Iacov și familia sa merg în Egipt
1 Israel a pornit în călătorie cu tot ce avea, iar când a ajuns la Beer-Șeba, a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac.
2 Dumnezeu i-a vorbit lui Israel în vedenii de noapte și i-a zis:
‒ Iacov, Iacov!
El a răspuns:
‒ Iată-mă!
3 Dumnezeu a zis:
‒ Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face o națiune mare. 4 Eu Însumi Mă voi coborî cu tine în Egipt și tot Eu te voi aduce cu siguranță înapoi, iar Iosif îți va închide ochii.
5 Apoi Iacov a plecat din Beer-Șeba. Fiii lui Israel l-au dus pe Iacov, tatăl lor, precum și pe copiii și soțiile lor, în carele pe care Faraon le trimisese să-i aducă. 6 Iacov și toți urmașii lui și-au luat turmele și bunurile, pe care le strânseseră în țara Canaanului, și au venit în Egipt. 7 El i-a adus cu el în Egipt pe fiii săi, pe nepoții săi, pe fetele sale și pe nepoatele sale, adică toți urmașii săi.

8 Acestea sunt numele fiilor lui Israel (Iacov și urmașii săi) care au venit în Egipt:
Ruben, întâiul născut al lui Iacov,9 și fiii lui Ruben:
Hanoh, Palu, Hețron și Carmi.
10 Fiii lui Simeon:
Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin, Țohar și Saul, fiul unei canaanite.
11 Fiii lui Levi:
Gherșon, Chehat și Merari.
12 Fiii lui Iuda:
Er, Onan, Șela, Pereț și Zerah; dar Er și Onan au murit în țara Canaanului.
Fiii lui Pereț au fost:
Hețron și Hamul.
13 Fiii lui Isahar:
Tola, Puva, Iov și Șimron.
14 Fiii lui Zabulon:
Sered, Elon și Iahleel.
15 Aceștia au fost fiii Leei, pe care ea i-a născut lui Iacov în Padan-Aram. Ea îi mai născuse și o fată, pe nume Dina. Toți fiii și fiicele sale au fost în număr de treizeci și trei.
16 Fiii lui Gad:
Țifion, Haghi, Șuni, Ețbon, Eri, Arodi și Areli.
17 Fiii lui Așer:
Imna, Ișva, Ișvi și Beria.
Sora lor a fost Serah.
Fiii lui Beria:
Heber și Malchiel.
18 Aceștia au fost copiii Zilpei, pe care Laban i-a dat-o fetei sale Lea. Pe aceștia i-a născut ea lui Iacov, fiind în total șaisprezece suflete.
19 Fiii Rahelei, soția lui Iacov:
Iosif și Beniamin.
20 În țara Egiptului, lui Iosif i s-au născut Manase și Efraim pe care i i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul din On.
21 Fiii lui Beniamin:
Bela, Becher, Așbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roș, Muppim, Huppim și Ard.
22 Aceștia au fost fiii Rahelei, care i s-au născut lui Iacov, fiind în total paisprezece persoane.
23 Fiul lui Dan:
Hușim.
24 Fiii lui Neftali:
Iahțeel, Guni, Iețer și Șilem.
25 Aceștia au fost copiii Bilhei, pe care Laban i-a dat-o fetei sale Rahela; pe aceștia i-a născut ea lui Iacov, fiind în total șapte persoane.
26 Toți cei care au mers cu Iacov în Egipt, care i se născuseră lui Iacov, în afară de soțiile fiilor săi, erau în total șaizeci și șase de persoane. 27 Lui Iosif i s-au născut doi fii în Egipt. Astfel, toți cei din familia lui Iacov, care au venit în Egipt, erau șaptezeci.
Iacov se așază în Goșen
28 Iacov l-a trimis pe Iuda înainte la Iosif pentru a afla drumul spre Goșen. Când au ajuns în regiunea Goșen, 29 Iosif și-a pregătit carul și s-a dus să-l întâlnească pe tatăl său Israel acolo. Când a ajuns la el, l-a îmbrățișat și a plâns mult pe umărul lui. 30 Apoi Israel i-a zis lui Iosif: „Acum, după ce ți-am văzut fața, pot să mor, căci ești încă în viață“. 31 Iosif le-a zis fraților săi și familiei tatălui său: „Mă voi duce la Faraon și-i voi istorisi: «Frații mei și familia tatălui meu, care erau în țara Canaanului, au venit la mine. 32 Oamenii aceștia sunt păstori, deoarece cresc vite. Ei și-au adus turmele, cirezile și tot ceea ce au». 33 Când Faraon vă va chema și vă va întreba: «Ce ocupație aveți?», 34 voi să-i răspundeți: «Slujitorii tăi sunt crescători de vite, din tinerețea noastră și până acum, atât noi, cât și părinții noștri». Astfel, veți putea locui în regiunea Goșen, căci oricine paște turmele este o urâciune înaintea egiptenilor“.
Sosirea și așezarea familiei lui Iacov în Egipt
1 Israel a plecat cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Șeba și a adus jertfe Dumnezeului tatălui său Isaac. 2 Dumnezeu a vorbit lui Israel într-o vedenie noaptea și a zis: „Iacove! Iacove!” Israel a răspuns: „Iată-mă!” 3 Și Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te pogori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare. 4 Eu Însumi Mă voi pogorî cu tine în Egipt și Eu Însumi te voi scoate iarăși de acolo, iar Iosif îți va închide ochii.” 5 Iacov a părăsit Beer-Șeba și fiii lui Israel au pus pe tatăl lor Iacov, cu copilașii și nevestele lor, în carele pe care le trimisese Faraon ca să-l ducă. 6 Și-au luat și turmele, și averile pe care le agonisiseră în țara Canaanului. Și Iacov s-a dus în Egipt cu toată familia lui. 7 A luat cu el în Egipt pe fiii lui și pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui și pe fiicele fiilor lui și pe toată familia lui.
Copiii lui Israel
8 Iată numele fiilor lui Israel care au venit în Egipt.
Iacov și fiii lui.
Întâiul născut al lui Iacov: Ruben . 9 Fiii lui Ruben: Enoh, Palu, Hețron și Carmi. 10 Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin și Țohar, și Saul, fiu dintr-o femeie canaanită. 11 Fiii lui Levi : Gherșon, Chehat și Merari. 12 Fiii lui Iuda : Er, Onan, Șela, Pereț și Zarah, dar Er și Onan au murit în țara Canaanului. Fiii lui Pereț au fost: Hețron și Hamul. 13 Fiii lui Isahar: Tola, Puva, Iov și Șimron. 14 Fiii lui Zabulon: Sered, Elon și Iahleel. 15 Aceștia sunt fiii pe care i-a născut lui Iacov Lea în Padan-Aram, împreună cu fiică-sa Dina. Fiii și fiicele lui alcătuiau în totul treizeci și trei de inși. 16 Fiii lui Gad: Țifion , Haggi, Șuni, Ețbon, Eri, Arodi și Areeli. 17 Fiii lui Așer : Imna, Ișva, Ișvi și Beria, și Serah, sora lor. Și fiii lui Beria: Heber și Malchiel. 18 Aceștia sunt fiii Zilpei , pe care o dăduse Laban fetei sale Lea; pe aceștia i-a născut ea lui Iacov. În total, șaisprezece inși. 19 Fiii Rahelei, nevasta lui Iacov: Iosif și Beniamin. 20 Lui Iosif i s-au născut în țara Egiptului: Manase și Efraim, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. 21 Fiii lui Beniamin: Bela, Becher, Așbel, Ghera, Naaman, Ehi , Roș, Mupim , Hupim și Ard. 22 Aceștia sunt fiii Rahelei, pe care i-a născut lui Iacov. În totul paisprezece inși. 23 Fiul lui Dan: Hușim. 24 Fiii lui Neftali: Iahțeel, Guni, Iețer și Șilem. 25 Aceștia sunt fiii Bilhei, pe care o dăduse Laban fetei sale Rahela; și pe aceștia i-a născut ea lui Iacov. În totul, șapte inși. 26 Sufletele care au venit cu Iacov în Egipt și care ieșiseră din el erau în totul șaizeci și șase, fără să numărăm nevestele fiilor lui Iacov. 27 Și Iosif avea doi fii, care i se născuseră în Egipt. Toate sufletele din familia lui Iacov care au venit în Egipt erau în număr de șaptezeci.
Primirea lui Iacov de către Iosif
28 Iacov a trimis pe Iuda înainte la Iosif, ca să-i dea de știre să-i iasă înainte în Gosen . 29 Și au venit în ținutul Gosen. Iosif și-a pregătit carul și s-a suit ca să se ducă în Gosen, în întâmpinarea tatălui său Israel. Cum l-a văzut, s-a aruncat de gâtul lui și a plâns multă vreme pe gâtul lui. 30 Israel a zis lui Iosif: „Acum pot să mor, fiindcă ți-am văzut fața și tu tot mai trăiești.” 31 Iosif a zis fraților săi și familiei tatălui său: „Mă duc să înștiințez pe Faraon și să-i spun: ‘Frații mei și familia tatălui meu care erau în țara Canaan au venit la mine. 32 Oamenii aceștia sunt păstori, căci cresc vite; ei și-au adus oile și boii și tot ce este al lor.’ 33 Și, când vă va chema Faraon și vă va întreba: ‘Cu ce vă îndeletniciți ?’ 34 voi să răspundeți: ‘Robii tăi au crescut vite din tinerețea noastră până acum, atât noi, cât și părinții noștri. În felul acesta, veți locui în ținutul Gosen, căci toți păstorii sunt o urâciune pentru egipteni’.”