David numără poporul
(2 Sam. 24:1-17)
1 Satan s-a ridicat împotriva lui Israel și l-a instigat pe David să numere poporul din Israel.
2 David le-a zis lui Ioab și liderilor poporului:
‒ Mergeți și numărați poporul din Israel, de la Beer-Șeba până la Dan, și aduceți-mi un răspuns , ca să știu la cât se ridică numărul lor.
3 Dar Ioab i-a zis:
Domnul să înmulțească poporul Său de o sută de ori mai mult! O, rege, stăpânul meu, oare nu suntem toți slujitorii stăpânului meu? De ce stăpânul meu cere lucrul acesta? De ce să aduci vină asupra lui Israel?
4 Însă porunca regelui dată lui Ioab a rămas neschimbată. Prin urmare, Ioab a plecat și a călătorit prin tot Israelul. Apoi s-a întors la Ierusalim. 5 Ioab i-a dat lui David rezultatul de la numărătoarea poporului: în tot Israelul erau un milion o sută de mii de bărbați capabili să mânuiască sabia, iar în Iuda erau patru sute șaptezeci de mii de bărbați în stare să meargă la război. 6 Pe cei din Levi și Beniamin nu i-a numărat între aceștia, căci porunca regelui a fost disprețuită de Ioab. 7 Lucrul aceasta a fost considerat rău de către Dumnezeu, astfel că El l-a lovit pe Israel.
8 David I-a zis lui Dumnezeu: „Am comis un mare păcat prin ceea ce am făcut. Însă acum îndepărtează, Te rog, nelegiuirea slujitorului Tău, căci m-am purtat întru totul ca un nebun“.
9 Domnul i-a vorbit lui Gad, văzătorul lui David, zicând: 10 „Du-te și spune-i lui David: «Așa vorbește Domnul: îți pun înainte trei nenorociri . Alege una dintre ele și-ți voi face întocmai»“.
11 Gad a venit la David și i-a zis:
‒ Așa vorbește Domnul: „Ce alegi? 12 Trei ani de foamete, trei luni în timpul cărora să fii spulberat dinaintea dușmanilor tăi și să fii atins de sabia vrăjmașilor tăi sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului și molima să fie în țară, iar Îngerul Domnului să aducă distrugere în tot teritoriul lui Israel?“. Vezi acum ce trebuie să-I răspund Celui Ce m-a trimis!
13 David i-a zis lui Gad:
‒ Mă aflu într-un mare impas. Mai bine să cad în mâna Domnului, căci mila Lui este nemărginită; dar să nu cad în mâinile oamenilor!
14 Domnul a trimis molima în Israel și, astfel, au murit șaptezeci de mii de oameni din Israel. 15 Dumnezeu a trimis Îngerul la Ierusalim ca să-l distrugă. În timp ce îl distrugea, Domnul S-a uitat, I-a părut rău pentru acel dezastru și I-a zis Îngerului Care distrugea: „Destul! Retrage-Ți mâna!“. Îngerul Domnului Se afla lângă aria iebusitului Ornan.
16 David și-a ridicat ochii și L-a văzut pe Îngerul Domnului stând între pământ și cer și având în mână sabia scoasă, îndreptată împotriva Ierusalimului. Atunci David și bătrânii, acoperiți fiecare cu o pânză de sac, s-au aruncat cu fața la pământ . 17 Și David I-a zis lui Dumnezeu: „Oare n-am poruncit eu să fie numărat poporul? Eu sunt cel care a păcătuit și a făcut rău! Dar oile acestea, ce au făcut oare? Te rog, Doamne, Dumnezeul meu, lasă mâna Ta să fie numai împotriva mea și împotriva familiei mele, dar nu lăsa poporul Tău pradă urgiei!“.
David construiește un altar
(2 Sam. 24:18-25)
18 Îngerul Domnului i-a zis lui Gad să-i spună lui David să se ducă să-I ridice Domnului un altar pe aria iebusitului Ornan. 19 David s-a dus acolo, ascultând de cuvântul rostit de Gad în Numele Domnului.
20 În timp ce treiera grâul, Ornan s-a întors și a văzut Îngerul; cei patru fii ai lui, care erau cu el, s-au ascuns. 21 Când a ajuns David la Ornan, Ornan s-a uitat și l-a văzut pe David. El a ieșit din arie și s-a plecat cu fața la pământ înaintea lui David.
22 David i-a zis lui Ornan:
‒ Dă-mi locul ariei ca să zidesc pe el un altar Domnului; dă-mi-l la prețul lui deplin în argint. Astfel, urgia care s-a abătut asupra poporului va fi oprită.
23 Ornan i-a zis lui David:
‒ Ia-l! Stăpânul meu, regele, să facă ceea ce crede că este bine. Iată, dau și boii pentru arderi-de-tot, iar uneltele de treierat vor fi pentru lemne. De asemenea, grâul va fi pentru darul de mâncare. Dau totul!
24 Însă regele David i-a zis lui Ornan:
‒ Nu, ci trebuie să-l cumpăr la prețul lui deplin în argint, căci nu voi oferi Domnului ce este al tău și nu voi aduce o ardere-de-tot care să nu mă coste nimic.
25 Astfel, David i-a plătit lui Ornan pentru acel loc șase sute de șecheli de aur. 26 David a construit acolo un altar Domnului și I-a adus arderi-de-tot și jertfe de pace. L-a chemat pe Domnul, și El i-a răspuns cu foc din ceruri pe altarul arderii-de-tot.
27 Apoi Domnul i-a vorbit Îngerului și Acesta Și-a pus sabia înapoi în teacă. 28 De atunci, de când David a văzut că Domnul i-a răspuns în aria iebusitului Ornan, a adus jertfe acolo. 29 Tabernaculul Domnului, pe care Moise îl făcuse în deșert, și altarul arderilor-de-tot se aflau, în perioada aceea, pe înălțimea de la Ghivon. 30 David nu putea să meargă înaintea acestuia ca să-L caute pe Dumnezeu, pentru că îl înspăimântase sabia Îngerului Domnului.
Numărătoarea poporului
1 Satana s-a sculat împotriva lui Israel și a ațâțat pe David să facă numărătoarea lui Israel. 2 Și David a zis lui Ioab și căpeteniilor poporului: „Duceți-vă de faceți numărătoarea lui Israel de la Beer-Șeba până la Dan și spuneți-mi, ca să știu la cât se ridică numărul poporului.” 3 Ioab a răspuns: „Domnul să facă pe poporul Lui încă de o sută de ori pe atâta! Împărate, domnul meu, nu sunt ei toți slujitori ai domnului meu? Dar pentru ce cere domnul meu lucrul acesta? Pentru ce să faci pe Israel să păcătuiască astfel?” 4 Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab. Și Ioab a plecat și a străbătut tot Israelul, apoi s-a întors la Ierusalim. 5 Ioab a dat lui David cartea numărătorii poporului: în tot Israelul erau o mie de mii și o sută de mii de bărbați în stare să scoată sabia, iar în Iuda erau patru sute șaptezeci de mii de bărbați în stare să scoată sabia. 6 Între ei n-a numărat și pe Levi și Beniamin , căci porunca împăratului i se părea o urâciune.
Ciuma
7 Porunca aceasta n-a plăcut lui Dumnezeu, care a lovit pe Israel. 8 Și David a zis lui Dumnezeu: „Am săvârșit un mare păcat făcând lucrul acesta! Acum, iartă fărădelegea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!” 9 Domnul a vorbit astfel lui Gad, văzătorul lui David: 10 „Du-te și spune lui David: ‘Așa vorbește Domnul: «Îți pun înainte trei urgii; alege una din ele, și te voi lovi cu ea».’ ” 11 Gad s-a dus la David și i-a zis: „Așa vorbește Domnul: ‘Primește 12 sau trei ani de foamete, sau trei luni în timpul cărora să fii nimicit de potrivnicii tăi și atins de sabia vrăjmașilor tăi, sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului și ciuma să fie în țară și îngerul Domnului să ducă nimicirea în tot ținutul lui Israel. Vezi acum ce trebuie să răspund Celui ce mă trimite’.” 13 David a răspuns lui Gad: „Sunt într-o mare strâmtorare! Să cad în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite, dar să nu cad în mâinile oamenilor!” 14 Domnul a trimis ciuma în Israel și au căzut șaptezeci de mii de oameni din Israel. 15 Dumnezeu a trimis un înger la Ierusalim ca să-l nimicească și, pe când îl nimicea, Domnul S-a uitat și I-a părut rău de răul acesta, și a zis îngerului care nimicea: „Destul! Acum, trage-ți mâna înapoi!” Îngerul Domnului stătea lângă aria lui Ornan, Iebusitul. 16 David a ridicat ochii și a văzut pe îngerul Domnului stând între pământ și cer și ținând în mână sabia scoasă și întoarsă împotriva Ierusalimului. Atunci, David și bătrânii, înveliți cu saci, au căzut cu fața la pământ. 17 Și David a zis lui Dumnezeu: „Oare n-am poruncit eu numărătoarea poporului? Eu am păcătuit și am făcut răul acesta, dar oile acestea ce au făcut oare? Doamne, Dumnezeul meu, mâna Ta să fie dar peste mine și peste casa tatălui meu și să nu piardă pe poporul Tău!” 18 Îngerul Domnului a spus lui Gad să vorbească lui David, să se suie să ridice un altar Domnului în aria lui Ornan, Iebusitul. 19 David s-a suit, după cuvântul pe care-l spusese Gad în Numele Domnului. 20 Ornan s-a întors și a văzut îngerul, și cei patru fii ai lui s-au ascuns împreună cu el: treiera grâul atunci. 21 Când a ajuns David la Ornan, Ornan s-a uitat și a zărit pe David, apoi a ieșit din arie și s-a închinat înaintea lui David, cu fața la pământ. 22 David a zis lui Ornan: „Dă-mi locul ariei să zidesc în el un altar Domnului; dă-mi-l pe prețul lui în argint, ca să se depărteze urgia de deasupra poporului.” 23 Ornan a răspuns lui David: „Ia-l și să facă domnul meu împăratul ce va crede; iată eu dau boii pentru arderea-de-tot, carele în loc de lemne și grâul pentru darul de mâncare, toate le dau.” 24 Dar împăratul David a zis lui Ornan: „Nu! Vreau să-l cumpăr pe prețul lui în argint, căci nu voi da Domnului ce este al tău și nu voi aduce o ardere-de-tot care să nu mă coste nimic.” 25 Și David a dat lui Ornan șase sute de sicli de aur pentru locul ariei. 26 David a zidit acolo un altar Domnului și a adus arderi-de-tot și jertfe de mulțumire. A chemat pe Domnul și Domnul i-a răspuns prin foc , care s-a pogorât din cer pe altarul arderii-de-tot. 27 Atunci, Domnul a vorbit îngerului, care și-a vârât iarăși sabia în teacă. 28 Pe vremea aceasta, David, văzând că Domnul îl ascultase în aria lui Ornan, Iebusitul, aducea jertfe acolo. 29 Dar locașul Domnului, făcut de Moise în pustie, și altarul arderilor-de-tot erau atunci pe înălțimea Gabaonului. 30 David nu putea să meargă înaintea acestui altar să caute pe Dumnezeu, pentru că îl înspăimântase sabia îngerului Domnului.