Domnia lui Manase peste Iuda
(2 Regi 21:1-18)1 Manase era în vârstă de doisprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de cincizeci și cinci de ani. 2 El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, practicând urâciunile națiunilor pe care le alungase Domnul dinaintea fiilor lui Israel. 3 A reconstruit înălțimile pe care le dărâmase tatăl său, Ezechia, a ridicat altare baalilor, a făcut stâlpi ai Așerei și s-a închinat întregii armate a cerurilor și i-a slujit. 4 A construit altare în Casa Domnului, despre care Domnul spusese: „În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie“. 5 El a construit altare întregii armate a cerurilor, în cele două curți ale Casei Domnului. 6 Și-a sacrificat fiii în foc în Valea Ben-Hinom, s-a ocupat cu prezicerea, cu interpretarea semnelor și cu vrăjitoria și a apelat la cei ce întreabă duhurile morților și la cei care cheamă spiritele. El a făcut mult rău înaintea ochilor Domnului și L-a mâniat. 7 A pus în Casa lui Dumnezeu chipul cioplit al idolului pe care-l făcuse, în Casa despre care Dumnezeu îi spusese lui David și lui Solomon, fiul acestuia: „În Casa aceasta și în Ierusalim, pe care l-am ales dintre toate cetățile semințiilor lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie. 8 Nu-l voi mai îndepărta pe Israel din țara pe care le-am încredințat-o strămoșilor voștri, dacă vor avea grijă să împlinească tot ce le-am poruncit prin Moise, toată Legea, hotărârile și judecățile“. 9 Însă Manase i-a dus în rătăcire pe cei din Iuda și pe locuitorii Ierusalimului, astfel că ei au făcut mai mult rău decât toate națiunile pe care le nimicise Domnul dinaintea fiilor lui Israel.
10 Domnul le-a vorbit lui Manase și poporului său, însă ei n-au vrut să asculte. 11 De aceea Domnul i-a adus împotriva lor pe conducătorii armatei împăratului Asiriei, care l-au prins pe Manase în capcană, l-au legat cu lanțuri de bronz și l-au dus la Babilon. 12 În timp ce se afla în necaz, el a stăruit înaintea Domnului, Dumnezeul său, și s-a smerit mult înaintea Dumnezeului strămoșilor săi. 13 El s-a rugat, iar Dumnezeu, lăsându-Se înduplecat, i-a ascultat cererea și l-a adus înapoi la Ierusalim, în regatul său. Și Manase a recunoscut că Domnul este Dumnezeu.
14 După aceea, el a construit un zid în afara Cetății lui David, care trecea prin valea din partea de vest a Ghihonului, pe la Poarta Peștilor și încercuia Ofelul; zidul era foarte înalt. A numit conducători de armată pentru toate cetățile fortificate din Iuda, 15 a îndepărtat dumnezeii și idolul din Casa Domnului, precum și toate altarele pe care le construise pe muntele Casei Domnului și în Ierusalim și le-a aruncat în afara cetății. 16 A refăcut altarul Domnului și a adus pe el jertfe de pace și de mulțumire. Apoi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, Dumnezeul lui Israel. 17 Poporul încă mai aducea jertfe pe înălțimi, dar numai Domnului, Dumnezeul lor.
18 Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul său și cuvintele văzătorilor care i-au vorbit în Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel, sunt scrise în „Cronicile regilor lui Israel“. 19 Rugăciunea lui, felul în care i-a răspuns Dumnezeu la rugăciune , toate păcatele și greșelile sale, locurile unde a construit înălțimi și unde a ridicat așere și chipuri cioplite înainte de a se smeri, sunt scrise în „Cronicile văzătorilor“. 20 Manase a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în grădina palatului său. În locul lui a domnit fiul său Amon.
Domnia lui Amon peste Iuda
(2 Regi 21:19-26)21 Amon era în vârstă de douăzeci și doi de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de doi ani. 22 El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, la fel cum făcuse tatăl său Manase. Amon a jertfit și a slujit tuturor chipurilor cioplite făcute de tatăl său Manase. 23 El însă nu s-a smerit înaintea Domnului, așa cum se smerise tatăl său Manase, astfel că Amon acesta și-a mărit tot mai mult vina.
24 Slujitorii lui au conspirat împotriva lui și l-au omorât în palatul lui, 25 dar poporul țării i-a omorât pe toți aceia care conspiraseră împotriva regelui Amon. Apoi, în locul lui Amon , poporul țării l-a numit rege pe Iosia, fiul acestuia.
Manase, împăratul lui Iuda
1 Manase avea doisprezece ani când a ajuns împărat și a domnit cincizeci și cinci de ani la Ierusalim. 2 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. 3 A zidit iarăși înălțimile pe care le dărâmase tatăl său, Ezechia. A ridicat altare Baalilor, a făcut idoli Astarteei, și s-a închinat înaintea întregii oștiri a cerurilor și i-a slujit. 4 A zidit altare în Casa Domnului, măcar că Domnul zisese: „În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie.” 5 A zidit altare întregii oștiri a cerurilor, în cele două curți ale Casei Domnului. 6 Și-a trecut fiii prin foc în valea fiilor lui Hinom; umbla cu descântece și vrăjitorii și ținea la el oameni care chemau duhurile și care-i spuneau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, ca să-L mânie. 7 A pus chipul cioplit al idolului pe care-l făcuse în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu spusese lui David și fiului său Solomon: „În casa aceasta și în Ierusalim, pe care l-am ales din toate semințiile lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie. 8 Nu voi mai strămuta pe Israel din țara pe care am dat-o părinților voștri, numai să caute să împlinească tot ce le-am poruncit, după toată legea, învățăturile și poruncile date prin Moise.” 9 Dar Manase a fost pricina că Iuda și locuitorii Ierusalimului s-au rătăcit și au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. 10 Domnul a vorbit lui Manase și poporului său, dar ei n-au vrut să asculte. 11 Atunci, Domnul a trimis împotriva lor pe căpeteniile oștirii împăratului Asiriei, care au prins pe Manase și l-au pus în lanțuri. L-au legat cu lanțuri de aramă și l-au dus la Babilon. 12 Când a fost la strâmtorare, s-a rugat Domnului, Dumnezeului lui, și s-a smerit adânc înaintea Dumnezeului părinților săi. 13 I-a făcut rugăciuni, și Domnul, lăsându-Se înduplecat, i-a ascultat cererile și l-a adus înapoi la Ierusalim, în împărăția lui. Și Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu. 14 După aceea, a zidit afară din cetatea lui David, la apus, spre Ghihon în vale, un zid care se întindea până la Poarta Peștilor și cu care a înconjurat dealul și l-a făcut foarte înalt. A pus și căpetenii de război în toate cetățile întărite ale lui Iuda. 15 A înlăturat din Casa Domnului dumnezeii străini și idolul Astarteei, a dărâmat toate altarele pe care le zidise pe muntele Casei Domnului și la Ierusalim și le-a aruncat afară din cetate. 16 A așezat din nou altarul Domnului, a adus pe el jertfe de mulțumire și de laudă și a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, Dumnezeului lui Israel. 17 Poporul jertfea tot pe înălțimi, dar numai Domnului, Dumnezeului său. 18 Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul lui și cuvintele prorocilor care i-au vorbit în Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel, sunt scrise în faptele împăraților lui Israel. 19 Rugăciunea lui și felul în care l-a ascultat Dumnezeu, păcatele și nelegiuirile lui, locurile unde a zidit înălțimi și a înălțat idoli Astarteei și chipuri cioplite înainte de a se smeri sunt scrise în cartea lui Hozai. 20 Manase a adormit cu părinții săi și a fost îngropat în casa lui. Și, în locul lui, a domnit fiul său Amon.
Amon, împăratul lui Iuda
21 Amon avea douăzeci și doi de ani când a ajuns împărat și a domnit doi ani la Ierusalim. 22 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său, Manase. A adus jertfe tuturor chipurilor cioplite pe care le făcuse tatăl său, Manase, și le-a slujit. 23 Și nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său, Manase, căci Amon s-a făcut din ce în ce mai vinovat. 24 Slujitorii lui au uneltit împotriva lui și l-au omorât în casa lui. 25 Dar poporul țării a ucis pe toți cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon. Și, în locul lui, poporul țării a pus împărat pe fiul său Iosia.