Sărbătoarea Azimelor și răscumpărarea întâilor născuți
1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2 „Sfințește pentru Mine orice întâi născut, care este băiat, dintre fiii lui Israel. Primul rod al pântecului, atât dintre oameni, cât și dintre animale, este al Meu“.
3 Moise a zis poporului: „Aduceți-vă aminte de ziua aceasta, în care ați ieșit din Egipt, din casa sclavilor, pentru că Domnul v-a scos de acolo cu mână tare. Să nu se mănânce pâine dospită. 4 Astăzi ieșiți, în luna abib. 5 Când Domnul te va duce în țara canaaniților, a hitiților, a amoriților, a hiviților și a iebusiților, țară pe care El a jurat strămoșilor tăi că ți-o va da, o țară în care curge lapte și miere, să ții această slujbă în luna aceasta. 6 Șapte zile să mănânci azime, iar în a șaptea zi să fie o sărbătoare în cinstea Domnului. 7 Timp de șapte zile să se mănânce azime. Să nu se vadă la tine pâine dospită și niciun fel de aluat să nu fie văzut pe întreg teritoriul tău. 8 Să istorisești copilului tău în ziua aceea, zicând: «Aceasta este o aducere-aminte a ceea ce a făcut Domnul pentru mine când am ieșit din Egipt». 9 Să fie pentru tine ca un semn pe mână și ca un semn de aducere-aminte pe frunte, pentru ca Legea Domnului să fie pe buzele tale. Căci Domnul te-a scos din Egipt cu mână tare. 10 Să ții această hotărâre la vremea ei, în fiecare an. 11 Când Domnul te va duce în țara canaaniților, așa cum ți-a jurat ție și strămoșilor tăi, și ți-o va da, 12 să închini Domnului pe toți aceia care vor fi primul rod al pântecului. Toți întâii născuți dintre vitele tale să fie ai Domnului și anume fiecare mascul. 13 Dar orice întâi născut al măgăriței să-l răscumperi cu un miel, iar dacă nu-l răscumperi, să-i frângi gâtul. De asemenea, să-l răscumperi pe fiecare întâi născut dintre fiii tăi. 14 Iar când fiul tău te va întreba într-o bună zi: «Ce înseamnă aceasta?», tu să-i răspunzi: «Domnul ne-a scos din Egipt, din casa sclavilor, cu mână puternică. 15 Când Faraon s-a încăpățânat să nu ne lase să plecăm, Domnul i-a ucis pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al omului până la întâiul născut al animalelor. De aceea jertfesc Domnului primul mascul al fiecărui animal și-l răscumpăr pe fiecare întâi născut dintre fiii mei. 16 Aceasta să-ți fie ca un semn pe mână și ca niște bentițe pe frunte, căci Domnul ne-a scos din Egipt cu mână puternic㻓.
Trecerea Mării Roșii
17 Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a condus pe drumul spre țara filistenilor, deși era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „Nu cumva, văzând războiul, poporului să-i pară rău și să se întoarcă în Egipt“. 18 Astfel, Dumnezeu a condus poporul, punându-l să ocolească pe drumul spre deșert, către Marea Roșie. Fiii lui Israel au ieșit din țara Egiptului pregătiți pentru război.
19 Moise a luat cu el osemintele lui Iosif, care-i pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu va veni sigur la voi. Să luați atunci osemintele mele de aici“ .
20 Ei au plecat din Sucot și apoi și-au așezat tabăra la Etam, la marginea deșertului. 21 Ca să-i conducă pe drum, Domnul a mers înaintea lor într-un stâlp de nor ziua și într-un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât și noaptea. 22 Nici stâlpul de nor din timpul zilei, nici stâlpul de foc din timpul nopții nu se depărta dinaintea poporului.
Paștele și întâii născuți
1 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 2 „Pune-Mi deoparte ca sfânt pe orice întâi născut, pe orice întâi născut dintre copiii lui Israel, atât dintre oameni, cât și dintre dobitoace: este al Meu.” 3 Moise a zis poporului: „Aduceți-vă aminte de ziua aceasta, când ați ieșit din Egipt, din casa robiei, căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu mâncați pâine dospită. 4 Astăzi ieșiți, în luna spicelor . 5 Când te va duce Domnul în țara canaaniților, hetiților, amoriților, heviților și iebusiților, pe care a jurat părinților tăi că ți-o va da, țară unde curge lapte și miere, să ții următoarea slujbă în luna aceasta. 6 Timp de șapte zile , să mănânci azimi, și în ziua a șaptea, să fie o sărbătoare în cinstea Domnului. 7 În timpul celor șapte zile, să mâncați azimi; să nu se vadă la tine nimic dospit, nici aluat, pe toată întinderea țării tale. 8 Să spui atunci fiului tău: ‘Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine, când am ieșit din Egipt.’ 9 Să-ți fie ca un semn pe mână și ca un semn de aducere-aminte pe frunte, între ochii tăi, pentru ca Legea Domnului să fie totdeauna în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt. 10 Să ții porunca aceasta la vremea hotărâtă, din an în an. 11 Când te va aduce Domnul în țara canaaniților, cum a jurat ție și părinților tăi, și când ți-o va da, 12 să închini Domnului pe orice întâi născut, chiar pe orice întâi născut din vitele pe care le vei avea: orice parte bărbătească este a Domnului. 13 Să răscumperi cu un miel pe orice întâi născut al măgăriței, iar dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să răscumperi, de asemenea, pe orice întâi născut de parte bărbătească dintre fiii tăi. 14 Și când te va întreba fiul tău într-o zi: ‘Ce înseamnă lucrul acesta?’ să-i răspunzi: ‘Prin mâna Lui cea atotputernică, Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei; 15 și, fiindcă Faraon se încăpățâna și nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a omorât pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâii născuți ai oamenilor până la întâii născuți ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întâi născut de parte bărbătească, și răscumpăr pe orice întâi născut dintre fiii mei. 16 Să-ți fie ca un semn pe mână și ca un semn de aducere-aminte pe frunte, între ochi, căci prin mâna Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt’.”
Călătoria spre pustie
17 După ce Faraon a lăsat pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în țara filistenilor, măcar că era mai aproape, căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului văzând războiul și să se întoarcă în Egipt.” 18 Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre Marea Roșie. Copiii lui Israel au ieșit înarmați din țara Egiptului. 19 Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu , să luați cu voi oasele mele de aici.” 20 Au plecat din Sucot și au tăbărât la Etam, la marginea pustiei. 21 Domnul mergea înaintea lor: ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă și ziua, și noaptea. 22 Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopții.