Mica și idolii lui
1 Era un om din muntele lui Efraim care se numea Mica.
2 El i-a zis mamei sale:
‒ Cei o mie o sută de șecheli de argint care ți-au fost luați și pentru care ai blestemat chiar de față cu mine, argintul acela este la mine. Eu îl luasem.
Mama lui i-a răspuns:
‒ Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!
3 El a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută de șecheli de argint și ea i-a zis:
‒ Pun deoparte acest argint, închinându-l Domnului cu mâna mea, pentru ca fiul meu să-și facă din el un chip cioplit și un chip turnat. În acest fel ți-l voi restitui.
4 El i-a dat înapoi mamei sale argintul. Mama lui a luat două sute de șecheli de argint și i-a dat argintarului. Acesta a făcut din el un chip cioplit și un chip turnat. Și a fost pus în casa lui Mica. 5 Acest om, Mica, avea o așa-numită casă a lui Dumnezeu. El și-a făcut un efod și niște terafimi și l-a învestit ca preot pe unul dintre fiii săi. 6 În zilele acelea nu era rege în Israel, și fiecare făcea ce considera că este drept.
7 Era un tânăr levit care locuia în Betleemul lui Iuda, printre cei din clanul lui Iuda. 8 Omul acesta a plecat din Betleemul lui Iuda ca să locuiască acolo unde va găsi un loc potrivit. În drumul său, a ajuns la muntele lui Efraim, la casa lui Mica.
9 Mica i-a zis:
‒ De unde vii?
El i-a răspuns:
‒ Sunt un levit din Betleemul lui Iuda și călătoresc ca să-mi găsesc un loc unde să locuiesc.
10 Mica i-a zis:
‒ Rămâi la mine. Îmi vei fi părinte și preot, iar eu îți voi da zece șecheli de argint pe an, un rând de haine și mijloace de trai.
Levitul a rămas. 11 Astfel, levitul a acceptat să locuiască la acel om. Și tânărul a fost pentru el ca unul dintre fiii lui. 12 Mica l-a învestit pe levit și tânărul a slujit ca preot în casa lui. 13 Mica a zis: „Acum știu că Domnul îmi va face bine, fiindcă am ca preot un levit!“.
Mica
1 Era un om din muntele lui Efraim, numit Mica. 2 El a zis mamei sale: „Cei o mie o sută de sicli de argint care ți s-au luat și pentru care ai blestemat chiar în auzul urechilor mele, argintul acesta este în mâinile mele, eu îl luasem.” Și mamă-sa a zis: „Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!” 3 El a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută sicli de argint, și mamă-sa a zis: „Închin cu mâna mea argintul acesta Domnului, ca să fac cu el fiului meu un chip cioplit și un chip turnat, și astfel ți-l voi da înapoi”. 4 El a dat argintul înapoi mamei sale. Mamă-sa a luat două sute de sicli de argint și a dat argintul la argintar, care a făcut din el un chip cioplit și un chip turnat. Chipurile au fost aduse în casa lui Mica. 5 Mica acesta avea o casă a lui Dumnezeu; a făcut un efod și terafimi și a sfințit pe unul din fiii lui ca preot. 6 În vremea aceea , nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea. 7 Era un tânăr în Betleemul lui Iuda, din familia lui Iuda; era levit și locuia pentru o vreme acolo. 8 Omul acesta a plecat din cetatea Betleemul lui Iuda să-și caute o locuință potrivită. Urmându-și drumul, a ajuns în muntele lui Efraim, la casa lui Mica. 9 Mica i-a zis: „De unde vii?” El i-a răspuns: „Eu sunt levit din Betleemul lui Iuda și merg să-mi caut o locuință potrivită.” 10 Mica i-a zis: „Rămâi la mine; tu să-mi fii tată și preot, și eu îți voi da zece sicli de argint pe an, hainele de care vei avea nevoie și mijloace de trai”. 11 Și levitul a intrat la el. S-a hotărât astfel să rămână la omul acesta, care a privit pe tânăr ca pe unul din fiii lui. 12 Mica a sfințit pe levit, și tânărul acesta i-a slujit ca preot și a locuit în casa lui. 13 Și Mica a zis: „Acum știu că Domnul îmi va face bine, fiindcă am ca preot pe levitul acesta.”