moise a ales câte unul din fiecare cincizeci de oameni și animale, după cum i-a poruncit Domnul și i-a dat leviților care aveau obligația să aibă grijă de Tabernaculul Domnului.
48 Atunci conducătorii armatei, și anume cei peste mii și cei peste sute, s-au dus la Moise 49 și i-au zis: „Slujitorii tăi au numărat războinicii de sub comanda noastră și nu lipsește niciunul. 50 Noi aducem ca ofrandă Domnului tot ce am găsit ca obiect de aur – lănțișoare, brățări, inele, cercei și coliere – ca să facem ispășire pentru sufletele noastre înaintea Domnului“.
51 Moise și preotul Elazar au acceptat de la ei toate aceste obiecte lucrate în aur. 52 Tot aurul pe care conducătorii peste mii și conducătorii peste sute l-au adus Domnului drept contribuție prin ridicare cântărea șaisprezece mii șapte sute cincizeci de șecheli. 53 Fiecare războinic și-a păstrat prada pentru sine. 54 Moise și preotul Elazar au acceptat aurul adus de conducătorii peste mii și conducătorii peste sute și l-au adus în Cortul Întâlnirii ca o aducere-aminte pentru fiii lui Israel înaintea Domnului.