1 Bețalel, Oholiab și orice bărbat cu inima înțeleaptă, căruia Domnul îi dăduse pricepere și abilitate ca să știe să facă vreo lucrare în vederea construirii Lăcașului, au făcut potrivit cu tot ceea ce a poruncit Domnul.
2 Moise i-a chemat pe Bețalel, pe Oholiab și pe orice bărbat cu inima înțeleaptă, căruia Domnul îi dăduse pricepere în inimă, pe orice bărbat căruia El îi pusese pe inimă să vină ca să facă lucrarea. 3 Ei au luat de la Moise toate contribuțiile pe care fiii lui Israel le aduseseră pentru lucrarea de construire a Lăcașului. Fiindcă ei continuau să aducă daruri de bunăvoie în fiecare dimineață, 4 toți meșterii care făceau lucrările la Lăcaș au lăsat lucrul 5 și i-au vorbit lui Moise, zicând: „Poporul aduce mai mult decât este nevoie pentru lucrarea pe care ne-a poruncit Domnul s-o facem“. 6 Atunci Moise a poruncit să se anunțe în tabără astfel: „Niciun bărbat și nicio femeie să nu mai aducă vreo contribuție pentru Lăcaș“. Astfel, poporul a fost oprit să mai aducă vreo contribuție . 7 Materialul era mai mult decât suficient pentru toată lucrarea pe care o făceau.
Tabernaculul
(Ex. 26:1-37)
8 Toți cei cu inima înțeleaptă, care erau printre lucrători, au făcut Tabernaculul din zece draperii din fir de in subțire răsucit și din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie. Ele erau brodate cu heruvimi, lucrați cu măiestrie. 9 Fiecare draperie era lungă de douăzeci și opt de coți și lată de patru coți. Toate draperiile erau de aceeași mărime. 10 El a prins laolaltă cinci draperii, apoi le-a prins laolaltă și pe celelalte cinci. 11 Pe marginea draperiei exterioare din primul set a făcut niște butoniere din fir de culoare albastră. La fel a făcut și pe marginea draperiei exterioare a celui de-al doilea set. 12 A făcut cincizeci de butoniere pe draperia din primul set și cincizeci de butoniere pe marginea draperiei din cel de-al doilea set, astfel încât butonierele să se potrivească unele cu celelalte. 13 Apoi a făcut cincizeci de cârlige de aur și a prins cu acestea draperiile unele de altele, astfel încât Tabernaculul alcătuia un întreg.
14 A făcut și niște draperii din păr de capră pentru acoperișul Tabernaculului; a făcut unsprezece astfel de draperii. 15 Fiecare draperie era lungă de treizeci de coți și lată de patru coți. Toate cele unsprezece draperii erau de aceeași mărime. 16 A prins laolaltă cinci dintre draperii, ca să alcătuiască un set, iar cu celelalte șase a făcut un alt set. 17 A făcut cincizeci de butoniere pe marginea draperiei exterioare din primul set și cincizeci de butoniere pe marginea draperiei exterioare a celui de-al doilea set. 18 A făcut cincizeci de cârlige de bronz pentru a uni cortul, astfel încât acesta să fie un întreg. 19 A făcut pentru cort o învelitoare din piei de berbeci, vopsite în roșu, și o acoperitoare exterioară din piei trainice.
20 Apoi a făcut pentru Tabernacul niște scânduri verticale din lemn de salcâm. 21 Lungimea fiecărei scânduri era de zece coți, iar lățimea fiecărei scânduri era de un cot și jumătate. 22 Fiecare avea câte două cepuri prin care erau îmbinate. A făcut la fel toate scândurile Tabernaculului. 23 A făcut douăzeci de scânduri pentru partea de sud a Tabernaculului. 24 Sub cele douăzeci de scânduri a făcut patruzeci de piedestale de argint, din care două erau sub prima scândură cu cele două cepuri ale ei, și două sub următoarea scândură cu cele două cepuri ale ei. 25 Pentru partea de nord a Tabernaculului a făcut douăzeci de scânduri 26 și patruzeci de piedestale de argint, câte două sub fiecare scândură. 27 Pentru partea din spate a Tabernaculului, orientată spre vest, a făcut șase scânduri. 28 Apoi a făcut încă două scânduri pentru colțurile părții din spate a Tabernaculului. 29 Fiecare era făcută din câte două bucăți , unite de sus până jos, în partea de sus fiind prinse cu un inel de metal. A făcut la fel pentru scândurile din ambele colțuri. 30 Erau opt scânduri cu piedestalele lor de argint, în total șaisprezece piedestale, câte două sub fiecare scândură.
31 A făcut apoi drugii din lemn de salcâm, cinci drugi pentru cadrul primei părți a Tabernaculului, 32 cinci pentru cadrul celei de-a doua părți a Tabernaculului și cinci pentru cadrul din spate al Tabernaculului, orientat spre vest. 33 Drugul din centru trecea prin mijlocul cadrului, de la un capăt la celălalt. 34 A poleit cadrul cu aur și i-a făcut inele de aur, ca să țină drugii poleiți cu aur.
35 După aceea, a făcut draperia din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și din fir de in subțire răsucit, cu heruvimi brodați pe ea cu măiestrie. 36 A făcut pentru ea patru stâlpi din lemn de salcâm și i-a poleit cu aur. Cârligele stâlpilor erau din aur, iar cele patru piedestale ale lor erau făcute din argint. 37 Pentru intrarea în cort a făcut o draperie din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și din fir de in subțire răsucit, lucrată la gherghef. 38 A făcut pentru ea și cinci stâlpi cu cârlige. Le-a acoperit vârfurile și partea de jos cu aur, iar cele cinci piedestale ale lor erau de bronz.
Dărnicia poporului
1 Bețaleel, Oholiab și toți bărbații iscusiți în care pusese Domnul înțelepciune și pricepere, ca să știe să facă lucrările rânduite pentru slujba Sfântului Locaș , au făcut totul după cum poruncise Domnul. 2 Moise a chemat pe Bețaleel, Oholiab și pe toți bărbații iscusiți în mintea cărora pusese Domnul pricepere, și anume pe toți cei cu tragere de inimă la lucrul acesta, ca să-l facă. 3 Ei au luat dinaintea lui Moise toate prinosurile, pe care le aduseseră copiii lui Israel ca să facă lucrările rânduite pentru slujba Sfântului Locaș. Chiar și după ce se începuse lucrarea, tot se mai aduceau lui Moise în fiecare dimineață daruri de bunăvoie. 4 Atunci, toți bărbații iscusiți, prinși la toate lucrările Sfântului Locaș, și-au lăsat fiecare lucrul pe care-l făceau 5 și au venit de au spus lui Moise: „Poporul aduce mult mai mult decât trebuie pentru facerea lucrărilor pe care a poruncit Domnul să le facem.” 6 Moise a pus să strige în tabără ca nimeni, fie bărbat, fie femeie, să nu mai aducă daruri pentru Sfântul Locaș. Au oprit astfel pe popor să mai aducă daruri. 7 Materialul adus era de ajuns pentru toate lucrările care trebuiau făcute, ba încă mai și trecea.
Clădirea cortului
8 Toți bărbații iscusiți și lucrătorii au făcut cortul din zece covoare de in subțire și răsucit, din fir albastru, purpuriu și cărămiziu; pe ele au țesut heruvimi lucrați cu măiestrie. 9 Lungimea unui covor era de douăzeci și opt de coți; iar lățimea unui covor era de patru coți. Toate covoarele aveau aceeași măsură. 10 Cinci din aceste covoare au fost prinse la un loc; celelalte cinci, de asemenea, au fost prinse la un loc. 11 Au făcut chiotori albastre la marginea covorului cu care se sfârșea cea dintâi împreunare; tot așa au făcut și la marginea covorului cu care se sfârșea a doua împreunare de covoare. 12 Au făcut cincizeci de chiotori la cel dintâi covor și cincizeci de chiotori la marginea covorului cu care se sfârșea a doua împreunare de covoare; chiotorile acestea erau una în fața alteia. 13 Au făcut cincizeci de copci de aur și au prins covoarele unul de altul cu copcile, așa încât cortul alcătuia un întreg. 14 Au făcut niște covoare din păr de capră, ca să slujească de acoperiș pentru cort: unsprezece covoare de acestea au făcut. 15 Lungimea unui covor era de treizeci de coți și lățimea unui covor era de patru coți: cele unsprezece covoare aveau aceeași măsură. 16 Au prins împreună deoparte cinci din aceste covoare, iar pe celelalte șase de altă parte. 17 Au făcut cincizeci de chiotori la marginea covorului cu care se sfârșea o împreunare de covoare și cincizeci de chioturi la marginea covorului cu care se sfârșea a doua împreunare de covoare. 18 Au mai făcut și cincizeci de copci de aramă, cu care să se împreuneze acoperișul cortului, ca să alcătuiască un întreg. 19 Au făcut pentru acoperișul cortului o învelitoare de piei de berbeci vopsite în roșu și o învelitoare de piei de vițel de mare, care trebuia pusă pe deasupra. 20 Scândurile pentru cort le-au făcut din lemn de salcâm, așezate în picioare. 21 Lungimea unei scânduri era de zece coți și lățimea unei scânduri era de un cot și jumătate. 22 Fiecare scândură avea două urechi, unite una cu alta; tot așa au făcut la toate scândurile cortului. 23 Au făcut douăzeci de scânduri pentru cort, înspre partea de miazăzi. 24 Au pus patruzeci de picioare de argint sub cele douăzeci de scânduri, câte două picioare sub fiecare scândură, pentru cele două urechi ale ei. 25 Au făcut apoi douăzeci de scânduri pentru a doua latură a cortului, latura dinspre miazănoapte, 26 cu cele patruzeci de picioare de argint ale lor, câte două picioare sub fiecare scândură. 27 Au făcut apoi șase scânduri pentru fundul cortului, înspre apus. 28 Au făcut două scânduri pentru cele două unghiuri ale cortului în partea din fund; 29 acestea erau făcute din două bucăți, începând de la partea de jos, și bine legate la vârf, printr-un cerc; la fel au făcut pentru amândouă scândurile din cele două unghiuri. 30 Erau astfel opt scânduri, cu picioarele lor de argint, adică șaisprezece picioare, câte două picioare sub fiecare scândură. 31 Au făcut cinci drugi din lemn de salcâm pentru scândurile uneia din laturile cortului, 32 cinci drugi pentru scândurile celei de a doua laturi a cortului și cinci drugi pentru scândurile laturii cortului din fundul dinspre apus; 33 drugul de la mijloc l-au făcut așa ca să treacă prin mijlocul scândurilor, de la un capăt la celălalt. 34 Au poleit scândurile cu aur și verigile lor de aur le-au făcut așa ca să se poată petrece drugii prin ele, și drugii i-au poleit cu aur.
Cele două perdele
35 Perdeaua dinăuntru au făcut-o din fir albastru, purpuriu și cărămiziu și din in subțire răsucit; au lucrat-o cu măiestrie și au făcut heruvimi pe ea. 36 Au făcut patru stâlpi de salcâm pentru ea și i-au poleit cu aur; cârligele lor erau de aur și au turnat pentru stâlpii aceștia patru picioare de argint. 37 Pentru ușa cortului au făcut o perdea din fir albastru, purpuriu și cărămiziu și din in subțire răsucit; aceasta era o lucrare făcută la gherghef. 38 Au făcut cei cinci stâlpi ai ei cu cârligele lor, iar căpătâiele și bețele lor de legătură le-au poleit cu aur; cele cinci picioare ale lor erau de aramă.