Ziua Domnului
1 Preaiubiților, aceasta este deja a doua scrisoare pe care v-o scriu. În ambele încerc să vă trezesc mintea sinceră printr-o înștiințare, 2 ca să vă amintiți de cuvintele spuse mai înainte de sfinții profeți și de porunca Domnului și Mântuitorului, dată prin apostolii voștri.
3 Înainte de toate, să știți că în zilele de pe urmă vor veni batjocoritori plini de batjocură, care vor trăi după poftele lor 4 și vor zice: „Unde este promisiunea venirii Lui? Fiindcă, de când au adormit strămoșii noștri , toate rămân așa cum au fost de la începutul creației!“. 5 Căci ei înadins ignoră faptul că, în trecut, erau ceruri și un pământ creat prin Cuvântul lui Dumnezeu, din apă și prin apă, 6 prin care lumea de atunci a fost distrusă, când a fost acoperită de apă. 7 Însă cerurile și pământul de acum sunt păstrate pentru foc prin același Cuvânt, fiind păzite până în Ziua Judecății și a distrugerii oamenilor lipsiți de evlavie.
8 Preaiubiților, nu ignorați faptul că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, iar o mie de ani sunt ca o zi. 9 Domnul nu întârzie să-Și împlinească promisiunea, așa cum înțeleg unii întârzierea, ci este răbdător față de voi. El nu dorește ca vreunul să piară, ci dorește ca toți să ajungă la pocăință. 10 Însă ziua Domnului va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, corpurile cerești vor fi topite prin ardere, iar pământul și lucrările de pe el vor fi dezvăluite.
11 Așadar, fiindcă toate aceste lucruri se vor topi astfel, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, având o purtare sfântă și evlavioasă 12 și așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu? În ziua aceea, cerurile vor fi distruse prin foc, iar elementele vor fi topite prin ardere. 13 Dar noi, conform promisiunii Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care locuiește dreptatea.
14 De aceea, preaiubiților, în timp ce așteptați aceste lucruri, străduiți-vă să fiți găsiți de El în pace, cu integritate și fără vină. 15 Considerați îndelunga răbdare a Domnului nostru ca fiind mântuire, așa cum v-a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea care i-a fost dată, 16 căci așa face în toate scrisorile lui, când vorbește despre aceste lucruri. În ele sunt lucruri greu de înțeles, pe care cei neștiutori și lipsiți de consecvență le interpretează greșit, ca pe celelalte Scripturi, spre propria lor distrugere. 17 Voi, deci, preaiubiților, cunoscând acestea mai dinainte, păziți-vă, ca nu cumva să fiți duși de rătăcirea acestor nelegiuiți și să vă pierdeți fermitatea. 18 Dimpotrivă, voi să creșteți în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos!
A Lui să fie gloria acum și în ziua veșniciei! Amin.
1 Preaiubiților, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înștiințări, 2 ca să vă fac să vă aduceți aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinții proroci și de porunca Domnului și Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voștri. 3 Înainte de toate, să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, 4 și vor zice: „Unde este făgăduința venirii Lui? Căci de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii!” 5 Căci înadins se fac că nu știu că odinioară erau ceruri și un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă și cu ajutorul apei 6 și că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. 7 Iar cerurile și pământul de acum sunt păzite și păstrate, prin același Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată și de pieire a oamenilor nelegiuiți. 8 Dar, preaiubiților, să nu uitați un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sunt ca o zi. 9 Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință. 10 Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură, și pământul, cu tot ce este pe el, va arde. 11 Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, 12 așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri și trupurile cerești se vor topi de căldura focului? 13 Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea. 14 De aceea, preaiubiților, fiindcă așteptați aceste lucruri, siliți-vă să fiți găsiți înaintea Lui fără prihană, fără vină și în pace. 15 Să credeți că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea dată lui, 16 ca și în toate epistolele lui, când vorbește despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înțeles, pe care cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. 17 Voi deci, preaiubiților, știind mai dinainte aceste lucruri, păziți-vă , ca nu cumva să vă lăsați târâți de rătăcirea acestor nelegiuiți și să vă pierdeți tăria, 18 ci creșteți în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava acum și în ziua veșniciei. Amin.