Răutatea oamenilor în zilele de pe urmă
1 Să știi că în zilele de pe urmă vor fi vremuri grele. 2 Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, aroganți, blasfemiatori, neascultători de părinți, nemulțumitori, lipsiți de sfințenie, 3 fără afecțiune, neiertători, calomniatori, fără stăpânire de sine, sălbatici, neiubitori de bine, 4 trădători, nesăbuiți, încrezuți, iubitori mai degrabă de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, 5 având o formă de evlavie, dar negându-i puterea. Ferește-te de astfel de oameni.
6 Căci dintre aceștia sunt cei care se furișează în case și pun stăpânire pe femeile ușuratice, împovărate de păcate, conduse de diferite pofte, 7 care întotdeauna învață, dar nu pot ajunge la cunoașterea adevărului. 8 Așa cum Iannes și Iambres i s-au împotrivit lui Moise, tot astfel și acești oameni cu minți pervertite se împotrivesc adevărului, fiind descalificați în ce privește credința. 9 Dar ei nu vor mai înainta mult, pentru că, la fel ca în cazul celor doi, nebunia lor va fi arătată tuturor.
Îndemnuri pentru Timotei
10 Însă tu mi-ai urmărit îndeaproape învățătura, comportamentul, țelul, credința, îndelunga răbdare, dragostea, perseverența, 11 persecuțiile și suferințele, lucrurile care mi s-au întâmplat în Antiohia, în Iconia și în Listra. Am îndurat astfel de persecuții, dar Domnul m-a scăpat din toate. 12 Toți cei ce vor să trăiască o viață evlavioasă în Cristos Isus vor fi persecutați. 13 Dar oamenii răi și impostorii vor merge din rău în mai rău, ducându-i în rătăcire pe alții și rătăcindu-se ei înșiși. 14 Însă tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ai ajuns convins. Tu știi de la cine le-ai învățat 15 și cum, din copilărie, ai cunoscut Sfintele Scripturi, care-ți pot da înțelepciunea ce duce la mântuire prin credința în Cristos Isus. 16 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos să învețe, să mustre, să corecteze, să disciplineze în ce privește dreptatea, 17 pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și pe deplin echipat pentru orice lucrare bună.
1 Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. 2 Căci oamenii vor fi iubitori de sine , iubitori de bani , lăudăroși , trufași , hulitori , neascultători de părinți , nemulțumitori, fără evlavie, 3 fără dragoste firească, neînduplecați, clevetitori , neînfrânați , neîmblânziți, neiubitori de bine, 4 vânzători , obraznici, îngâmfați; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, 5 având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea . Depărtează-te de oamenii aceștia . 6 Sunt printre ei unii care se vâră prin case și momesc pe femeile ușuratice îngreuiate de păcate și frământate de felurite pofte, 7 care învață întotdeauna și nu pot ajunge niciodată la deplina cunoștință a adevărului. 8 După cum Iane și Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot așa și oamenii aceștia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricați la minte și osândiți în ceea ce privește credința. 9 Dar nu vor mai înainta căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată și a celor doi oameni. 10 Tu, însă , ai urmărit de aproape învățătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credința mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, 11 prigonirile și suferințele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia și în Listra. Știi ce prigoniri am răbdat, și totuși Domnul m-a izbăvit din toate. 12 De altfel, toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți. 13 Dar oamenii răi și înșelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alții și se vor amăgi și pe ei înșiși. 14 Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ești deplin încredințat, căci știi de la cine le-ai învățat: 15 din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire, prin credința în Hristos Isus. 16 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, 17 pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.