Vițelul de aur
(Deut. 9:7-21, Deut. 25-29)
1 Când poporul a văzut că Moise întârzie să coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron și i-a zis:
‒ Ridică-te! Fă-ne niște dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci nu știm ce s-a întâmplat cu acest Moise, bărbatul care ne-a scos din țara Egiptului.
2 Aaron le-a răspuns:
‒ Scoateți cerceii de aur din urechile soțiilor voastre, ale fiilor voștri și ale fiicelor voastre și aduceți-i la mine!
3 Și toți și-au scos cerceii de aur din urechi și i-au adus la Aaron. 4 El a luat aurul din mâna lor, l-a bătut cu o unealtă și a făcut din el un vițel turnat. Ei au zis: „Israel, aceștia sunt dumnezeii tăi care te-au scos din țara Egiptului!“. 5 Când a văzut Aaron lucrul acesta, a construit un altar înaintea lui și a zis: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului“. 6 A doua zi s-au sculat dis-de-dimineață și au adus arderi-de-tot și jertfe de pace. Poporul s-a așezat să mănânce și să bea, apoi s-a ridicat să se distreze.
7 Domnul i-a zis lui Moise:
‒ Du-te, coboară de pe munte , căci poporul tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului, s-a pervertit. 8 S-au abătut repede de la calea pe care le-am poruncit-o. Și-au făcut un vițel turnat, s-au închinat înaintea lui, i-au adus jertfe și au zis: „Israel, aceștia sunt dumnezeii tăi care te-au scos din țara Egiptului!“.
9 Domnul i-a zis lui Moise:
‒ M-am uitat la acest popor și iată că este un popor încăpățânat. 10 Acum, lasă-Mă! Mânia Mea se va aprinde împotriva lor și-i voi nimici, iar din tine voi face o națiune mare.
11 Dar Moise a stăruit înaintea Domnului, Dumnezeul său, zicând:
Doamne, de ce să se aprindă mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului cu mare putere și cu mână tare? 12 De ce să zică egiptenii: „Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munți și să-i șteargă de pe fața pământului“. Retrage-Ți mânia de la ei și lasă-Te de răul pe care vrei să-l faci poporului Tău. 13 Adu-Ți aminte de Avraam, Isaac și Israel, slujitorii Tăi, cărora le-ai jurat pe Tine Însuți, zicându-le: „Vă voi înmulți urmașii ca stelele cerurilor, și toată această țară, pe care v-am promis-o, o voi da urmașilor voștri, iar ei o vor moșteni pentru totdeauna“.
14 Atunci Domnul a renunțat la răul pe care avea de gând să-l facă poporului Său.
15 Apoi Moise s-a întors și a coborât de pe munte cu cele două table ale Mărturiei în mâini, table care erau scrise pe ambele părți, scrise pe față și pe spate. 16 Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu și scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table.
17 Când Iosua a auzit zgomotul făcut de poporul care striga, i-a zis lui Moise:
‒ Este zgomot de război în tabără.
18 Moise a răspuns:
‒ Nu este strigăt de victorie, nici vaiet de înfrângere. Ce aud eu este glasul unor oameni care cântă.
19 În timp ce se apropia de tabără, Moise a văzut vițelul și dansul. Atunci el s-a mâniat, a aruncat tablele din mâini și le-a sfărâmat de poalele muntelui. 20 A luat vițelul pe care l-au făcut și l-a ars în foc. L-a măcinat până s-a făcut cenușă, apoi a împrăștiat cenușa pe apă și a dat-o fiilor lui Israel s-o bea.
21 Moise i-a zis lui Aaron:
‒ Ce ți-a făcut acest popor, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare?
22 Aaron a răspuns:
‒ Să nu se aprindă mânia stăpânului meu. Tu cunoști poporul acesta și știi că este pornit la rău. 23 Ei mi-au zis: „Fă-ne niște dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci nu știm ce s-a întâmplat cu acest Moise, bărbatul care ne-a scos din țara Egiptului“. 24 Atunci eu le-am răspuns: „Oricine are aur să-l scoată!“. Ei mi l-au dat, iar eu l-am aruncat în foc și din el a ieșit vițelul acesta.
25 Când a văzut Moise că poporul era fără frâu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu și de batjocură înaintea dușmanilor lui, 26 a stat la intrarea în tabără și a zis: „Cine este de partea Domnului să vină la mine!“. Toți leviții s-au adunat în jurul lui.
27 El le-a zis: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Fiecare să-și ia sabia! Întoarceți-vă și străbateți tabăra din poartă în poartă, și fiecare să-și omoare fratele, prietenul și vecinul»“. 28 Leviții au făcut așa cum le-a poruncit Moise și aproape trei mii de oameni au căzut în ziua aceea. 29 Apoi Moise le-a zis: „Astăzi v-ați dedicat Domnului, fiecare cu prețul fiului și al fratelui său, aducând binecuvântare peste voi“.
Mijlocirea lui Moise
30 În ziua următoare, Moise a zis poporului: „Ați făcut un mare păcat. Acum mă voi sui la Domnul; poate voi reuși să fac ispășire pentru păcatul vostru“.
31 Moise s-a întors la Domnul și a zis:
‒ Ah, poporul acesta a comis un mare păcat, făcându-și dumnezei din aur. 32 Dar acum, dacă dorești , iartă-i păcatul! Dacă nu, Te rog, șterge-mă din Cartea Ta, pe care ai scris-o.
33 Domnul i-a zis lui Moise:
‒ Pe acela care a păcătuit împotriva Mea îl voi șterge din Cartea Mea. 34 Acum du-te și condu poporul spre locul despre care ți-am spus. Iată că Îngerul Meu va merge înaintea ta. Totuși, atunci când va veni ziua pedepsei, îi voi pedepsi pentru păcatul lor.
35 Domnul a lovit poporul pentru ceea ce făcuseră cu vițelul făcut de Aaron.
Vițelul de aur
1 Poporul, văzând că Moise zăbovește să se coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron și i-a zis : „Haide, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră, căci Moise, omul acela care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a făcut!” 2 Aaron le-a răspuns: „Scoateți cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor și fiicelor voastre și aduceți-i la mine.” 3 Și toți și-au scos cerceii de aur din urechi și i-au adus lui Aaron. 4 El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta și a făcut un vițel turnat. Și ei au zis: „Israele, iată dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului!” 5 Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui și a strigat: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!” 6 A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineață și au adus arderi-de-tot și jertfe de mulțumire . Poporul a șezut de a mâncat și a băut; apoi s-au sculat să joace.
Mânia lui Dumnezeu
7 Domnul a zis lui Moise : „Scoală și pogoară-te, căci poporul tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului, s-a stricat. 8 Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; și-au făcut un vițel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe și au zis: ‘Israele , iată dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului!’ ” 9 Domnul a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpățânat. 10 Acum , lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor și-i voi mistui, dar pe tine te voi face strămoșul unui neam mare.” 11 Moise s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, și a zis: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului cu mare putere și cu mână tare? 12 Pentru ce să zică egiptenii: ‘Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munți și ca să-i șteargă de pe fața pământului?’ Întoarce-Te din iuțeala mâniei Tale și lasă-Te de răul acesta pe care vrei să-l faci poporului Tău. 13 Adu-ți aminte de Avraam, de Isaac și de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine Însuți: ‘Voi înmulți sămânța voastră ca stelele cerului, voi da urmașilor voștri toată țara aceasta de care am vorbit, și ei o vor stăpâni în veac’.” 14 Și Domnul S-a lăsat de răul, pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.
Mânia lui Moise
15 Moise s-a întors și s-a pogorât de pe munte cu cele două table ale mărturiei în mână. Tablele erau scrise pe amândouă părțile, pe o parte și pe alta. 16 Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu și scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table. 17 Iosua a auzit glasul poporului, care scotea strigăte, și a zis lui Moise: „În tabără este un strigăt de război!” 18 Moise a răspuns: „Strigătul aceasta nu-i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiți; ce aud eu este glasul unor oameni care cântă!” 19 Și, pe când se apropia de tabără, a văzut vițelul și jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână și le-a sfărâmat de piciorul muntelui. 20 A luat vițelul pe care-l făcuseră ei și l-a ars în foc; l-a prefăcut în cenușă, a presărat cenușa pe fața apei și a dat-o copiilor lui Israel s-o bea. 21 Moise a zis lui Aaron : „Ce ți-a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare?” 22 Aaron a răspuns: „Să nu se aprindă de mânie domnul meu! Tu singur știi că poporul acesta este pornit la rău. 23 Ei mi-au zis : ‘Fă-ne un dumnezeu, care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a făcut!’ 24 Eu le-am zis: ‘Cine are aur să-l scoată!’ Și mi l-au dat; l-am aruncat în foc și din el a ieșit vițelul acesta.”
Măcelul
25 Moise a văzut că poporul era fără frâu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu , spre batjocura vrăjmașilor săi; 26 s-a așezat la ușa taberei și a zis: „Cine este pentru Domnul să vină la mine!” Și toți copiii lui Levi s-au strâns la el. 27 El le-a zis: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeți și străbateți tabăra de la o poartă la alta și fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul și pe ruda sa’.” 28 Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise și aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor. 29 Moise a zis: „Predați-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului și fratelui vostru, pentru ca binecuvântarea Lui să vină astăzi peste voi!”
Moise se roagă pentru popor
30 A doua zi, Moise a zis poporului : „Ați făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru.” 31 Moise s-a întors la Domnul și a zis: „Ah, poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Și-au făcut un dumnezeu de aur. 32 Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci șterge-mă din cartea Ta pe care ai scris-o!” 33 Domnul a zis lui Moise: „Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi șterge din cartea Mea. 34 Du-te dar și du poporul unde ți-am spus. Iată , Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!” 35 Domnul a lovit cu urgie poporul, pentru că făcuse vițelul făurit de Aaron.