Domnia lui Abia peste Iuda
(1 Regi 15:1-8)1 În al optsprezecelea an al regelui Ieroboam, peste Iuda a început să domnească Abia. 2 El a domnit la Ierusalim timp de trei ani. Mama lui se numea Maaca și era fata lui Uriel din Ghiva. Între Abia și Ieroboam a fost război. 3 Abia a început lupta, având o armată de războinici viteji, patru sute de mii de bărbați aleși, iar Ieroboam a așezat în poziție de luptă împotriva acestuia opt sute de mii de bărbați aleși, războinici viteji.
4 Abia s-a urcat pe culmea muntelui Țemaraim, care este în muntele lui Efraim, și a zis: „Ieroboam și întregul Israel, ascultați-mă! 5 Nu știți voi oare că Domnul, Dumnezeul lui Israel, i-a dat pe vecie lui David și urmașilor lui dreptul de domnie peste Israel printr-un legământ de sare? 6 Însă Ieroboam, fiul lui Nebat, slujitorul lui Solomon, fiul lui David, s-a ridicat și s-a răzvrătit împotriva stăpânului său! 7 Niște ticăloși, oameni de nimic, i s-au alăturat și s-au împotrivit lui Roboam, fiul lui Solomon, iar Roboam, fiind tânăr și plăpând, nu le-a putut sta împotrivă.
8 Și acum, voi credeți că vă puteți împotrivi regatului Domnului, care se află în mâna urmașilor lui David, doar pentru că sunteți o mulțime numeroasă și aveți împreună cu voi vițeii de aur pe care Ieroboam vi i-a făcut ca dumnezei? 9 Oare nu voi i-ați alungat pe preoții Domnului, pe urmașii lui Aaron și pe leviți și v-ați făcut apoi preoți după cum fac popoarele celorlalte țări, astfel că oricine venea cu câte un taur și cu șapte berbeci, ca să fie învestit în slujire, devenea preot al celui ce nu este Dumnezeu?
10 Cât despre noi, Domnul este Dumnezeul nostru și noi nu L-am părăsit: preoții care slujesc Domnului sunt urmașii lui Aaron, iar leviții se află la slujbele lor. 11 Noi aducem Domnului arderi-de-tot și tămâie mirositoare în fiecare dimineață și în fiecare seară, așezăm în șiruri pâinea pe masa cea curată și aprindem seară de seară sfeșnicul de aur cu candelele lui. Căci noi îndeplinim responsabilitățile date de Domnul, Dumnezeul nostru! Voi însă L-ați părăsit. 12 Iată că în fruntea noastră este Dumnezeu Însuși, precum și preoții Lui cu trâmbițele răsunătoare, ca să sune împotriva voastră. Fii ai lui Israel, nu vă războiți cu Domnul, Dumnezeul strămoșilor voștri, căci nu veți învinge!“.
13 Atunci Ieroboam i-a chemat în luptă pe cei puși la pândă, ca să atace prin spate, astfel că trupele lui se aflau în fața lui Iuda, iar cei puși la pândă – în spate. 14 Cei din Iuda s-au întors și iată că lupta se desfășura atât în față, cât și în spate. Atunci au strigat către Domnul, iar preoții au sunat din trâmbițe. 15 Bărbații lui Iuda au scos un strigăt de război și, la strigătul de război al bărbaților lui Iuda, Dumnezeu i-a învins pe Ieroboam și pe tot Israelul înaintea lui Abia și a lui Iuda. 16 Fiii lui Israel au fugit dinaintea bărbaților lui Iuda și, astfel, Dumnezeu i-a dat în mâinile lor. 17 Abia și poporul său i-au ucis pe aceștia într-un mare măcel. Au căzut uciși atunci din Israel cinci sute de mii de bărbați aleși. 18 Fiii lui Israel au fost umiliți în acea vreme, iar fiii lui Iuda au fost mai tari, pentru că s-au încrezut în Domnul, Dumnezeul strămoșilor lor.
19 Abia l-a urmărit pe Ieroboam și i-a luat câteva cetăți: Betelul cu satele dimprejurul lui, Ieșana cu satele dimprejurul ei și Efronul cu satele dimprejurul lui. 20 Ieroboam nu și-a mai redobândit puterea în vremea lui Abia și a murit lovit de Domnul. 21 Dar Abia a crescut în putere. El și-a luat paisprezece soții, care i-au născut douăzeci și doi de fii și șaisprezece fete.
22 Celelalte fapte ale lui Abia, căile lui și cuvintele lui sunt scrise în „Relatarea profetului Ido“.
Abia, împăratul lui Iuda
1 În al optsprezecelea an al domniei lui Ieroboam, peste Iuda a început să domnească Abia. 2 El a domnit trei ani la Ierusalim. Mamă-sa se numea Micaia , fata lui Uriel, din Ghibea. Între Abia și Ieroboam a fost război. 3 Abia a început lupta cu o oaste de războinici viteji, patru sute de mii de oameni aleși, și Ieroboam s-a înșiruit de bătaie împotriva lui cu opt sute de mii de oameni aleși, războinici viteji. 4 De pe vârful muntelui Țemaraim , care face parte din muntele lui Efraim, Abia s-a sculat și a zis: „Ascultați-mă, Ieroboame și tot Israelul! 5 Nu trebuie oare să știți că Domnul, Dumnezeul lui Israel, a dat pe vecie domnia peste Israel lui David și fiilor lui printr-un legământ care nu se poate călca? 6 Dar Ieroboam, fiul lui Nebat, slujitorul lui Solomon, fiul lui David, s-a sculat și s-a răzvrătit împotriva stăpânului său. 7 Niște oameni de nimic, oameni răi, s-au strâns la el și s-au împotrivit lui Roboam, fiul lui Solomon. Roboam era tânăr și fricos și nu putea să li se împotrivească. 8 Și acum, voi credeți că puteți ieși biruitori asupra împărăției Domnului, care este în mâinile fiilor lui David, și voi sunteți o mare mulțime și aveți cu voi vițeii de aur pe care vi i-a făcut Ieroboam ca dumnezei. 9 N-ați îndepărtat voi pe preoții Domnului, pe fiii lui Aaron și pe leviți și nu v-ați făcut voi preoți, ca și popoarele celorlalte țări? Oricine venea cu un vițel și șapte berbeci ca să fie sfințit se făcea preot al celui ce nu este Dumnezeu. 10 Dar, cât despre noi, Domnul este Dumnezeul nostru și noi nu L-am părăsit, preoții din slujba Domnului sunt fii ai lui Aaron și leviții stau și își împlinesc slujbele. 11 Noi aducem în fiecare dimineață și în fiecare seară arderi-de-tot Domnului, ardem tămâie mirositoare, punem pâinile pentru punerea înaintea Domnului pe masa cea curată și aprindem în fiecare seară sfeșnicul de aur cu candelele lui, căci păzim poruncile Domnului, Dumnezeului nostru. Dar voi L-ați părăsit. 12 Iată că Dumnezeu și preoții Lui sunt cu noi, în fruntea noastră, și avem și trâmbițele răsunătoare, ca să sunăm din ele împotriva voastră. Copii ai lui Israel, nu faceți război împotriva Domnului, Dumnezeului părinților voștri, căci nu veți avea nicio izbândă!” 13 Ieroboam i-a luat pe dinapoi, cu ajutorul unor oameni puși la pândă, așa că oștile lui erau în fața lui Iuda, iar cei ce stăteau la pândă erau înapoia lor. 14 Cei din Iuda, întorcându-se, au avut de luptat înainte și înapoi. Au strigat către Domnul, și preoții au sunat din trâmbițe. 15 Oamenii lui Iuda au scos un strigăt de război și, la strigătul de război al oamenilor lui Iuda, Domnul a lovit pe Ieroboam și pe tot Israelul dinaintea lui Abia și a lui Iuda. 16 Copiii lui Israel au fugit dinaintea lui Iuda și Dumnezeu i-a dat în mâinile lui. 17 Abia și poporul lui le-au pricinuit o mare înfrângere și cinci sute de mii de oameni aleși au căzut morți printre cei din Israel. 18 Copiii lui Israel au fost smeriți în vremea aceea, și copiii lui Iuda au câștigat biruința pentru că se sprijiniseră pe Domnul, Dumnezeul părinților lor. 19 Abia a urmărit pe Ieroboam și i-a luat cetăți: Betelul cu satele lui, Ieșana cu satele ei și Efronul cu satele lui. 20 Ieroboam n-a mai avut putere pe vremea lui Abia, și Domnul l-a lovit și a murit. 21 Dar Abia a ajuns puternic; a avut paisprezece neveste și a născut douăzeci și doi de fii și șaisprezece fete. 22 Celelalte fapte ale lui Abia, ce a făcut și ce a spus el, sunt scrise în cartea prorocului Ido .