Vedenia cu cele patru fiare
1 În primul an al lui Belșațar, împăratul Babilonului, Daniel a avut un vis și vedenii în minte, în timp ce era în patul lui. După aceea, el a scris visul. Începând istorisirea cuvintelor, 2 Daniel a spus astfel:
„În timpul vedeniei mele de noapte, m-am uitat și iată că cele patru vânturi ale cerului au pornit pe marea cea mare. 3 Și patru fiare mari, diferite una de cealaltă, au ieșit din mare.
4 Prima semăna cu un leu și avea aripi de vultur. M-am uitat până când i-au fost smulse aripile, a fost ridicată de la pământ, a stat în picioare ca un om și i s-a dat o inimă de om.
5 Și, iată că o altă fiară, a doua, era ca un urs. Ea stătea culcată pe o parte, ținând trei coaste în gură, între colți. Și i s-a zis astfel: «Ridică-te și mănâncă multă carne!».
6 După aceea, m-am uitat și iată că mai era o alta, ca un leopard. Fiara aceasta avea pe spate patru aripi ca de pasăre și patru capete; și i s-a dat stăpânire.
7 După aceea, în timpul vedeniilor mele de noapte, m-am uitat și iată că era o a patra fiară, înfricoșătoare, înspăimântătoare și foarte puternică. Avea două rânduri mari de dinți de fier, devora, sfărâma și călca resturile în picioare. Era diferită de toate fiarele de mai înainte și avea zece coarne.
8 Mă uitam cu atenție la coarne și iată că a apărut între ele un alt corn, mai mic, iar trei dintre primele coarne au fost dezrădăcinate dinaintea lui. Acest corn avea niște ochi ca ochii de om și o gură care vorbea cu aroganță. 9 M-am uitat până când
niște tronuri au fost așezate
și un Îmbătrânit de zile a luat loc.
Haina Lui era albă ca zăpada,
iar părul capului Său era ca lâna curată.
Tronul Lui era flăcări de foc,
iar roțile tronului erau un foc aprins.
10 Un râu de foc curgea
ieșind dinaintea Lui.
Mii de mii Îi slujeau
și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui.
S-a ținut judecata
și niște cărți au fost deschise.
11 Am continuat să mă uit din cauza răsunetului cuvintelor trufașe pe care cornul acela le rostea. M-am uitat până când fiara a fost ucisă și trupul ei a fost distrus și aruncat în foc, ca să fie ars. 12 Celorlalte fiare li s-a luat stăpânirea, dar li s-a îngăduit o prelungire a vieții până la o vreme și un timp anume .
13 În timpul vedeniilor mele de noapte, m-am uitat
și iată, odată cu norii cerului,
venea Cineva Care era ca un fiu al omului.
El S-a apropiat de Cel Îmbătrânit de zile
și a fost adus înaintea Acestuia.
14 Lui I s-a dat stăpânirea, onoarea și Împărăția,
ca să-I slujească toate popoarele,
națiunile și oamenii de orice limbă!
Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică,
o stăpânire care nu va trece,
iar Împărăția Lui nu va fi distrusă!
Interpretarea vedeniei
15 Eu, Daniel, m-am tulburat în duhul meu, și vedeniile din mintea mea m-au înspăimântat. 16 M-am apropiat de unul dintre cei ce stăteau în preajmă și i-am cerut adevărul cu privire la toate acestea.
El mi-a vorbit și mi-a făcut cunoscută interpretarea acestor lucruri: 17 «Aceste patru fiare mari sunt patru împărați care se vor ridica pe pământ. 18 Dar sfinții Celui Preaînalt vor primi Împărăția și o vor stăpâni pe vecie, pentru veci de veci».
19 Apoi am dorit să mă lămuresc cu privire la fiara a patra, care era diferită de toate celelalte și foarte înfricoșătoare; avea colți de fier și gheare de bronz, devora, sfărâma și călca resturile în picioare. 20 Am dorit să mă lămuresc și cu privire la cele zece coarne de pe capul ei, precum și cu privire la celălalt corn care ieșise și dinaintea căruia căzuseră trei, acel corn care avea ochi, o gură care vorbea cu aroganță și o înfățișare mai impunătoare decât a celorlalte. 21 M-am uitat iarăși și am văzut cum cornul acela a făcut război cu sfinții și a putut să-i învingă, 22 până când a venit Cel Îmbătrânit de zile și a făcut dreptate sfinților Celui Preaînalt și până când a sosit vremea când sfinții au luat în stăpânire Împărăția.
23 Iată ce mi -a zis: «Fiara a patra este o a patra împărăție care va fi pe pământ. Ea va fi diferită de toate celelalte împărății; va devora tot pământul, îl va călca în picioare și-l va sfărâma. 24 Iar cele zece coarne sunt zece împărați care se vor ridica din împărăția aceasta. După ei se va ridica un altul, dar el va fi diferit de predecesorii săi și îi va umili pe trei împărați. 25 El va rosti cuvinte împotriva Celui Preaînalt și îi va asupri pe sfinții Celui Preaînalt. Se va gândi să schimbe vremurile și legea, iar sfinții vor fi dați în mâna lui o vreme, vremuri și o jumătate de vreme.
26 Dar va fi o judecată și i se va lua stăpânirea, ca să fie distrusă și nimicită pentru totdeauna. 27 Apoi domnia, stăpânirea și măreția împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri vor fi date poporului sfinților Celui Preaînalt. Împărăția Lui este o împărăție veșnică și toate stăpânirile Îi vor sluji și Îl vor asculta».
28 Aici s-au încheiat cuvintele. Pe mine, Daniel, m-au înspăimântat foarte tare gândurile mele și mi s-a schimbat culoarea feței, dar am păstrat cuvintele în inima mea.
Vedeniile lui Daniel
1 În anul dintâi al lui Belșațar, împăratul Babilonului, Daniel a visat un vis și a avut vedenii în mintea lui pe când era în pat. În urmă a scris visul și a istorisit lucrurile de căpetenie. 2 Daniel a început și a zis: „În vedenia mea de noapte, am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare. 3 Și patru fiare mari au ieșit din mare, deosebite una de alta. 4 Cea dintâi semăna cu un leu și avea aripi de vultur. M-am uitat la ea până în clipa când i s-au smuls aripile și, sculându-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om și i s-a dat o inimă de om. 5 Și iată că o a doua fiară era ca un urs și stătea într-o rână; avea trei coaste în gură, între dinți, și i s-a zis: ‘Scoală-te, și mănâncă multă carne!’ 6 După aceea m-am uitat mai departe și iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea și patru capete și i s-a dat stăpânire. 7 După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte și iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare și de puternică; avea niște dinți mari de fier, mânca, sfărâma și călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte și avea zece coarne. 8 M-am uitat cu băgare de seamă la coarne și iată că un alt corn mic a ieșit din mijlocul lor și, dinaintea acestui corn, au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Și cornul acesta avea niște ochi ca ochii de om și o gură care vorbea cu trufie. 9 Mă uitam la aceste lucruri până când s-au așezat niște scaune de domnie. Și un Îmbătrânit de zile a șezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada și părul capului Lui era ca niște lână curată; scaunul Lui de domnie era ca niște flăcări de foc și roțile Lui, ca un foc aprins. 10 Un râu de foc curgea și ieșea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecata și s-au deschis cărțile. 11 Eu mă uitam mereu din pricina cuvintelor pline de trufie pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă și trupul ei a fost nimicit și aruncat în foc, ca să fie ars. 12 Și celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieții până la o vreme și un ceas anumit. 13 M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte și iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile și a fost adus înaintea Lui. 14 I S-a dat stăpânire, slavă și putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele , neamurile și oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică și nu va trece nicidecum și Împărăția Lui nu va fi nimicită niciodată. 15 Eu, Daniel, m-am tulburat cu duhul și vedeniile din capul meu m-au înspăimântat. 16 M-am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo și l-am rugat să-mi dea lămuriri temeinice cu privire la toate aceste lucruri. El mi-a vorbit și mi le-a tâlcuit astfel: 17 ‘Aceste patru fiare mari sunt patru împărați care se vor ridica pe pământ. 18 Dar sfinții Celui Preaînalt vor primi împărăția și vor stăpâni împărăția în veci, din veșnicie în veșnicie.’ 19 În urmă am dorit să știu adevărul asupra fiarei a patra – care se deosebea de toate celelalte și era nespus de grozavă: avea dinți de fier și gheare de aramă, mânca, sfărâma și călca în picioare ce rămânea – 20 și asupra celor zece coarne pe care le avea în cap, și asupra celuilalt corn care ieșise și înaintea căruia căzuseră trei, asupra cornului acestuia, care avea ochi, o gură care vorbea cu trufie și avea o înfățișare mai mare decât celelalte coarne. 21 Am văzut, de asemenea, cum cornul acesta a făcut război sfinților și i-a biruit, 22 până când a venit Cel Îmbătrânit de zile și a făcut dreptate sfinților Celui Preaînalt, și a venit vremea când sfinții au luat în stăpânire împărăția. 23 El mi-a vorbit așa: ‘Fiara a patra este o a patra împărăție care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâșia tot pământul, îl va călca în picioare și-l va zdrobi. 24 Cele zece coarne înseamnă că din împărăția aceasta se vor ridica zece împărați. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintașii lui și va doborî trei împărați. 25 El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinții Celui Preaînalt și se va încumeta să schimbe vremurile și legea, și sfinții vor fi dați în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme. 26 Apoi va veni judecata și i se va lua stăpânirea, care va fi prăbușită și nimicită pentru totdeauna. 27 Dar domnia , stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinților Celui Preaînalt. Împărăția Lui este o împărăție veșnică și toate puterile Îi vor sluji și-L vor asculta!’ 28 Aici s-au sfârșit cuvintele. Pe mine, Daniel, m-au tulburat nespus de mult gândurile mele și mi s-a schimbat culoarea feței, dar am păstrat cuvintele acestea în inima mea.