Profeție împotriva Moabului
1 O rostire cu privire la Moab.
„Da! Pustiit într-o singură noapte,
distrus este Ar-Moab.
Da! Pustiit într-o singură noapte,
distrus este Chir-Moab.
2 Chiar și Dibon s-a dus la templu,
pe înălțimi, ca să plângă.
Pentru Nebo și pentru Medeba,
geme Moabul.
Toate capetele sunt rase
și toate bărbile sunt tăiate.
3 Pe străzi umblă având mijlocul înfășurat cu pânză de sac.
Pe acoperișuri și în piețe,
toți gem, fiind doborâți de plâns.
4 Heșbon și Eleale țipă,
iar glasul lor se aude până în Iahaț.
Iată de ce războinicii Moabului țipă,
având sufletul plin de groază.

5 Îmi plânge inima pentru Moab!
Fugarii lui ajung până la Țoar
și până la Eglat-Șelișia.
Căci ei urcă culmea Luhitului plângând;
într-adevăr, ei scot un strigăt sfâșietor pe drumul Horonaimului.
6 Apele din Nimrim sunt secate,
iarba este uscată, vegetația a pierit
și nu mai există nimic verde.
7 De aceea își duc bogăția câștigată și agoniseala lor
dincolo de Pârâul Sălciilor.
8 Într-adevăr, un strigăt înconjoară teritoriul Moabului.
Geamătul lui ajunge până la Eglaim;
Geamătul lui ajunge până la Beer-Elim.
9 Într-adevăr, apele Dimonului sunt pline de sânge.
Dar voi aduce și mai multe asupra Dimonului –
voi aduce un leu împotriva fugarilor Moabului
și împotriva rămășiței din țară“.
Împotriva Moabului
1 Prorocie împotriva Moabului.
Chiar în noaptea când este pustiit, Ar-Moabul este nimicit! Chiar în noaptea când este pustiit, Chir-Moabul este nimicit!… 2 Poporul se suie la templu și la Dibon, pe înălțimi, ca să plângă; Moabul se bocește: pe Nebo și pe Medeba toate capetele sunt rase și toate bărbile sunt tăiate. 3 Pe ulițe sunt încinși cu saci, pe acoperișuri și în piețe totul geme și se topește plângând. 4 Hesbonul și Eleale țipă de li se aude glasul până la Iahaț, chiar și războinicii Moabului se bocesc cu sufletul plin de groază. 5 Îmi plânge inima pentru Moab, ai cărui fugari aleargă până la Țoar, până la Eglat-Șelișia, căci suie, plângând, suișul Luhitului și scot țipete de durere pe drumul Horonaimului. 6 Căci apele Nimrim sunt pustiite, s-a uscat iarba, s-a dus verdeața și nu mai este niciun fir verde. 7 De aceea strâng ce le mai rămâne și își strămută averile dincolo de pârâul sălciilor. 8 Căci țipetele înconjoară hotarele Moabului; bocetele lui răsună până la Eglaim și urletele lui răsună până la Beer-Elim. 9 Apele Dimonului sunt pline de sânge, și voi trimite peste Dimon noi nenorociri; un leu va veni împotriva celor scăpați ai Moabului, împotriva rămășiței din țară.