Iuda și Tamar
1 În vremea aceea, Iuda a plecat de la frații săi și s-a stabilit lângă un adulamit pe nume Hira. 2 Iuda a văzut-o acolo pe fata unui canaanit, al cărui nume era Șua, a luat-o de soție și a intrat la ea. 3 Ea a rămas însărcinată și a născut un fiu căruia Iuda i-a pus numele Er. 4 A rămas din nou însărcinată, a mai născut un fiu și i-a pus numele Onan. 5 A născut iarăși un alt fiu și i-a pus numele Șela. Iuda era la Chezib când l-a născut ea.
6 Iuda i-a luat o soție lui Er, întâiul său născut; numele ei era Tamar. 7 Dar Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău în ochii Domnului, astfel că Domnul l-a omorât. 8 Atunci Iuda i-a zis lui Onan: „Intră la soția fratelui tău și împlinește-ți față de ea datoria de cumnat: ridică-i un urmaș fratelui tău“. 9 Dar pentru că știa că urmașul nu va fi al lui, Onan vărsa sămânța pe pământ ori de câte ori intra la soția fratelui său, ca să nu-i dea un urmaș fratelui său. 10 Ceea ce făcea el era rău în ochii Domnului, așa că Domnul l-a omorât și pe el. 11 Atunci Iuda i-a zis nurorii sale, Tamar: „Rămâi văduvă în casa tatălui tău până va crește fiul meu Șela“. Căci își spunea: „Să nu cumva să moară și acesta, ca frații săi“. Astfel, Tamar s-a întors în casa tatălui ei.
12 Au trecut multe zile, și soția lui Iuda, fata lui Șua, a murit. După ce a fost mângâiat, Iuda s-a dus la Timna împreună cu prietenul său, adulamitul Hira, la cei care-i tundeau oile. 13 Tamarei i s-a spus: „Iată că socrul tău se duce la Timna, ca să-și tundă oile“. 14 Atunci ea și-a schimbat hainele de văduvă și s-a acoperit cu un văl. S-a înfășurat și s-a așezat la intrarea în Enaim, care se află în drum spre Timna, fiindcă văzuse că, deși Șela crescuse, ea nu-i fusese dată de soție.
15 Când Iuda a văzut-o, a crezut că este o prostituată, pentru că avea fața acoperită. 16 El s-a îndreptat spre ea, de-a lungul drumului, și i-a zis:
‒ Lasă-mă, te rog, să intru la tine!
Căci nu știa că este nora sa.
Ea a întrebat:
‒ Ce-mi vei da, dacă intri la mine?
17 El a răspuns:
‒ Îți voi trimite un ied din turmă.
Ea a zis:
‒ Doar dacă îmi dai o garanție până îl vei trimite.
18 El a întrebat:
‒ Ce garanție să-ți dau?
Atunci ea a zis:
‒ Sigiliul tău, șnurul tău și toiagul din mâna ta.
El i le-a dat și s-a împreunat cu ea, iar ea a rămas însărcinată prin el. 19 După aceea, ea s-a ridicat și a plecat. Apoi și-a dat jos vălul și s-a schimbat în hainele ei de văduvă.
20 Când Iuda a trimis iedul prin prietenul său adulamit, ca să ia garanția de la femeie, acesta n-a mai găsit-o.
21 El i-a întrebat pe oamenii din acel loc, zicând:
‒ Unde este hierodula care stătea lângă drum, la Enaim?
Ei au răspuns:
‒ N-a fost nicio hierodulă aici.
22 El s-a întors la Iuda și a zis:
‒ N-am găsit-o. Mai mult, oamenii din acel loc au zis: „N-a fost nicio hierodulă aici“.
23 Iuda a răspuns:
‒ Să păstreze pentru ea ce a luat . Altfel, ne vom face de râs. Iată, eu am trimis acest ied, dar n-ai mai găsit-o.
24 Cam după trei luni, lui Iuda i s-a spus:
‒ Tamar, nora ta, s-a prostituat și iată că a rămas și însărcinată în urma preacurviilor ei .
Iuda a zis:
‒ Scoateți-o afară ca să fie arsă.
25 În timp ce era scoasă afară, ea i-a trimis vorbă socrului ei, zicând: „Bărbatul căruia îi aparțin aceste lucruri m-a lăsat însărcinată. Recunoaște, te rog, ale cui sunt sigiliul, șnurul și toiagul“. 26 Iuda le-a recunoscut și a zis: „Ea este mai puțin vinovată decât mine, pentru că nu am dat-o de soție fiului meu Șela“. Și nu s-a mai culcat niciodată cu ea.
27 Când i-a venit vremea să nască, iată că în pântecul ei erau gemeni. 28 În timpul nașterii, unul dintre ei a scos mâna. Moașa i-a apucat mâna și a legat-o cu un fir stacojiu, zicând: „Acesta a ieșit primul“. 29 Dar el și-a tras mâna înapoi și iată că a ieșit fratele său. Atunci ea a zis: „Ce spărtură ai făcut!“. De aceea i s-a pus numele Pereț. 30 După aceea a ieșit fratele său, cel cu firul stacojiu legat la mână, și i s-a pus numele Zerah.
Iuda și Tamar
1 În vremea aceea, Iuda a părăsit pe frații săi și a tras la un om din Adulam, numit Hira. 2 Acolo, Iuda a văzut pe fata unui canaanit, numit Șua . A luat-o de nevastă și s-a culcat cu ea. 3 Ea a rămas însărcinată și a născut un fiu, pe care l-a numit Er . 4 A rămas iarăși însărcinată și a mai născut un fiu, căruia i-a pus numele Onan . 5 A mai născut iarăși un fiu, căruia i-a pus numele Șela ; Iuda era la Czib când a născut ea. 6 Iuda a luat întâiului său născut, Er, o nevastă numită Tamar. 7 Er , întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului, și Domnul l-a omorât. 8 Atunci, Iuda a zis lui Onan: „Du-te la nevasta fratelui tău, ia-o de nevastă, ca cumnat, și ridică sămânță fratelui tău.” 9 Onan, știind că sămânța aceasta n-are să fie a lui, vărsa sămânța pe pământ ori de câte ori se culca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămânță fratelui său. 10 Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-a omorât și pe el. 11 Atunci, Iuda a zis nurorii sale Tamar: „Rămâi văduvă în casa tatălui tău până va crește fiul meu Șela.” Zicea așa ca să nu moară și Șela ca frații lui. Tamar s-a dus și a locuit în casa tatălui ei.
Păcătuirea lui Iuda cu Tamar
12 Au trecut multe zile și fata lui Șua, nevasta lui Iuda, a murit. După ce au trecut zilele de jale, Iuda s-a suit la Timna, la cei ce-i tundeau oile, el și prietenul său Hira, Adulamitul. 13 Au dat de veste Tamarei despre lucrul acesta și i-au zis: „Iată că socru-tău se suie la Timna, ca să-și tundă oile.” 14 Atunci, ea și-a lepădat hainele de văduvă, s-a acoperit cu o maramă, s-a îmbrăcat în alte haine și a șezut jos la intrarea în Enaim, pe drumul care duce la Timna, căci vedea că Șela se făcuse mare , și ea nu-i fusese dată de nevastă. 15 Iuda a văzut-o și a luat-o drept curvă, pentru că își acoperise fața. 16 S-a abătut la ea din drum și a zis: „Lasă-mă să mă culc cu tine!” Căci n-a cunoscut-o că era noru-sa. Ea a zis: „Ce-mi dai ca să te culci cu mine?” 17 El a răspuns: „Am să-ți trimit un ied din turma mea.” Ea a zis: „Îmi dai un zălog până îl vei trimite?” 18 El a răspuns: „Ce zălog să-ți dau?” Ea a zis: „Inelul tău, lanțul tău și toiagul pe care-l ai în mână.” El i le-a dat. Apoi s-a culcat cu ea, și ea a rămas însărcinată de la el. 19 Ea s-a sculat și a plecat; și-a scos marama și s-a îmbrăcat iarăși în hainele de văduvă. 20 Iuda a trimis iedul prin prietenul său Adulamitul, ca să scoată zălogul din mâinile femeii. Dar acesta n-a găsit-o. 21 A întrebat pe oamenii locului și a zis: „Unde este curva aceea care stătea aici la Enaim, pe drum?” Ei au răspuns: „N-a fost nicio curvă aici.” 22 Adulamitul s-a întors la Iuda și i-a spus: „N-am găsit-o și chiar oamenii de acolo au zis: ‘N-a fost nicio curvă aici’.” 23 Iuda a zis: „Țină ce a luat, numai să nu ne facem de râs. Iată, am trimis iedul acesta, și n-ai găsit-o.” 24 Cam după trei luni, au venit și au spus lui Iuda: „Tamar, noră-ta, a curvit și a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei.” Și Iuda a zis: „Scoateți-o afară ca să fie arsă.” 25 După ce au scos-o afară, ea a trimis să spună socrului său: „De la omul acela ale cui sunt lucrurile acestea am rămas eu însărcinată; vezi , te rog, ale cui sunt inelul acesta, lanțurile acestea și toiagul acesta.” 26 Iuda le-a cunoscut și a zis: „Ea este mai puțin vinovată decât mine, fiindcă n-am dat-o de nevastă fiului meu Șela.” Și nu s-a mai împreunat cu ea de atunci. 27 Când i-a venit vremea să nască, iată că în pântecele ei erau doi gemeni. 28 Și, în timpul nașterii, unul a scos mâna înainte; moașa i-a apucat mâna și a legat-o cu un fir roșu, zicând: „Acesta a ieșit cel dintâi.” 29 Dar el a tras mâna înapoi și a ieșit frate-său. Atunci, moașa a zis: „Ce spărtură ai făcut!” De aceea i-a pus numele Pereț (Spărtură) . 30 În urmă a ieșit fratele lui, care avea firul roșu la mână; de aceea i-au pus numele Zerah (Cărămiziu) .