Urmându-L pe Cristos în smerenie
1 Așadar, dacă este vreo încurajare în Cristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo părtășie a Duhului, dacă este vreun simțământ și vreo îndurare, 2 faceți-mi bucuria deplină și fiți în același gând, având aceeași dragoste, fiind uniți în suflet și având un singur scop! 3 Nu faceți nimic din ambiție egoistă, nici din glorie deșartă, ci, în smerenie, să-i considerați pe alții mai presus decât pe voi înșivă. 4 Fiecare dintre voi să se preocupe nu doar de interesele lui, ci și de ale altora. 5 Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Cristos Isus.
6 El, deși exista în chip de Dumnezeu,
n-a considerat că, a fi egal cu Dumnezeu,
este ceva de care Se poate folosi,
7 ci S-a golit pe Sine, luând chip de sclav
și devenind asemenea oamenilor.
La înfățișare a fost găsit ca un om.
8 S-a smerit și a devenit ascultător
până la moarte,
și încă moarte pe cruce.
9 De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult
și I-a dăruit Numele care este mai presus de orice nume,
10 pentru ca în Numele lui Isus să se aplece orice genunchi
din Cer, de pe pământ și de sub pământ,
11 și orice limbă să mărturisească,
spre gloria lui Dumnezeu Tatăl,
că Isus Cristos este Domn.
Strălucind ca niște stele
12 De aceea, preaiubiții mei, așa cum întotdeauna ați ascultat, nu doar în prezența mea, ci mult mai mult acum, în lipsa mea, duceți la bun sfârșit mântuirea voastră, cu teamă și reverență, 13 căci Dumnezeu este Cel Ce lucrează în voi și voința și înfăptuirea, după buna Lui plăcere.
14 Faceți toate lucrurile fără nemulțumiri și fără dispute, 15 ca să fiți fără vină și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără cusur, în mijlocul unei generații corupte și pervertite, în care străluciți ca niște lumini în lume, 16 ținând sus Cuvântul vieții, ca să mă pot lăuda în ziua lui Cristos că n-am alergat în zadar, nici n-am lucrat degeaba. 17 Și chiar dacă sunt turnat asemenea unei jertfe de băutură peste jertfa și slujba credinței voastre, eu mă bucur și îmi împărtășesc bucuria cu voi toți. 18 În același fel, bucurați-vă și voi și împărtășiți-vă bucuria cu mine!
Timotei și Epafroditos
19 Îmi pun speranța în Domnul Isus că îl voi trimite în curând la voi pe Timotei, pentru ca și eu să fiu încurajat de veștile despre voi. 20 Căci n-am pe nimeni care să-mi împărtășească simțămintele ca el. El se va îngriji cu adevărat de voi. 21 Fiindcă toți își caută propriile foloase, și nu pe ale lui Isus Cristos. 22 Voi cunoașteți caracterul lui, că a slujit împreună cu mine pentru Evanghelie ca un copil cu tatăl lui. 23 Sper deci să vi-l trimit imediat ce aflu cum vor fi lucrurile în privința mea 24 și sunt încrezător în Domnul că voi veni și eu curând.
25 Am considerat necesar să vi-l trimit pe fratele Epafroditos, lucrător și soldat împreună cu mine, trimisul și slujitorul vostru pentru nevoile mele. 26 Căci îi era foarte dor de voi toți și a fost foarte tulburat fiindcă ați auzit că a fost bolnav. 27 A fost atât de bolnav încât era aproape să moară, însă Dumnezeu a avut milă de el și nu doar de el, ci și de mine, ca să nu am parte de întristare peste întristare. 28 Așadar, îl trimit la voi cât mai repede, ca să vă bucurați din nou văzându-l, iar eu să nu mai fiu întristat. 29 Primiți-l deci bine, în Domnul, cu toată bucuria, și apreciați astfel de oameni! 30 Căci, de dragul lucrării lui Cristos, a fost aproape de moarte, riscându-și viața ca să completeze ceea ce lipsea slujbei voastre pentru mine.