Mâncarea jertfită idolilor
1 Cu privire la ceea ce este jertfit idolilor, știm că toți avem cunoștință. Însă cunoștința îngâmfă, pe când dragostea consolidează. 2 Dacă cineva crede că știe ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. 3 Dacă însă cineva Îl iubește pe Dumnezeu, atunci acesta este cunoscut de către Dumnezeu. 4 Așadar, cu privire la mâncarea jertfită idolilor, știm că, în lume, un idol este nimic și că nu există decât un singur Dumnezeu. 5 Într-adevăr, chiar dacă există așa-numiți „dumnezei“ în cer sau pe pământ, așa cum există de fapt mulți „dumnezei“ și mulți „domni“ , 6 totuși, pentru noi există un singur Dumnezeu – Tatăl, din Care sunt toate și pentru Care suntem și noi – și un singur Domn: Isus Cristos, prin Care sunt toate și prin Care suntem și noi.
7 Însă nu în toți este cunoștința aceasta. Unii, fiind până acum obișnuiți cu idolii, mănâncă ceva ca fiind jertfit unui idol și astfel conștiința lor, fiind slabă, este pângărită. 8 Dar nu mâncarea ne va duce mai aproape de Dumnezeu. Nu pierdem nimic dacă nu mâncăm din ea , și nu câștigăm nimic dacă mâncăm. 9 Fiți atenți, însă, ca nu cumva dreptul vostru să devină ceva care să-i facă pe cei slabi să cadă. 10 Căci, dacă cineva te vede pe tine, care ai cunoștință, că mănânci în templul unui idol, oare conștiința lui slabă nu-l va încuraja să mănânce ceea ce este jertfit idolilor? 11 Astfel, cel slab piere din cauza cunoștinței tale, el, fratele pentru care a murit Cristos! 12 Când păcătuiți astfel împotriva fraților și le răniți conștiința lor slabă, păcătuiți împotriva lui Cristos. 13 De aceea, dacă o mâncare îl face pe fratele meu să păcătuiască, atunci nu voi mânca în veci carne, ca să nu-l fac pe fratele meu să păcătuiască.
Carnea rămasă de la jertfe
1 În ce privește lucrurile jertfite idolilor, știm că toți avem cunoștință .
Dar cunoștința îngâmfă, pe când dragostea zidește. 2 Dacă crede cineva că știe ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. 3 Dar dacă iubește cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu. 4 Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, știm că în lume un idol este tot una cu nimic și că nu este decât un singur Dumnezeu. 5 Căci chiar dacă ar fi așa-numiții „dumnezei”, fie în cer, fie pe pământ (cum și sunt în adevăr mulți „dumnezei” și mulți „domni”), 6 totuși, pentru noi , nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile și pentru care trăim și noi, și un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile și prin El și noi. 7 Dar nu toți au cunoștința aceasta. Ci unii, fiind obișnuiți până acum cu idolul, mănâncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; și cugetul lor, care este slab, este întinat . 8 Dar nu carnea ne face pe noi plăcuți lui Dumnezeu: nu câștigăm nimic dacă mâncăm din ea și nu pierdem nimic dacă nu mâncăm. 9 Luați seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi. 10 Căci dacă te vede cineva pe tine, care ai cunoștință, că șezi la masă într-un templu de idoli, cugetul lui, care este slab, nu-l va împinge pe el să mănânce din lucrurile jertfite idolilor? 11 Și astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoștințe a ta; el, fratele pentru care a murit Hristos! 12 Dacă păcătuiți astfel împotriva fraților și le răniți cugetul lor slab, păcătuiți împotriva lui Hristos. 13 De aceea, dacă o mâncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască.