1 Atunci mi-a arătat râul apei vieții, strălucitor precum cristalul, care ieșea din tronul lui Dumnezeu și al Mielului. 2 În mijlocul străzii cetății și de-o parte și de alta a râului era Pomul Vieții, care făcea roade de douăsprezece ori, dându-și rodul în fiecare lună. Frunzele pomului erau pentru vindecarea națiunilor. 3 Nu va mai fi nimic blestemat acolo . Tronul lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în cetate, iar slujitorii Lui I se vor închina. 4 Îi vor vedea fața, iar Numele Lui va fi pe frunțile lor. 5 Nu va mai fi noapte și nu vor mai avea nevoie de lumina candelei sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Și ei vor domni în vecii vecilor.
6 Apoi mi-a spus: „Aceste cuvinte sunt demne de încredere și adevărate. Domnul, Dumnezeul duhurilor profeților, Și-a trimis îngerul să le arate slujitorilor Săi lucrurile care trebuie să se întâmple în curând“.
Isus vine în curând
7 „Iată, Eu vin curând! Fericit este cel ce păzește cuvintele profeției din cartea aceasta!“.
8 Eu, Ioan, sunt cel care am auzit și am văzut aceste lucruri. Când le-am auzit și le-am văzut, m-am aruncat să mă închin la picioarele îngerului care mi le-a arătat. 9 Dar el mi-a zis: „Vezi să nu faci lucrul acesta ! Eu sunt un slujitor împreună cu tine, cu frații tăi, profeții, și cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Lui Dumnezeu să I te închini!“. 10 Apoi mi-a zis: „Să nu sigilezi cuvintele profeției din această carte, căci vremea este aproape. 11 Cel ce face rău să facă rău și mai departe; cel murdar să se murdărească și mai departe; cel drept să facă dreptate și mai departe; iar cel sfânt să se sfințească și mai departe“.
12 „Iată, Eu vin în curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să răsplătesc fiecăruia după fapta lui. 13 Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul.
14 Fericiți sunt cei ce-și spală robele, ca să aibă dreptul la Pomul Vieții și să intre pe porți în cetate. 15 Afară sunt câinii, vrăjitorii, preacurvarii, ucigașii, închinătorii la idoli și oricine iubește și practică minciuna.
16 Eu, Isus, l-am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească înaintea voastră aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina și Descendentul lui David, Steaua strălucitoare de dimineață“. 17 Duhul și Mireasa zic: „Vino!“, iar cel ce aude să zică: „Vino!“. Și cel însetat să vină, iar cel ce dorește, să ia fără plată apa vieții!
18 Mărturisesc înaintea oricui aude cuvintele profeției din această carte că, dacă cineva adaugă ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile descrise în această carte. 19 Și dacă cineva înlătură din cuvintele cărții acestei profeții, Dumnezeu îi va înlătura partea de la Pomul Vieții și din cetatea cea sfântă, care sunt descrise în această carte.
20 Cel Ce mărturisește cu privire la aceste lucruri spune: „Da, Eu vin curând“. Amin! Vino, Doamne Isuse!
21 Harul Domnului Isus să fie cu toți!